De ce stretchingul nu îmbunătățește flexibilitatea

Înainte de a intra în afaceri, am fost dansator; și dacă există un lucru pe care îl știu dansatorii, acela este flexibilitatea. După ce cariera mea a pornit, am continuat să dansez. A trebuit să o fac. La urma urmei, a fost prima mea dragoste adevărată. Dar ceva interesant s-a întâmplat pe parcurs. Pe măsură ce am trecut din lumea insulară a dansului în universul mainstream al sănătății și al fitness-ului, am început să văd cât de neînțelese erau întinderea și flexibilitatea în rândul maselor. Erau trei lucruri în special care indicau faptul că ceva nu funcționa.
1) În primul rând, am observat de nenumărate ori că oamenii încercau să se întindă, dar în loc să pară alungite și suple, arătau îndoite, cocoșate și prăbușite. Un mușchi sau mușchii nu se vor întinde niciodată dacă cedezi tendinței naturale a corpului de a se îndoi atunci când tragi de el. Așa că, atunci când vă întindeți, amintiți-vă că micșorarea și îndoirea nu vă alungește mușchii, ci îi scurtează – efectul absolut opus pe care doriți să îl aveți.
2) Am văzut oameni care își foloseau treningurile pentru a-i împinge, sau curelele pentru a se trage pe ei înșiși, într-o întindere. Nici acest lucru nu avea sens. De ce să nu-i dai corpului tău posibilitatea de a învăța și de a răspunde fără a depinde de o cârjă? Folosirea a ceva din afara corpului tău nu numai că compromite rezultatele, dar te împiedică să înveți cum să te miști din interior, care este locul în care trebuie să fie o întindere pentru ca aceasta să aibă loc cu adevărat. Corpurile sunt inteligente și ar trebui să fie capabile să se întindă de sine stătător, la fel cum se comportă independent în alte activități fizice/atletice. Nu ar trebui să fie nevoie de elemente de recuzită care, în cele din urmă, îi răpesc corpului capacitatea de a se mișca singur.
3) Zi după zi, vedeam oameni care se antrenează, se întind puțin și nu se îmbunătățesc niciodată – deloc. De fiecare dată am văzut același lucru – încovoiat, îndoit și cocoșat. Cu toate acestea, în același timp, ieșeau din zilele petrecute pe banda de alergare arătând mai subțiri și din orele de antrenament cu greutăți, arătând mai fermi și mai tonifiați. Dar niciodată nu au făcut vreun progres în ceea ce privește flexibilitatea lor. Era clar că ceva nu era în regulă. Corpul ar trebui să răspundă în același mod la întindere, ca și la antrenamentele cardio, de anduranță și de forță. Adică, ar trebui să se îmbunătățească.
Și atunci de ce nu o face?
Pentru că nu există o formă sau o tehnică reală, așa cum se întâmplă la antrenamentul cu greutăți, yoga, alergare etc…. Și când nu există tehnică, corpul nu este antrenat corespunzător, ceea ce la rândul său aduce rezultate mediocre. Această lipsă de îmbunătățire este cea pe care oamenii o folosesc apoi pentru a deduce că pur și simplu nu sunt suficient de flexibili pentru a încerca și renunță. Și ciclul continuă.
Industria de fitness nu a ajutat lucrurile. De ceva timp se vorbește mult despre faptul dacă întinderea merită sau nu timpul și efortul depus pentru întindere. Problema cu raționamentul care alimentează această dezbatere este însă cercetarea, pe care am abordat-o într-o postare anterioară și pe care o aprofundez mai mult în cartea mea.
Dar deocamdată, să luăm în considerare faptul că una dintre cele mai mari afirmații pe care le face întinderea este că previne accidentele. Și apoi, desigur, există cei de cealaltă parte care spun că nu o face. Când spun asta însă, ei se referă la o relație corolară între mușchiul care este întins și șansele ca același mușchi să se accidenteze.
Eu văd lucrurile altfel. După o accidentare a mea legată de dans, am învățat pe propria piele cât de pe jumătate sunt argumentele anti-întindere. Da, avem teoria elasticului; dacă întinzi ceva și îi menții flexibilitatea, este mai puțin probabil să se rupă sub stres. Pare destul de logic, iar oamenii ca mine care au fost accidentați sunt probabil de acord cu asta.
Dar, mai important, este vorba despre echilibru. Dacă un mușchi este excesiv de dezvoltat și mai puternic decât un mușchi mai slab sau mai flexibil, acesta poate scoate ceva din loc și poate provoca daune în acest proces. Ideea este că mușchiul puternic trebuie să fie întins și mușchii întinși trebuie să fie puternici pentru a preveni rănirea. Aceasta este o viziune vitală și holistică care se pierde în dezbatere.
Între timp, frumusețea flexibilității este libertatea de mișcare. Deci, în afară de a fi în echilibru, a fi flexibil vă permite să fiți mai puțin restricționat și să vă bucurați de ceea ce vă place să faceți, de la orele de yoga la a face dragoste și până la a alerga un maraton (și orice altceva între ele!).

Dacă doriți să citiți mai multe despre defectele din lumea întinderii, puteți consulta postul nostru despre unde greșesc toate acestea aici.

Sper că vă veți alătura nouă pe Facebook 🙂