Poate că este o greșeală să dăm răspunsul înainte ca întrebările să fie puse cum se cuvine, dar aceasta este o țară complicată, iar o idee a destinației merită să o avem. În plus, este o tehnică homerică să spui povestea înainte de a o începe. Și astfel, dacă vă întrebați de ce și cum au apărut poemele homerice atunci când au apărut, și de ce și cum Homer poate însemna atât de mult acum, răspunsul la ambele întrebări este același: pentru că Homer ne spune cum am devenit ceea ce suntem.

Nu este răspunsul modern obișnuit. Ortodoxia actuală este că Iliada și Odiseea sunt amândouă produse ale secolului al VIII-lea î.Hr. sau cam așa ceva, începutul Epocii Fierului din Grecia, o perioadă care a fost numită Renașterea greacă. În jumătatea de mileniu anterioară, civilizația greacă se scufundase în mare parte în buzunare izolate de sărăcie. Multe dintre insulele din Marea Egee erau pustii. Una sau două au rămas bogate și au păstrat legăturile cu Orientul Apropiat, dar marile palate ale Greciei de odinioară au căzut în ruină. Dar, din motive care nu au fost încă explicate, în secolul al VIII-lea a avut loc o renaștere pe scară largă.

Populația Greciei și a insulelor a început să crească. Ritmul vieții s-a accelerat. Arta fabricării bronzului, dependentă de staniul importat, a fost reînviată pentru prima dată în patru secole. Colonii, comerț, nave îmbunătățite, săli de sport, monede, temple, orașe, competiții pan-elenice la Olympia (prima, în mod tradițional, în 776 î.Hr.), arta scrisului, a reprezentării figurii umane pe ceramică și în formă rotundă, primele coduri de legi scrise, datarea istoriei, primele încercări de formare a orașelor-stat: fiecare dintre aceste aspecte ale unei civilizații reînnoite a apărut destul de brusc în toată Marea Egee din secolul al VIII-lea.

Homer, din acest punct de vedere, a fost produsul unui moment nou, dinamic, inventiv din punct de vedere politic și înfloritor din punct de vedere cultural în istoria Greciei. Homer a fost poetul unui boom.

Eu văd lucrurile altfel: Homer al meu este cu 1.000 de ani mai bătrân. Puterea și poezia lui nu derivă din situația câtorva state emergente din secolul al VIII-lea din Marea Egee, ci dintr-un moment istoric mult mai mare și mai fundamental, în secolele din jurul anului 2000 î.Hr. când civilizația greacă timpurie s-a cristalizat din fuziunea a două lumi foarte diferite: cultura seminomadă, bazată pe eroi, din stepele eurasiatice de la nord și vest de Marea Neagră, și orașele și palatele sofisticate, autoritare și alfabetizate din estul Mediteranei.

Grecia – și în cele din urmă europenitatea – a apărut din întâlnirea și contopirea acestor lumi. Homer este urma acelei întâlniri – în război, disperare și, în cele din urmă, reconciliere la Troia în Iliada, în flexibilitate și absorbție reciprocă în Odiseea.

Urgența lui Homer provine din durerea asociată cu acea ciocnire a lumilor și iminența sa din principiile eterne aflate în joc: ce contează mai mult, individul sau comunitatea, orașul sau eroul? Ce este viața, ceva cu valoare veșnică sau o irelevanță trecătoare și fără speranță?

Ideea pe care am urmărit-o este aceea că poemele homerice sunt legende conturate în jurul sosirii unui popor – poporul care, prin acest proces, va ajunge să fie grecii – în ceea ce a devenit patria lor mediteraneană. Poemele sunt miturile originii conștiinței grecești, nu ca un lucru perfect, ci ca un lucru complex și neliniștit.

Ca civilizație, ceea ce a apărut în Grecia a fost distinct atât de stepele nordice ale Epocii Bronzului, cât și de birocrațiile autocratice din Orientul Apropiat, și a fuzionat calități din ambele. Homer este un mit fondator, nu al omului și nici al lumii naturale, ci al modului de gândire prin care grecii se defineau pe ei înșiși, starea de spirit care i-a făcut să fie ceea ce erau, o stare de spirit pe care, în multe privințe, am moștenit-o noi. Lumea tulbure descrisă de Homer rămâne ciudat de familiară.