„Eu formez lumina și creez întunericul. Eu fac pacea și creez RĂUL.
Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” – Isaia 45.7.

Toate culturile și-au antropomorfizat zeii în forme umanoide (chiar dacă uneori grotești). Au fost evreii o excepție? Cu greu. Știm cu precizie cum arăta zeul evreiesc. Suntem, la urma urmei, modelați după chipul și asemănarea lui! „Yahweh”, de fapt, este o abreviere a numelui mai lung, „Yahweh Sabaoth”. Înseamnă: „Cel care adună armatele”. Astfel, numele lui Yahweh îl identifică pe zeu în primul rând ca lider militar al tribului. Nu e de mirare că Dumnezeul lăsat moștenire lumii de către evrei s-a dovedit a fi un monstru.

Un Dumnezeu după chipul omului

„Domnul este un om de război; Iahve este numele lui”. – Exodul 15.3.

Yahweh era un om, fără îndoială arătând remarcabil de asemănător cu înțeleptul bărbos care ne cere să ne închinăm la el.

Dacă dăm crezare Bibliei, el are părți ale corpului: ochi și față (ei nu sunt ascunși de fața Mea, nici nelegiuirea lor nu este ascunsă de ochii Mei Ieremia 16.17); nas și gură (Psalmii 18.8); buze, limbă și respirație (Isaia 30.27,33); coapse (Ezechiel 1.27); chiar și părți ale spatelui (Exodul 33.23). El are, de asemenea, mai multe emoții umane, apetituri bărbătești și o predispoziție îngrijorătoare spre violență patologică.

Yahweh simte regret pentru răul său (Și Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au abătut de la calea lor cea rea; și Dumnezeu s-a căit de răul pe care spusese că li-l va face; și nu l-a făcut. – Iona 3.10); și mâhnire (pentru răutatea oamenilor) (și l-a mâhnit în inima sa – (Geneza 6.6). Ba chiar se dă jos și se luptă cu Iacov, dislocându-i coapsa (Geneza 32.24). El uită (continuă să-l numească pe Iacov Iacov chiar și după ce îl redenumește Israel – Geneza 35.10, 46.2). Practică favoritismul (îi alege pe israeliți mai presus de toate popoarele – Exodul 19.5; dar pur și simplu nu-i plac nici Cain, nici Esau!). El ține ranchiună (Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsește nelegiuirea părinților asupra copiilor până la a treia și a patra generație – Exodul 20.5).

Pentru un dumnezeu omniscient, el este surprinzător de neștiutor (Ei au pus regi, dar nu de către mine; au făcut prinți, și eu n-am știut. Osea 8.4). Iar pentru un dumnezeu omnipotent are limitele sale (Domnul a fost cu Iuda; și a alungat pe locuitorii muntelui; dar nu a putut alunga pe locuitorii din vale, pentru că aveau care de fier. – Judecători 1.19).

Și după ce a creat lumea, trebuie chiar să se odihnească din munca sa (Și în ziua a șaptea, Dumnezeu și-a terminat lucrarea pe care o făcuse; și s-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea sa – Geneza 2.2), spre uimirea nesfârșită a criticilor păgâni, ai căror zei proprii nu aveau nevoie să se odihnească!

Carnivor

Cel mai deranjant aspect al personalității umanoide a lui Yahweh este însă pofta sa de sânge. Mirosul de carne arsă este o aromă dulce pentru Domnul, atât de dulce, de fapt, încât fraza apare în Vechiul Testament de nu mai puțin de douăzeci și trei de ori. Măcelul cerut de zeu este cu adevărat monumental. Credincioșilor li se cere să sacrifice doi miei zi de zi în mod continuu și asta doar pentru început! La fel de bine Yahweh a avut câteva mii de preoți care să-l ajute să treacă prin banchet!

Animalele poartă greul apetitului lui Dumnezeu, dar oamenii ar putea atât de ușor să fie tăiați de cel mare. Dumnezeu îl ucide pe Uza pentru că pur și simplu a ținut în echilibru Chivotul care se prăbușea (1Cronici 13.9,10). Bietul Onan a fost omorât pentru că a folosit metoda de control al nașterii prin retragere (Geneza 38.10). Dar astfel de răzbunări izolate pălesc în comparație cu uciderile în masă ale Domnului. Când autocraticul Moise se confruntă cu o rebeliune condusă de Core, Dumnezeu folosește un cutremur și focul pentru a mistui două sute cincizeci de rebeli. Când simpatizanții indignați protestează față de nedreptate, Dumnezeu nimicește alte paisprezece mii șapte sute de oameni cu o plagă (Numeri 16). Ce tip!”

