Articles

Șeful companiei de gaze lacrimogene despre beneficiile armelor „mai puțin letale”

„Într-un fel, crezi că lumea a înnebunit – dar lumea înnebunește mereu”, spune Warren Kanders, transformând o plângere despre activiștii care l-au alungat vara trecută din consiliul de administrație al Whitney Museum of American Art într-o explicație a ceea ce l-a atras în afacerea care le-a atras atenția.

Fostul consilier de achiziții care și-a însușit abilitățile de negociere și a construit un lanț de magazine de ochelari în valoare de 450 de milioane de dolari se descrie în biografia sa oficială ca fiind „un investitor, industriaș și filantrop american”.

Principalul său loc de muncă în aceste zile, însă, este conducerea Safariland, un furnizor de echipamente pentru forțele de poliție, unitățile de dezamorsare a bombelor și investigatorii de la locul crimei, susținut de KKR. Iar motivul pentru care poziția sa de vicepreședinte al muzeului din New York a atras atenția este că o parte din veniturile sale de 500 de milioane de dolari pe an provin din vânzarea de gaze lacrimogene.

La sfârșitul anului 2018, agenții americani au tras cu canistre furnizate de Safariland asupra unui grup, inclusiv copii, care încerca să treacă granița dintre SUA și Mexic, în apropiere de Tijuana. Scenele haotice au jucat în teza care l-a atras pentru prima dată pe dl Kanders la companie: „Dacă lumea o ia razna mereu, la ce te întorci mereu?”, se întreabă el retoric.

Domnul Kanders a observat odată că o populație îmbătrânită ar fi bună pentru vânzătorii de ochelari, cum ar fi lanțul Benson Eyecare pe care l-a vândut în 1996. El vede forțe similare pe termen lung care propulsează industria „armelor mai puțin letale” pe care a cumpărat-o cu veniturile obținute.

„Părerea mea este că, pe măsură ce lumea se micșorează, vor exista mai multe conflicte, iar natura conflictului este că o mare parte din el va consta în modul în care interacționăm unii cu alții și în modul în care ne protejăm.” Cu toate acestea, abia când gazele lacrimogene au fost folosite la aproape 5.000 de kilometri de casa sa din Greenwich Village, dl Kanders a descoperit cât de aproape de casă va fi acest conflict.

În absența acestor produse mai puțin letale, rezultatele ar fi fost cu totul altele

Peste 100 de angajați ai Whitney au publicat o scrisoare ca răspuns la ciocnirile de la graniță, reproșând liderilor muzeului că nu au luat în considerare tăierea legăturilor cu un membru al consiliului de administrație pe care îl consideră „complice” la nedreptăți. Adam Weinberg, directorul Whitney, a îndemnat la respect reciproc, dar activiștii au pichetat casa domnului Kanders, lăsând familia acestuia să se simtă amenințată și solicitând polițiștilor să patruleze la protest – mulți dintre ei purtând produse Safariland.

În iulie, dl Kanders a demisionat, deplângând un „mediu toxic” pe care l-a atribuit discursului public divizat al Americii. Numele său a început să apară în articole despre legăturile instituțiilor cu donatori controversați, alături de cele ale unor membri ai familiei Sackler, care sunt acuzați că au construit averi pe seama crizei opiaceelor din America.

Mr. Kanders spune că nu simte nicio afinitate cu familia Sackler. El are un punct de vedere mai larg de făcut despre conducerea într-o perioadă în care „cele mai puternice voci obțin titlurile” – și un scor de reglat. Whitney „a avut lideri foarte slabi … care, sincer, nu au vrut să se implice și au crezut întotdeauna că va dispărea”, acuză el. Un grup marginal „neinformat” a fost lăsat să aibă o influență nemeritată, susține el, deoarece directorii de la Whitney nu au reușit să conducă genul de discuție care ar fi putut reduce prăpastia dintre opiniile sale și cele legate de produsele Safariland.

Ar fi trebuit să joace un rol mai important în găzduirea unei astfel de dezbateri? „Este o întrebare interesantă”, răspunde el, înainte de a spune că protestatarii erau atât de extremiști în pozițiile lor încât a fost imposibil să îi întâlnească la jumătatea drumului. Dl Kanders, care este evreu și al cărui gaz lacrimogen a fost folosit de Israel în teritoriile palestiniene, crede că unii activiști au fost motivați de antisemitism.

