Viața sa

Patanjali, fără îndoială cel mai mare exponent al Yoga, a trăit cândva între 500 și 200 î.Hr. Viața lui Patanjali este o enigmă pentru istoricii moderni, și aproape nimic nu se știe despre acest mare Maestru care întruchipează Yoga. Doar cu ajutorul legendelor se pot face deducții despre el. Fără îndoială, el a fost un mare adept al Yoga și a fost probabil conducătorul unei școli în care „Swadhyaya”, studiul Sinelui, era considerat un aspect important al practicii spirituale.

Istoria indiană este prezumată de mai mulți indivizi cu numele de Patanjali. Trei dintre ei erau binecunoscuți; primul fiind faimosul gramatician care a scris comentariul la Ashtadhyayi a lui Panini (Mahabhashya) și a compilat Yoga Sutras, textul clasic despre Raja Yoga. Mahabhashya simbolizează perfecțiunea disciplinei în gramatică. Obiectul gramaticii este de a furniza reguli pentru controlul vorbirii curente (laukika) în vederea păstrării integrității Vedelor și a înțelegerii sensului corect. A doua persoană pe nume Patanjali a scris Nidana-Sutras, considerată indispensabilă pentru studiul literaturii rituale vedice; în timp ce a treia a fost un cunoscut profesor de filosofie Samkhya. Cele trei persoane de mai sus, în viziunea istoricului, se întâmplă să provină din perioade de timp diferite și sunt considerate a fi personalități diferite. Tradiția indiană însă, diferă puternic de opinie și susține că diferitele tratate de mai sus au fost realizate de o singură persoană și chiar mai mult, îi atribuie diverse tratate medicale.

În tradiția indiană, se spune că Patanjali este născut din sine, swayambhu. El a fost un suflet foarte evoluat care s-a întrupat din proprie voință într-o formă umană pentru a ajuta umanitatea.

De asemenea, el este considerat o întrupare a lui Ananta, sursa întregii înțelepciuni (Jnana) și a lui Shesha, conducătorul cu o mie de capete al rasei șerpilor, despre care se crede că păzește comorile ascunse ale pământului. Ananta înfățișează o canapea pe care se întinde zeul Vishnu. El este Stăpânul șerpilor, iar numeroasele sale capete simbolizează Infinitul sau Omniprezența. Mulți yoghini se înclină în fața lui Ananta înainte de a-și începe practica yoghină zilnică.

În una dintre legende, se spune că Domnul Vishnu stătea așezat pe Adishesha, Domnul șerpilor ca și canapea, privind dansul fermecător al Domnului Shiva. Domnul Vishnu era atât de total absorbit de dansul Domnului Shiva, încât corpul său a început să vibreze în ritmul acestuia. Această vibrație Îl făcea din ce în ce mai greu, făcându-l pe Adishesha să se simtă atât de inconfortabil încât gâfâia și era pe punctul de a se prăbuși. În momentul în care dansul a luat sfârșit, corpul Domnului Vishnu a redevenit ușor. Adishesha a fost uimit și l-a întrebat pe maestrul său care era cauza acestor schimbări stupefiante. Domnul a explicat că grația, frumusețea, măreția și grandoarea dansului Domnului Shiva creaseră vibrații corespunzătoare în propriul său corp, făcându-l greu. Minunat de acest lucru, Adishesha și-a mărturisit dorința de a învăța dansul pentru a-l exalta pe Domnul său. Vishnu a devenit atunci gânditor și a prezis că, în curând, Lordul Shiva îl va învrednici pe Adishesha să scrie un comentariu despre gramatică și că, astfel, va putea și el să se dedice perfecțiunii în arta dansului. Adishesha a fost încântat de aceste cuvinte și a așteptat cu nerăbdare coborârea harului Domnului Shiva.

Adishesha a început apoi să mediteze pentru a afla cine va fi mama sa pe pământ. În meditație, el a avut viziunea unei yoghini pe nume Gonika care se ruga pentru un fiu vrednic căruia să-i poată împărtăși cunoștințele și înțelepciunea sa. El și-a dat seama imediat că ea ar fi o mamă demnă pentru el și a așteptat un moment prielnic pentru a deveni fiul ei.

Gonika, gândindu-se că viața ei pământească se apropia de sfârșit și că dorința ei de a găsi un fiu vrednic va rămâne neîmplinită; acum, ca o ultimă soluție, s-a uitat la Zeul Soare, martorul viu al lui Dumnezeu pe pământ și s-a rugat la El să îi îndeplinească dorința. A luat un pumn de apă ca o ultimă ofrandă pentru El, a închis ochii și a meditat asupra Soarelui. Pe când se pregătea să ofere apa, a deschis ochii și și-a privit palmele. Spre surprinderea ei, a văzut un șarpe micuț mișcându-se în palmele ei, care în curând a căpătat o formă umană. Această mică ființă umană masculină s-a prosternat în fața lui Gonika și i-a cerut să îl accepte ca fiu al ei. Ea a făcut acest lucru și l-a numit Patanjali, deoarece mâinile ei fuseseră în gest de rugăciune (anjali), iar el căzuse (pat) din cer.*

Compilat din „Light on Patanjali Yoga Sutras” de Yogacharya B.K.S. Iyengar.