Natural Born Killers
	Dumnezeu îi spune lui Avraam să îl sacrifice pe Isaac. (Geneza 22.2)	Băiat îngrozit în urma unui abuz ritual în munți – „Testul fricii” al cultului lui Yahweh „Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam … Avraam a construit un altar … l-a legat pe Isaac de mână & de picior … a luat cuțitul de sacrificare pentru a-și ucide fiul … Dar îngerul Domnului a început să strige … ‘Nu-ți întinde mâna împotriva băiatului …. căci acum știu că te temi de Domnul …’. (Geneza 22.1,12)
Povestea lui Isaac NU este o condamnare a sacrificiului de copii. Isaac a fost cruțat nu pentru că sacrificiul uman a fost considerat greșit, ci pentru că Isaac era „copilul făgăduinței” și trebuia să supraviețuiască. Firul cere normalitatea sacrificiului uman. Avraam a fost lăudat pentru disponibilitatea sa de a-l liniști pe Yahweh prin uciderea propriului fiu. Omorârea fictivă a lui Isaac (Aquedah) a fost prototipul unei „morți sacrificiale răscumpărătoare”, refăcută ulterior sub forma lui Iisus răstignit. Este de remarcat faptul că în textul biblic, Isaac (ca și Iisus) este numit în mod repetat „singurul fiu” al lui Avraam (Geneza 22.2., 12., 16.), chiar dacă Avraam are de fapt un alt fiu mai mare, Ismael.
	Fiul prostituatei, Iefta, în jurământul de victorie față de Dumnezeu, face ardere de tot din unica fiică. (Judecători 11.29,39)	Fata nu este atât de norocoasă – un fanatic religios își sacrifică fiica virgină „Voi da Domnului primul lucru care va ieși din casa mea pentru a mă întâmpina când mă voi întoarce în triumf. O voi jertfi ca ardere de tot … tatăl ei și-a ținut jurământul și ea a murit virgină.”
	Moses ordonă fanaticilor leviți să ucidă 3000 de entuziaști ai viței de aur. (Exodul 32.27,29)	Asasini blestemați „‘Astăzi, a spus Moise, te-ai consacrat lui Iahve, cu prețul fiilor și fraților tăi. Și astfel El îți acordă astăzi o binecuvântare.””
	Când Domnul spune „ucideți pe toată lumea”, El vrea să spună TOȚI!	Saul pierde: „Nu ai ucis destul”, spune Domnul. „Nu poți fi rege!” „Și Saul i-a învins pe amaleciți… și a dedat la distrugere tot poporul… Dar Saul l-a cruțat pe Agag și… tot ce era bun și nu a vrut să-i nimicească de tot. Tot ce era disprețuit și lipsit de valoare au consacrat distrugerii. Și Samuel a spus: „Ce este deci acest behăit al oilor în urechile mele și mugetul boilor pe care îl aud?”. … Atunci Samuel a zis: „Aduceți-mi-l aici pe Agag, regele amaleciților”. Și Agag a venit la el bucuros … Și Samuel l-a făcut bucăți pe Agag înaintea Domnului în Ghilgal. Și Domnul a regretat că l-a pus pe Saul rege peste Israel.” – 1 Samuel 15
	Domnul eliberează 10.000 de canaaniți și fereziți pentru a fi măcelăriți în Bezek. Ca parte a distracției, celor 71 de regi li se taie degetele de la mâini și de la picioare mari. (Judecători 1.2,7)	„Și Domnul a zis: „Iuda se va sui; iată, am dat țara în mâna lui … Atunci Iuda s-a suit și Domnul i-a dat pe canaaniți și pe fereziți în mâna lor; și au ucis zece mii de oameni la Bezek.” – Judecători 1.2-4.
	Femeia evantaiului lui Iahve înfige un cui de cort în capul generalului canaanit adormit. (Judecători 4.21)	„Și Jael a ieșit în întâmpinarea lui Sisera și a spus … nu te teme … l-a acoperit cu o mantie … și i-a dat de băut și l-a acoperit … Apoi Jael a luat un cui din cort, a luat un ciocan în mână, s-a dus încet la el, i-a bătut cuiul în tâmple și l-a înfipt în pământ, căci el dormea adânc și era obosit. Și a murit.”
	Elisha ordonă asasinarea Izabelei. (2 Împărați 9,5,37)		Josua măcelărește 31 de împărați (Iosua 12.1,24)
	Elie Ucide 450 de preoți ai lui Baal. (1 Regi 18.40)		Samson ucide 1000 de filisteni (cu o falcă de măgar! ) (Judecători 15.16)
	Regele Amația al lui Iuda (c. 801-783 î.Hr.) aruncă 10.000 de edomiți captivi din vârful unei stânci. (2 Cronici 25.12)
	Usurpatorul Iehu îi păcălește pe toți preoții lui Baal să măcelărească templul. (2 Împărați 10.19.30)	„Iehu a zis gărzii și căpeteniilor: „Intrați, ucideți-i; să nu iasă nimeni. Și i-au bătut cu ascuțișul sabiei; și garda și căpeteniile i-au aruncat afară și s-au dus în cetatea casei lui Baal. Și au scos icoanele din casa lui Baal și le-au ars.” Dumnezeu a fost încântat de masacru: „Și Domnul i-a zis lui Iehu: „Pentru că ai făcut bine săvârșind ceea ce este drept în ochii Mei, pentru că ai făcut casei lui Ahab tot ce era în inima Mea, copiii tăi din a patra generație vor ședea pe tronul lui Israel.”

