Doar câteva citate pe care le-am cules în ultimul an despre Henric al VIII-lea. Nu uitați de sondajul despre Henric al VIII-lea după podcastul din 15 iulie.

Oracolele oficiale ale podcastului History of England

Niciun rege englez nu a fost mai lăudat și mai urât decât Henric al VIII-lea. Unii istorici îl consideră un rege bun, gata să îi ajute pe cei săraci și să fie prietenos cu oameni de toate felurile. Alți istorici îl văd pe Henric ca pe un om brutal, nepotrivit pentru a se amesteca cu oamenii decenți, care ar fi trebuit să fie închis ca nebun… cu mult înainte de a muri.” (Ladybird History of the kings and Queens of England)

„Henric al VIII-lea a fost tipul potrivit de rege de care avea nevoie Anglia la începutul secolului al XVI-lea. Era puternic și nemilos, dar era, de asemenea, inteligent și hotărât ca Anglia să fie puternică și prosperă.” (Ladybird History of the kings and Queens of England (Ladybird History of the kings and Queens of England (ediția 1968))

„Henric al VIII-lea a fost un rege puternic, cu un simț al umorului foarte puternic și cu opt soții, printre care memorabile au fost Katherine cea Arogantă, Anne de Cloves, Lady Jane Austin și Anne Hathaway. Barba lui era, totuși, roșie.” (Sellar and Yeatman, 1066 and all that)

Opinia unor contemporani

„Cred că el (Henric al VIII-lea) mă favorizează mai mult decât orice alt supus din Anglia… Cu toate acestea… nu am nici un motiv să fiu mândru, căci dacă capul meu ar putea să-i câștige un castel în Franța, nu ar trebui să lipsească.” (Thomas More, 1525)

„De când regatul Angliei a fost la început un regat, nu a existat niciodată în el un atât de mare jefuitor și jefuitor al Commonwealth-ului despre care să se citească sau să se audă așa cum este regele nostru.” (Thomas Hale, preot executat în timpul domniei lui Henric al VIII-lea)

„Maestre Cromwell, ați intrat în slujba unui prinț foarte nobil, înțelept și liberal. Dacă veți urma sărmanul meu sfat, în sfaturile pe care le dați domniei voastre, spuneți-i întotdeauna ce ar trebui să facă, dar niciodată ce este în stare să facă…căci dacă un leu și-ar cunoaște forța, greu ar fi pentru oricine să-l stăpânească” (Thomas More)

„cel mai crud și abominabil tiran” (Papa Paul al III-lea, 1538)

„Junker Heintz vrea să fie Dumnezeu și face tot ce poftește” (Martin Luther)

„Să încetăm să cântăm laudele lui Nero englezul” (Philipp Melanchthon, 1540)

„Henric este atât de lacom încât toate bogățiile din lume nu l-ar satisface… pentru a se îmbogăți el însuși, și-a sărăcit poporul. Acest rege…. nu are încredere în nici un om… și nu va înceta să-și înmoaie mâna în sânge atâta timp cât se îndoiește de popor.” (Charles de Marillac, ambasador francez, 1540)

„cel mai mare tiran care a existat vreodată în Anglia” (Italian contemporan)

„La vârsta ta în viață și cu toată experiența ta de lume ai fost înrobit de pasiunea ta pentru o fată”. (Reginald Pole)

„era un om cu un spirit rapid și subtil, dar în același timp era minunat de instabil senzual și rătăcitor în diverse afecțiuni. Încântat uneori de plăceri voluptuoase, iar alteori de strângerea de mari comori și bogății, deseori s-a rezolvat într-o furie bestială și cruzime răzbunătoare. Cu privire la sănătatea publică a țării sale întotdeauna neglijent, în propriile sale dorințe studios și sârguincios” (John Elyot, anii 1540)

” o va scoate vreodată din nou… și mai degrabă va rata orice parte a voinței sau apetitului său, el va pune în pericol pierderea a jumătate din regatul său” (Cavendish, c.1558)