Se spune că o altă întâmplare s-a petrecut în Chidambaram (cunoscut și sub numele de Thillai ), situat la aproximativ o sută de mile de Madras. Chidambaram este considerat a fi unul dintre cele mai sfinte temple din India. În acest templu, Lordul Nataraja este prezent în forma sa de dans cosmic. Povestea spune că odată, în Darukavanam, Shiva a dorit să le dea o lecție Rishis care erau mândri de învățătura lor. Shiva a luat forma unui mendicant cu un bol de cerșit în mână, însoțit de Vishnu deghizat în Mohini. Rishipatnis (soțiile Rishis) au fost atrase de vederea acestei frumoase perechi.

Rishis s-au înfuriat și au încercat să distrugă perechea. Ei au efectuat un foc de sacrificiu și au ridicat un tigru din foc, care a sărit spre Shiva. Shiva a desprins pielea tigrului și a înfășurat-o în jurul taliei sale. Apoi, Rishis au trimis din nou un șarpe veninos, iar Shiva l-a legat în jurul gâtului său. Apoi, Rishis au trimis împotriva lui Shiva un Purusha Apasmara, Muyalaka, pe care Lordul Shiva l-a zdrobit apăsându-l la pământ cu piciorul.

În acest moment, Rishis și-au mărturisit înfrângerea și Shiva a început să danseze în fața tuturor zeilor și Rishis. Lordul Adishesha a auzit de la Vishnu descrierea dansului lui Shiva la Darukavanam și i-a cerut lui Vishnu să îi permită să asiste el însuși la dans. Vishnu a fost de acord cu acest lucru. Adishesha a făcut penitență și s-a rugat lui Shiva să îi permită să vadă dansul. Fiind mulțumit de penitența sa, Shiva i-a apărut și i-a promis că va dansa la Tillai (Chidambaram). În consecință, Adishesha s-a născut ca o ființă umană, ca Patanjali, și a mers în pădurea Tillai.

În acest timp, un anumit înțelept, Vyaghrapada, trăia de asemenea în această pădure. Vyaghrapada era fiul lui Madhyandina Rishi, care trăia pe malurile Gangei. El a venit în sud sub indicațiile tatălui său și a început să se roage la Swayambhulinga sub un banyan lângă un rezervor din această pădure Tillai. Obișnuia să culeagă flori pentru puja și s-a rugat pentru binecuvântarea de a primi picioare și gheare de tigru, astfel încât să se poată cățăra cu ușurință în copaci și să culeagă o mulțime de flori. De asemenea, s-a rugat pentru ochii albinelor, astfel încât să poată culege florile înainte ca vreo albină să poată gusta mierea din ele. Rugăciunea sa pentru aceste două binecuvântări a fost îndeplinită și, din moment ce avea picioare de tigru, a fost numit Vyaghrapada.

Câte unul dintre ei și-a construit propriul său ermitaj, Patanjali la Ananteeswaram și Vyaghrapada la Tirupuleeswaram în Chidambaram. Ei au început să se închine lui Shiva sub forma lui Swayambhulinga în pădurea Tillai. Zilele au trecut și când a venit timpul ca Shiva să le ofere Darshan, zeița gardiană a locului, Kalika Devi, a intervenit și nu i-a permis lui Shiva să le ofere Darshanul Său.

La scurt timp după aceea, Shiva și Devi au căzut de acord ca ei să participe la un concurs de dans și ca învingătorul să aibă posesia de necontestat a Tillai. Așa că a început dansul. La un moment dat, în timpul dansului, cerceii Domnului au căzut, dar Domnul i-a ridicat de pe podea în așa fel încât nimeni nu a putut observa pierderea și recuperarea. Acest dans se numește Urdhva Tandavam, în care Shiva a învins-o pe Kalika Devi.

Acum Nataraja a executat Ananda Tandavam, adică Dansul Fericirii, în prezența lui Shivakamasundari și a tuturor zeilor și rishis, și în același timp a îndeplinit dorința celor doi devotați, Patanjali și Vyaghrapada, permițându-le să asiste la el și satisfăcându-i astfel.

O altă poveste spune că odată Nandi, purtătorul lui Shiva, nu i-a permis lui Patanjali Muni să aibă Darshan al Domnului Shiva (Nataraja din Chidambaram). Pentru a ajunge la Domnul Shiva, Patanjali, cu măiestria sa asupra formelor gramaticale, a compus în mod spontan o rugăciune de laudă a Domnului fără a folosi nicio silabă extinsă (Dirgha), (fără Charana și Shringa) adică picior și corn, pentru a-l necăji pe Nandi.

Shiva a fost rapid mulțumit, i-a dat Darshan devotatului și a dansat pe melodia legănată a acestui cântec.

Aceste trei scurte legende aruncă puțină lumină asupra lui Patanjali și a măreției sale. Astăzi, din păcate, chiar și neamul lui Patanjali pare să nu mai existe. Viața lui Patanjali este obscură, lipsind detalii precise despre locul nașterii, viața și personalitatea sa; această incertitudine nu diminuează însă marele merit al Yoga-Sutrelor lui Patanjali. Este cea mai condensată schiță tradițională a căii yoghine și ar trebui să fie studiată în profunzime de toți studenții serioși ai Yoga. Yogacharya B.K.S Iyengar, care este cu siguranță unul dintre cei mai mari exponenți ai lui Patanjali Yoga Sutras, este responsabil pentru că a aruncat multă lumină asupra măreției lui Patanjali și a scrierilor sale. Marea sa viziune este cea care a adus în prim-plan, știința lui Patanjali Yoga Sutras și beneficiile sale pentru viața noastră de zi cu zi.

.