În războaiele de cucerire (presupuse) ale lui Iehuas, Dumnezeu intră chiar acolo. El aruncă pietre mari din cer (Iosua 10.11) și obține un număr mai mare de victime decât israeliții săi cu simple săbii. Când Domnul se pune cu adevărat în mișcare, măcelul atinge o scară cu adevărat epică. Pentru simplul fapt că s-a uitat în Chivotul Său, Iahve nimicește cincizeci de mii șaptezeci de nefericiți din Bet-Șemeș (1 Samuel 6.19). Când regele David greșește și ordonă un recensământ național, un Dumnezeu înfuriat zdrobește șaptezeci de mii.

Cu totul în afară de propria ucidere a supranumelui ceresc, el îi animă pe favoriții săi să nimicească orașe și națiuni întregi. Ierihon, Sodoma, Gomora, Ai, Makkedah, Libnah etc., etc., etc., sunt loviți și mistuiți bărbați, femei, tineri, bătrâni, boi, oi și măgari!

Să-i anihilezi – hitiți, amoriți, canaaniți, fereziți, heviți, iebusiți, așa cum ți-a poruncit Iahve Dumnezeul tău.
– Deuteronomul 20.11,18.

În cel mai mare masacru inspirat de Dumnezeu din Biblie, un milion de etiopieni sunt măcelăriți! (2 Cronici 14).

Dar atunci am fost avertizați!

Terorism

Toate aceste măceluri, desigur, sunt alegorice, deși anumite povestiri pot avea o legătură firavă cu o încăierare antică undeva. Scopul este de a îngrozi oamenii pentru a-i determina să se supună preoției.

Moses este arhetipul preotului înțelept, care conduce cu un toiag de fier și nu suportă opoziție.

Luați aminte este avertismentul. Uite ce se întâmplă când nu asculți de cuvântul Domnului!

10 porunci? Intoleranță la scară largă

În ciuda datei aparent timpurii a lui Moise și a poruncilor sale, în realitate, doar în perioada post-babiloniană putem vorbi de iudaismul mozaic, când există o castă preoțească și o istorie fantastică a originilor rasiale. Abia după experiența babiloniană, evreii au adoptat o religie monoteistă, cu Iahve ca zeu unic, nu doar ca zeu principal. Și cu acest zeu unic și gelos, preoții au impus un an liturgic rigid, un regim în care lecturile din Tora (de la Geneză până la Deuteronom) trebuiau să fie citite succesiv și finalizate în decursul anului.

De unde își luau ideile?

Despre venirea luminii
(alias „Cartea morților” egipteană)

Despre transformare (Capitolul 125)