Înainte de secolul XX

„Un prinț nobil, drept norocos în toate faptele sale…de o asemenea măreție temperată cu umanitate, care se potrivește cel mai bine unui stat atât de înalt și nobil” (Holinshed, 1577)

„Pentru câți servitori a avansat în grabă…și cu schimbarea fanteziei sale a ruinat din nou; nimeni nu știe pentru ce ofensă! La câți alții mai pustii a dat flori din belșug de unde să culeagă miere, iar la sfârșitul secerișului le-a ars în stup! Câte neveste a tăiat și a lepădat, după cum i s-a schimbat fantezia și afecțiunea! Câți prinți de sânge (dintre care unii din cauza vârstei abia se puteau târî spre bloc) …a executat!” (Walter Raleigh, 1603-1616)

„Adevărul simplu este că el a fost cel mai intolerabil ticălos, o rușine pentru natura umană și o pată de sânge și de grăsime în istoria Angliei”. (Charles Dickens)

„Nu am o părere atât de proastă pe cât ar sugera opiniile primite, fie ale susținătorilor săi, fie ale dușmanilor săi…istoria cea mai nefericită a soțiilor sale a adus asupra lui un nivel de ură morală care este excesiv…Nu cred că a fost anormal de risipitor…dar a fost crud, regal de răzbunător. Era în el o voință regală din ce în ce mai mare, din ce în ce mai invadatoare… Nu cred că a fost un monstru de poftă și sânge, așa cum îl consideră atât de mulți dintre scriitorii romano-catolici” (William Stubbs, 1886)

Secolul al XX-lea

„Cel mai remarcabil om care a stat vreodată pe tronul englez” (A F Pollard, 1902)

” a ajuns la principiile sale printr-un proces de deducție din cazul său particular…oportunitatea și nu justiția și moralitatea erau testele supreme ale actelor publice” (A F Pollard, 1902)

„regele și omul de stat care, indiferent de eșecurile sale personale, a condus Anglia pe drumul spre democrație parlamentară și imperiu” (A F Pollard, 1902)

„…consolidând o monarhie populară în timp ce Franța și Germania erau răvășite de conflicte interne.” (Winston Churchill)

„…calitățile, bune și rele deopotrivă, se adăugau la o eficacitate extremă…nu cea mai mică dintre secretele sale de meșter artizan era ochiul pentru o unealtă.” (S T Bindoff, istoric englez, 1950)

„Respectul, ba chiar popularitatea, pe care o avea din partea poporului său nu era nemeritată….El a menținut dezvoltarea Angliei în concordanță cu unele dintre cele mai viguroase, deși nu cele mai nobile forțe ale vremii. Înaltul său curaj – cel mai înalt atunci când lucrurile nu mergeau bine – inteligența sa impunătoare, aprecierea faptelor și instinctul său de a conduce și-au purtat țara printr-o perioadă periculoasă de schimbări, iar însăși aroganța sa și-a salvat poporul de războaiele care au afectat alte țări. Amintindu-și vag de războaiele trandafirilor, vag informat cu privire la măcelurile și suferințele din Europa, poporul Angliei știa că în Henry aveau un mare rege” (J.D. Mackie, 1952, istoric scoțian)

„Agresiv, înverșunat, răzbunător, însetat de sânge…încăpățânat, violent și, în cele din urmă, complet rău” (Philip Hughes, 1950, preot catolic și istoric)

„monstruozitate egocentrică” a cărui domnie „își datora succesele și virtuțile unor oameni mai buni și mai mari din jurul său; cele mai multe dintre ororile și eșecurile sale au izvorât mai direct din (G R Elton, 1953)

„Domnia sa a fost umană, execuțiile sale sporadice… nu a ucis niciodată pe nimeni cu mâna lui… Numărul victimelor… nu a fost mare.” (John Edward Bowle, istoric englez, 1964)

