Să faci pipi sau să nu faci pipi, aceasta este întrebarea.

Bine, dacă ai curgerea pentru curgere, răspunsul este că poți să o lași să curgă ca un vin bun, pentru că ai bancnotele de dolari, yo. A face pipi este scump atunci când toaletele sunt de curând private în loc de publice, așa că cei care nu au prea mulți bani în plus trebuie să economisească, să-și controleze puțin aportul de lichide și să se scuture când se adună mărunțișul.

Ce este teribil de încântător la producția „Urinetown” a Sunnyvale Community Players, o privire satirică în interiorul politicii și al teatrului muzical, este modul în care îmbină politica politică inanitară cu convențiile inanitare ale teatrului muzical. Teatrul muzical are nevoie de un titlu bun, dar nu de prea multă expunere. Un erou. O ingenuă. Un răufăcător. Oameni cu fundul sărac care să ne dea puțin din acel sos „One Day More”.

Construcția spectacolului, care a câștigat trei premii Tony în 2002, este în părți egale Brechtian, Dickensian, Les Miserables, Fiddler și power ballad.

Acesta este ceea ce dă spectacolului forma sa suculentă. Spiritul creatorilor spectacolului, Mark Hollmann și Greg Kotis, este cel care informează această lume în care lăcomia și mizeria domină procedurile, iar bășica nevinovată este o pagubă colaterală.

Ceea ce funcționează foarte bine în această producție, regizată cu încredere de Thomas Times, este faptul că distribuția găsește o bucurie nebănuită în a pune în cui stilul foarte excentric al spectacolului. În ciuda câtorva interpretări principale care au avut momente în care vocea nu a fost întâmpinată cu acuitatea necesară, atât de multe interpretări individuale au fost foarte eficiente. Și una dintre trăsăturile caracteristice ale spectacolului a fost bătută în cuie aici – forța unui amestec bogat de voci armonioase în numerele de ansamblu vesele.

Piesa este plasată într-un univers alternativ la mijlocul anilor 1900. Sufletele sărace și sărăcite se află chiar în mijlocul unei penurii de apă. Situația creează o oportunitate pentru compania Urine Good Company de a face niște bani serioși pe spinarea celor mai săraci dintre ei. Compania, condusă de Cladwell B. Cladwell (Ben Hatch), este un răufăcător clasic – păr urât, ochelari de soare urâți și haine oribile.

Când Bobby Strong (Steve Roma) decide să se răzvrătească și să lase pe toată lumea să intre gratuit în cea mai proastă toaletă de la locul său de muncă, lucrând pentru joviala Penelope Pennywise (Angela Cesena), el creează un mini-incident internațional. Pentru că el este rebelul virtuos și elegant care caută să-l zdrobească pe răufăcătorul Capraesque rău și zgârcit, frumoasa ingenuă Hope (Jessica Ellithorpe) trebuie să se îndrăgostească de el. Știți de ce? Pentru că, hei, musicaluri bruh.

Dar singura mare problemă este că Hope este fiica ticălosului Cladwell. Va depinde de amândoi să treacă peste tot răul din familie, chiar dacă e vorba de tatăl ei.

Roma are o prezență extraordinară, interpretând un Bobby care nu numai că are o inimă, dar este întunecat, melancolic, mereu gata să izbucnească într-o bătălie ca în West Side Story, dar nu cea în care aduce un cuțit la o luptă cu arme de foc. În schimb, el aduce un pistol cu piston, dar un pistol cu piston aparent foarte periculos.

Ellithorpe este o Hope ascuțită, una care are cantitatea potrivită de naivitate cu ochii mari, cu o textură vocală frumoasă. Cesena, în rolul lui Penelope, face totul pentru a vinde caracterizarea ei mare și curajoasă, reușind în special să interpreteze „It’s a Privilege to Pee” cu o prezență generoasă de belting.

Toată lumea este văzută prin ochii observatori ai ofițerului Lockstock, iar Sam Nachison îl aduce în fața publicului cu un zel fervent. Nu există niciun moment în care să obosești când îl auzi spunând „Little Sally”, pentru că niciodată nu este lipsit de haz. Iar timbrul său bogat îl ajută să creeze o adevărată ambianță care pune în mișcare spectacolul.

La textura delicioasă a spectacolului se adaugă performanța lui Gwendolyne Wagner, care o interpretează pe Josephine, mama pasională a lui Bobby. Ea oferă un umor extraordinar în modul în care primește informațiile, trimițând-o pe aceasta într-o răbufnire de mână plină de umor.

Veteranii trupei sunt conduși de dirijorul Ande Jacobson, cu o sarcină destul de dificilă pentru o partitură teribil de dificilă, una care este încărcată cu o mulțime de sunete care se întind pe tot canonul teatrului muzical. Cântecul este condus de regizoarea vocală Juanita Harris, vocile atingând cu adevărat apogeul în uluitoarea „Run Freedom Run”. Coregrafia lui Derrick Contreras face o treabă bună în a potrivi toate muzicile variate cu mișcarea ascuțită, iar costumele Sylviei Chow sunt stelare.

„Urinetown” a făcut senzație când a avut premiera off-Broadway în 2001, și în 2019, și încă are o prospețime, căldură și relevanță care îl fac atemporal. Din păcate, se simte, de asemenea, mult mai tânăr decât cei 18 ani ai săi, aducând o grămadă generoasă de relevanță oportună.

Aici sunt tentat să fac o comparație între sentimentul magic al urinării și teatrul muzical, dar nu o voi face. Voi spune doar că vizionarea unui spectacol atât de încântător și comic ca acesta vă va face să spuneți „Ahhhhhh.”

Ce trebuie să știți dacă mergeți

Sunnyvale Players prezintă „Urinetown”
Muzică și versuri de Mark Hollmann
Carte și versuri de Greg Kotis
Direcția: Thomas Times
Cuvântul: Un spectacol la fel de relevant astăzi ca și în 2001, Sunnyvale Players se scufundă în umorul spectacolului cu plăcere.
Stele: 4 din 5
Timp de rulare: Două ore, 10 minute cu o pauză
Până pe 10 noiembrie
Sunnyvale Community Center
550 East Remington Drive, Sunnyvale CA
Biletele variază între 32 $ și 38 $
Pentru bilete, vizitați sunnyvaleplayers.org.

.