Salutări către tine, Mare Zeu, Stăpânul celor două Maats! Am venit la tine, Maestrul meu, pentru a-ți vedea perfecțiunea. Te cunosc și cunosc numele celor doi Maats. Iată că acum am venit la tine și am adus ceea ce este drept și am alungat nelegiuirea.
– Nu am comis nedreptate împotriva oamenilor,
– Nu am maltratat oamenii,
– Nu am comis păcate în Locul Adevărului,
– Nu am făcut rău,
– Nu l-am „blasfemiat” pe Dumnezeu,
– Nu i-am sărăcit pe cei săraci în bunurile lor,
– Nu am făcut ceea ce este abominabil pentru zei,
– Nu am chinuit și nu i-am făcut pe oameni să plângă,
– Nu am înfometat pe nimeni (ci am hrănit în schimb),
– Nu am ucis și nu am ordonat ucideri,
– Nu am făcut rău nimănui,
– Nu am murdărit pâinea zeilor,
– Nu am furat osemintele sfinte aparținând celor norocoși (din cer),
– Nu am fost pederast,
– Nu mi-am redus busuiocul, (cântarul meu a fost corect),
– Nu am adăugat la greutatea cântarului meu,
– Nu am trișat la măsurarea terenurilor,
– Nu am furat lapte de la gura copiilor mici,
– Nu am privat vitele de pășunea lor,
– Nu am furat păsările și peștii zeilor,
– Nu am deturnat apa când a fost o inundație,
– Nu am stins un foc care ardea cu putere,
– Nu am uitat zilele de jertfă a cărnii,
– Nu m-am opus unui zeu în timpul unei procesiuni,
– Sunt pur, sunt pur, sunt pur, sunt pur! Puritatea mea este cea a Marelui Phoenix de la Heracleopolis,așa cum sunt nasul Stăpânului vânturilor care îi face pe toți oamenii să trăiască în această zi a Umpluturii Ochiului de la Heliopolis.

Secolul 16-24 î.Hr. (Trad. E. A. Wallis Budge)

Până în ultimii ani ai secolului al VI-lea î.Hr. preoțimea își codificase regulile tribale și scria cu toată autoritatea zeității lor singulare.

Faimoasele Zece Porunci, chiar și astăzi acceptate în mod eronat în mentalul popular ca reguli absolute și universale de viață – nu sunt altceva decât o codificare a drepturilor de proprietate ale bărbaților evrei.

În versiunile lor originale complete, două dintre porunci aprobă sclavia; tabu-ul privind adulterul a fost o încercare de a opri bărbații evrei poligami să își ia soțiile unii altora (concubinele și soțiile străine nu aveau drepturi); onoarea care trebuie acordată părinților nu făcea decât să susțină o structură socială patriarhală draconică; chiar și tabu-ul privind crima era interpretabil, deoarece uciderea dușmanilor și a celor care făceau rău nu ar fi fost crimă, ci voința Domnului!

Aici era intoleranța scrisă la scară largă. Niciun spirit de a trăi și a lăsa să trăiască. În esență, aceste legi barbare ratificau corectitudinea anihilării dușmanilor, subjugarea femeilor, înrobirea triburilor cucerite, suprimarea disidenței și limitarea oricărei liberalități, mai ales în ceea ce privește corpul sau sexualitatea.

Preoții altor culte trebuiau uciși; altarele, imaginile și crângurile lor trebuiau distruse (Exodul 34.13).

Femeile străine libertine erau un motiv special de îngrijorare (uitați-vă cum Dalila îl doborâse pe Samson tăindu-i părul care îi dădea putere!) și străine în acest context însemna dintr-un oraș aflat la 25 de mile de Ierusalim!

Miresele de război capturate trebuiau să fie rase pe cap (Deuteronom 21.14), dar în rest puteau da desfătare. Cu toate acestea, evreitatea putea fi moștenită doar de la o femeie evreică. Accentul era pus pe puritatea rasială și, în politica reală a secolului al VI-lea, chiar și evreii originari ai țării au fost sumar excluși din rasa evreiască.

Subiectiv, numărul evreilor a crescut rapid. Triburile vecine au fost cucerite și convertite cu forța la cultul lui Yahweh! Aceștia au devenit parte a rasei evreiești și au fost circumciși în consecință, dând peste cap ideea din zilele din urmă că circumcizia ar avea ceva de-a face cu sănătatea!

De fapt, Biblia ne spune că circumcizia este pur simbolică și că obligația s-a extins și la sclavii cumpărați. Suntem îndemnați să credem că Domnul i s-a arătat lui Avram (care avea nouăzeci și nouă de ani la acea vreme!) și (dintre toate posibilitățile) i-a spus:

„Să vă tăiați împrejur carnea prepuțului vostru; și aceasta va fi un semn al legământului dintre mine și voi Cel născut în casa ta și cel cumpărat din banii tăi trebuie să fie tăiat împrejur; și legământul meu va fi în carnea voastră ca un legământ veșnic. Iar copilul de parte bărbătească netăiat împrejur, a cărui carne a preputului său nu este circumcisă, sufletul acela va fi stârpit din poporul său; el a rupt legământul Meu.”

– Geneza 17.11,14.

Atunci, pentru evrei, rasa era determinată de mamă și/sau de o mutilare genitală forțată, cu excepția cazului în care, adică, oportunitatea politică intervenea și cerea altceva!