„Poate că Henric nu a fost mai inconștient și iresponsabil decât au fost mulți regi; dar rareori, dacă nu chiar niciodată, inconștiența și iresponsabilitatea unui rege s-a dovedit mai costisitoare pentru beneficiul material al poporului său.” (J J J Scarisbrick, 1968)

„Convingerea sa absolută că evenimentele sunt determinate de o înțelegere construită între Dumnezeu și om…omul de conștiință… poate fi mult mai nemilos decât amantul orbit de pasiune sau omul de stat absolvit de crimele sale de necesitatea statului” (Lacy Baldwin Smith, 1982)

„doar în acest cadru de suferință universală devine inteligibilă oroarea crudă a pedepsei Tudorilor și a răzbunării regelui…trădătorul și ereticul din secolul al XVI-lea nu numai că meritau să moară în durere, dar durerea lor persistentă… pentru exemplul și teroarea altora, ci ca răsplată pentru cei virtuoși” (Lacy Baldwin Smith, 1982)

„Poate că Henric a fost îngust la minte și egocentric, dar a fost un rege în toată puterea cuvântului și, având în vedere limitările națiunii sale și ale epocii sale, unul de succes.” (David Head, 1997)

„Dezacordurile cu privire la realizările lui Henric au fost colorate într-o măsură considerabilă de partizanat și de politica contemporană a scriitorilor; axele sunt încă măcinate cu privire la semnificația Reformei engleze și a revoluției Tudor în guvernare.” (David Head, 1997)

Recent

„Henry nu a fost arhetipul regelui puternic. Nu era nici slab, dar era manipulabil – și prin cele mai puternice apărări ale sale, prin suspiciunea sa și prin refuzul de a acorda vreodată încrederea în totalitate.” (David Starkey, 2002)

„Acțiunile lui Henry nu au adus niciun beneficiu spiritual țării; ele au fost conduse de poftă și lăcomie” și „Egoismul monumental al lui Henric al VIII-lea a fost mascat de o propagandă extrem de eficientă” (E W Ives, 2009)

„Suntem, de fapt, perfect îndreptățiți să îl considerăm pe Henric ca fiind unul dintre principalii arhitecți politici care au transformat Anglia medievală în partenerul dominant al unui stat național modern. Oricare ar fi judecata pe care o putem emite asupra credinței sau moralei sale, realizările sale politice îi justifică statura istorică”. (David Loades, 2010)

„de-a lungul secolelor, Henry a fost lăudat și hulit, dar nu a fost niciodată ignorat” (Thomas Betteridge și Thomas Freeman, 2012)

„o minte de mâna a doua cu ceea ce pare suspect de asemănător cu un complex de inferioritate” (John Guy)

„Astăzi, istoricii recunosc că domnia sa a contribuit cu o moștenire extraordinară – Marea Britanie modernă. Henry și-a început domnia într-un regat medieval, a încheiat-o în ceea ce a fost efectiv un stat modern. Trăim încă în Anglia lui Henric al VIII-lea.” (Alison Weir)

„Henric nu a demonstrat niciodată vreo capacitate ca general, iar politica sa externă a fost un eșec. A încercat în repetate rânduri să recucerească părți din Franța și s-a ales cu Boulogne, un port de mâna a treia care a fost ulterior retrocedat francezilor după ce s-a cheltuit peste un milion de lire sterline pentru a încerca să îl păstreze.” (Ronald Hutton)

Câteva surse pentru citate, în afara cărții originale:

Site-ul The Diary of Samuel Pepys: https://www.pepysdiary.com/encyclopedia/5978/#Historiography

Site-ul educațional Spartacus: http://spartacus-educational.com/TUDhenry8.htm

„If a Lion Knew His Own Strength”: The Image of Henry VIII and His Historians David M. Head, International Social Science Review, Vol. 72, No. 3/4 (1997), pp. 94-109

.