Cuvântul „palestinian” provine de la filisteni, un popor care nu era indigen în Canaan, dar care a obținut pentru o vreme controlul asupra câmpiilor de coastă din ceea ce astăzi sunt Israel și Gaza. Potrivit vechilor înregistrări egiptene din acea perioadă, care reprezintă prima mențiune scrisă despre ei, filistenii au ajuns în regiune în jurul secolului al 12-lea î.Hr. ceea ce pare să confirme înregistrările arheologice.

• De ce sunt evreii numiți evrei?
• De ce este Israelul numit Israel?

Deși este probabil ca o parte din sângele filistean să curgă prin venele palestinienilor din zilele noastre (și prin cele ale evreilor), aceștia sunt un popor diferit, cu o cultură diferită.

De unde provin filistenii este un subiect de dezbatere, deoarece nu au lăsat înregistrări scrise, dar există două teorii principale, bazate în principal pe fragmente de ceramică de semnătură. Teoria inițială era că filistenii sunt originari din bazinul Mării Egee și aparțineau culturii miceniene. O ipoteză mai nouă este că ei erau membri ai culturii Hurrian și proveneau din ceea ce este astăzi sudul Turciei și Siria.

În orice caz, având în vedere stadiul actual al cunoștințelor, este imposibil să determinăm etimologia numelui filistenilor în propria lor limbă.

Ceea ce putem discuta este modul în care acest cuvânt s-a transformat în numele unui popor cu totul diferit mii de ani mai târziu.

Mergătoria cu canaaniții

Filistenii apar în mod proeminent în Biblie ca principal inamic al primelor regate israelite, mai ales în Cartea lui Samuel, unde sunt descriși ca o civilizație avansată cu un monopol asupra fabricării fierului. Cu toate acestea, la fel ca și regatele lui Israel și Iuda, ei nu au fost capabili să-și mențină independența odată ce marile imperii din Mesopotamia au intrat în joc.

După aproximativ 600 de ani în care au trăit pe coastă și s-au luptat sporadic cu israeliții, în secolul al VI-lea î.Hr. regiunea a căzut sub stăpânirea asiriană și babiloniană.

Populația filisteană care trăia în aceste părți s-a contopit cu populația locală canaanită, ceea ce a făcut ca cultura lor distinctă să dispară pentru totdeauna în această regiune. Dar numele filistenilor a dăinuit ca denumire a teritoriului pe care îl ocupaseră – câmpiile de coastă din sudul Canaanului.

Între timp, în Grecia, grecii au adoptat numele de „Filistia” pentru a se referi nu numai la câmpiile de coastă de pe cealaltă parte a Mării Mediterane, ci și la regiunile interioare. Un exemplu notabil al acestei utilizări extinse apare în cartea „Meteorologie” a lui Aristotel, unde, în secolul al IV-lea î.Hr., marele filozof descrie un lac din Filistia în care „dacă legi un om sau un animal și îl arunci în el, plutește și nu se scufundă… este atât de amar și de sărat încât niciun pește nu trăiește în el și că, dacă înmoi hainele în el și le scuturi, le curăță”. Marea Moartă pe care o descrie este departe de locul de origine al filistenilor.

În anii 330-320 î.Hr., Alexandru cel Mare a învins Imperiul Persan, care îi suplinise pe babilonieni în regiune, și a început perioada elenistică. Din acel moment, greaca a început să înlocuiască aramaica ca limbă dominantă în Orientul Mijlociu. Acest lucru, la rândul său, a făcut ca numele de „Filistia” să devină mai popular în regiune, deși Filistia nu era o politețe uniformă. Era împărțită în districte și regate subordonate, fiecare având o autonomie limitată. Controlul asupra lor a oscilat între regatul elenistic cu sediul în Egipt și regatul elenistic concurent din Siria.

În timpul unei scurte perioade de independență iudaică, Alexandru Jannaeus, regele Iudeii (a domnit între 103 î.Hr. și 76 î.Hr.), a reușit să smulgă controlul asupra celei mai mari părți a zonei. Dar o nouă putere pe scena internațională avea să preia în curând controlul – Roma.

Arabii adoptă numele grecesc de la romani

După romani, Filistia a rămas împărțită în politețe aservite, dintre care una era Iudeea. Evreii nu au stat liniștiți sub stăpânirea romană. După ce i-a supus definitiv pe rebelii evrei în 135 d.Hr. în urma Revoltei lui Bar Kochba, împăratul roman Hadrian a restructurat regiunea, unind provinciile din Filistia și provinciile romane din Siria, creând o singură provincie masivă numită „Syria Palaestina”. Astfel, denumirea neoficială grecească s-a transformat în cea oficială romană.

Acest nume grecesc-cum-latin pentru regiune a fost adoptat mai târziu de arabii care au cucerit zona în secolul al VII-lea, și astfel s-a născut numele arab al regiunii, Falestin. În Europa, numele latin Palaestina s-a transformat încet-încet în diferitele denumiri ale regiunii în limbile romanice care au luat naștere din latină, cum ar fi franceza și spaniola. Alte limbi ne-române, cum ar fi germana și engleza, și-au luat numele pentru regiune din latină sau din limbile romanice. Așa a apărut cuvântul englezesc Palestina.

La sfârșitul Primului Război Mondial, teritoriul Imperiului Otoman a fost împărțit între francezi și britanici, în conformitate cu Acordul Sykes-Picot din 1916. Când britanicii au preluat controlul asupra regiunii, la încheierea Primului Război Mondial, au adoptat numele de „Palestina”, iar locuitorii săi, evrei, musulmani sau nu, au fost cunoscuți sub numele de palestinieni. Apoi, în anii 1920, mișcarea națională palestiniană în curs de apariție a adoptat denumirea de „palestinieni” (al-Filasniyyūn) ca fiind a sa proprie.

Dintr-o întorsătură a sorții, cea mai mare parte a teritoriului care fusese controlat de filisteni face acum parte din Israel, cu excepția Fâșiei Gaza, în timp ce cea mai mare parte a teritoriului care a fost vechiul Regat al Israelului se află în prezent în Cisiordania și este, în mare parte, o parte a Autorității Palestiniene.

.