După ce și-au definit astfel rasa într-un mod convenabil și flexibil, ostilitatea evreilor față de căsătoria în afara cultului, legile dietetice pretențioase și generațiile de încrucișări, au protejat fondul genetic evreiesc. Este posibil ca anumite trăsături fiziologice să fi devenit pronunțate, deși cu greu unice. În momentul în care civilizația greacă a avansat în estul Mediteranei, evreii erau un cult înrudit de câteva generații, o pseudo-rasă, posesori ai unui text sacru de superioritate rasială.

Surse:
Paul Johnson, O istorie a evreilor (Phoenix Grant, 1987)
Dan Cohn-Sherbok, Evreul crucificat (Harper Collins,1992)
Henry Hart Milman, Istoria evreilor (Everyman, 1939)
Israel Shahak, Istoria evreilor, religia evreiască (Pluto, 1994)
Josephus, Războiul evreiesc (Penguin, 1959)
Leslie Houlden (Ed.), Judaism & Christianity (Routledge, 1988)
Karen Armstrong, A History of Jerusalem (Harper Collins, 1999)
Jonathan N. Tubb, Canaanites (British Museum Press, 1998)
Norman Cantor, The Sacred Chain – A History of the Jews (HarperCollins, 1994)
Thomas L. Thompson, The Bible in History (Pimlico, 2000)

Home 1000 de ani de carnagiu & Barbarie în numele lui Hristos O carte bună?? Încearcă Morocănos, Misogin, Vindecător Ar minți? (Copiați și glorificați!) Misionari sau criminali? Creștinarea Europei SECȚIUNI MAJORE Chiar credeți că totul a început cu un evreu făcător de minuni, cu un spirit sfințitor, care se plimba prin Palestina secolului I? Pregătiți-vă să fiți lămuriți. Iisus – Prietenul imaginar Încă mai țineți la ideea că în spatele legendei se află un fel de om sfânt? Mai bine verificați… Godman – Gestația unui supererou O privire mai atentă asupra afirmației ușuratice potrivit căreia povestea lui Iisus „a luat avânt rapid și s-a răspândit rapid.” Ce credeau primii creștini? Mai mulți curenți au alimentat mitul lui Iisus, ca niște râuri și afluenți care se unesc pentru a forma un râu important. Proveniența legendei – Moștenirea sincretică a creștinismului O mare parte din mitologia creștinismului este o refacere a unei fabulații mai vechi și chiar mai transparente – iudaismul. Povestea evreilor – Calea rabinului Ingeniozitatea și viclenia umană este egalată de credulitatea și dorința la fel de monumentală a omenirii. Fabrica de fabricare a creștinismului Organizarea, autoritatea și apartenența la Biserică au precedat mai degrabă decât au urmat doctrina justificării. Pe măsură ce organizația și nevoile ei s-au schimbat, „Testamentul lui Dumnezeu” s-a adaptat în consecință. Dogma – Cuvântul în toată slava sa sălbatică De la polițist religios la grangur al bisericii, de la luptător de fiare în Efes la decapitare la Roma, povestea lui Pavel are mai multe găuri decât o brânză elvețiană. Sfântul Apostol Pavel – Mort în apă? Orchestrat de clerici creștini ambițioși, un cancer de superstiție, frică și brutalitate a fost impus în toată Europa. Inima Întunericului – Istoria criminală a Bisericii Creștine Cerul creștin poate că a fost o nebunie deșartă, dar Iadul creștin a fost destul de real. Iadul pe Pământ – O superstiție brutală se răspândește în întreaga lume Ridicată la rangul de religie de stat, Biserica creștină a domnit peste distrugerea civilizației. Pe măsură ce secolele treceau, barbaria religioasă a devenit din ce în ce mai vicioasă. Iarna Lumii – Costul teribil al „creștinătății” Timp de două milenii, doctrinele antisexuale și puritane ale creștinismului au provocat pagube incalculabile în viața mentală, emoțională și fizică a nenumărate milioane de oameni. Creștinii ăștia cu foame sexuală – Îndrăgostiți pentru Iisus Cu un tată evreu (patriarh sever) și o mamă creștină (obsesia vinovăției și a raiului) nu este surprinzător că Islamul a crescut un pic tartar. Furtuna în deșert a islamului – „creștinătatea” culege un vârtej de vânt Cerul să ne ajute. Cea mai bogată și mai puternică națiune din istorie are o infatuare psihotică pentru Jay-a-sus the Lawd! Creștinarea Americilor

.

					Cel puțin cincizeci de articole sunt acum disponibile sub formă de carte. Pentru a vă comanda un exemplar:

.