Solicitat să răspundă la acuzațiile sale, un purtător de cuvânt al Whitney a refuzat să comenteze. Dl Kanders vorbește, spune el, pentru că se teme că societatea va avea „probleme reale” dacă liderii nu încurajează oamenii să se asculte unii pe alții.

El citește dintr-un document pe care l-a scris pentru a-și rafina gândurile. „Conducerea înseamnă să creezi o cultură și un mediu, lucrând împreună, atât prin discuții, cât și prin dezbateri, putem ajunge cu toții într-un loc mai bun – și dacă, din orice motiv, nu putem să ne împăcăm diferențele, putem cel puțin să respectăm punctul de vedere al celuilalt.” În ceea ce privește diferențele dintre societate și produsele sale, el susține: „Slujba noastră este apolitică.”

Nu așa este văzută Safariland de către critici precum Joshua Wong, activistul pentru democrație din Hong Kong, care a cerut în august anul trecut o campanie pentru a pune capăt vânzării sale de arme de control al mulțimii către forțele de poliție din teritoriu. Dar dl Kanders spune că vânzările sale în afara SUA respectă toate protocoalele Departamentului de Stat.

Este el confortabil cu fiecare context în care au fost folosite produsele sale? „Nu pot să mă pronunț în această privință”, spune el, dar le consideră că promovează ordinea civilă. „Dacă vă uitați în jurul lumii, de la Paris la Hong Kong și până în Chile, în absența acestor produse mai puțin letale, rezultatele ar fi fost cu totul altele”, susține el.

Safariland este o rămășiță a Armor Holdings, un furnizor al armatei americane pe care dl Kanders a început să îl construiască cu cinci ani înainte de atacurile din 11 septembrie și pe care l-a vândut către BAe pentru 4,1 miliarde de dolari în 2007. El a răscumpărat afacerea sa de furnizare de materiale pentru forțele de ordine în 2012 pentru 124 de milioane de dolari.

Scopul din inima acestei afaceri, care a devenit nucleul mesajului său de conducere, a devenit clar pentru dl Kanders cu mai bine de 20 de ani în urmă, când a mers să viziteze ceea ce pe atunci era American Body Equipment. În timp ce făcea turul fabricii sale de la marginea unei mlaștini pline de aligatori din Jacksonville, Florida, el le-a întrebat pe femeile care coseau vestele antiglonț de ce veneau la lucru în fiecare zi.

Aproape toate au răspuns că erau rude sau cunoșteau ofițeri de poliție pe care doreau să-i țină în siguranță. Compania susține că peste 2.000 de profesioniști din domeniul siguranței publice sunt în viață astăzi datorită echipamentului său, iar dl Kanders invită în mod regulat ofițeri de poliție care au supraviețuit unor împușcături să se adreseze personalului.

„Când un ofițer este împușcat purtând produsul nostru, suntem imediat informați. Fabrica își oprește activitatea și toată lumea se adună. Dăm citire pentru că este foarte important ca angajații noștri să știe de ce vin la muncă în fiecare zi și de ce contează.”

„Cum reușești să gestionezi 600 de oameni?”, întreabă el. „Este vorba de cultură.”

Trei întrebări pentru Warren Kanders

Cine este eroul tău în materie de leadership?

Winston Churchill. El a înțeles amenințările cu o mare claritate și viziune și . . . . a simțit întotdeauna că știința, tehnologia și matematica vor fi cheia pentru a ne debloca siguranța viitorului nostru . . . . Și-a asumat responsabilitatea de a participa la acel viitor, în mod activ. Nu poți fi un lider dacă stai deoparte și aștepți.

Dacă nu ați fi un CEO, ce ați fi?

Am fi un arhitect. Am studiat la Institutul de Arhitectură și Studii Urbane la sfârșitul anilor 1970… . Mi-am dat seama că a fi arhitect este o meserie foarte dificilă pentru că ai clienți și ai instincte creative, dar ești guvernat de ceea ce vrea altcineva. Dacă poți să iei lucrurile împreună, să le integrezi și să le faci speciale, asta este interesant.

Care a fost prima lecție de leadership pe care ați învățat-o?

Primul loc de muncă real pe care l-am avut a fost să conduc 20 de angajați hispanici într-o fabrică de mase plastice turnate prin injecție. Lucram în tura de noapte, de la 12 la 8 dimineața, iar eu nu vorbeam o boabă de spaniolă. Ceea ce am învățat atunci a fost importanța de a asculta. Mi-am dezvoltat răbdarea și umilința. Am învățat cât de mult munceau aceste femei.