În cea mai mare parte a ultimilor 20 de ani, dezbaterea a fost polarizată între cei care cred că ediacarienii au fost un experiment de evoluție fără ieșire și cei care susțin că ediacarienii sunt „fitilul lung” al exploziei cambriene. Pe măsură ce au fost descoperite mai multe fosile în Newfoundland, … (ansamblul Avalon – cel mai vechi), regiunea Mării Albe din Rusia (ansamblul Mării Albe, inclusiv cele din Dealurile Ediacara, …) și Namibia, … (ansamblul Nama), se pare că ambele tabere au, într-o oarecare măsură, dreptate. După cum se arată în figura 01b, ansamblul Avalon este format dintr-un tip primitiv de animal care trăia în adâncul mării, cu trăsături asemănătoare ciupercilor, care nu a lăsat urmași. Celălalt grup din ansamblurile din Marea Albă și Nama a trăit în ape de mică adâncime. Unul dintre acestea, Parvancorina, se aseamănă foarte mult cu un artropod cambrian timpuriu descoperit recent. Un altul, Arkarua, seamănă foarte mult cu un echinoderm cambrian. Acum se crede că o mână de ediacarieni au trecut în Cambrianul timpuriu. Cu toate acestea, majoritatea covârșitoare nu a supraviețuit; cei câțiva care au reușit au dispărut în decurs de 5 milioane de ani. Primul experiment de viață complexă și pluricelulară se încheiase. Dar a pus bazele pentru tot ceea ce a urmat. Se sugerează că boom-ul precambrian brusc a fost declanșat de creșterea masivă a nivelului de oxigen din adâncuri și de o mulțime de materie organică provenită de la topirea ghețarilor.

.