În noiembrie 1914, Marea Britanie a declarat război Imperiului Otoman și, în decembrie, a proclamat un protectorat asupra Egiptului, l-a destituit pe ʿAbbās și l-a numit pe unchiul său, Ḥusayn Kāmil, cu titlul de sultan. Kitchener a fost succedat de Sir Henry McMahon, iar acesta de Sir Reginald Wingate, ambii cu titlul de înalt comisar. Deși Egiptul nu a fost nevoit să furnizeze trupe, populația, în special țărănimea, a suferit de pe urma efectelor războiului. Declararea legii marțiale și suspendarea Adunării Legislative i-a redus temporar la tăcere pe naționaliști. Ḥusayn Kāmil a murit în octombrie 1917 și a fost succedat de ambițiosul său frate, Aḥmad Fuʾād.

La 13 noiembrie 1918, la două zile după armistițiu, Wingate a fost vizitat de trei politicieni egipteni conduși de Saad Zaghloul, care a cerut autonomie pentru Egipt și și-a anunțat intenția de a conduce o delegație (wafd în arabă) pentru a-și expune cazul în Anglia. Refuzul guvernului britanic de a accepta o delegație, urmat de arestarea lui Zaghloul, a produs o revoltă generalizată în Egipt, iar Sir Edmund Henry Hynman Allenby (mai târziu Lord Allenby), învingătorul otomanilor în Palestina, a fost trimis în calitate de înalt comisar special. Allenby a insistat asupra concesiilor făcute naționaliștilor, în speranța de a ajunge la o înțelegere. Zaghloul a fost eliberat și, ulterior, și-a condus delegația la Conferința de Pace de la Paris (1919-20), unde i s-a refuzat o audiere pentru a pleda pentru independența Egiptului. Între timp, Wafd devenise o organizație la nivel național care domina politica egipteană. Comisia Milner (1919-20), trimisă să raporteze cu privire la instituirea unui guvern constituțional sub protectorat, a fost boicotată, dar lordul Alfred Milner, care a condus comisia, a avut ulterior discuții private cu Zaghloul la Londra. În cele din urmă, în speranța de a-l depăși pe Zaghloul și de a crea un grup de politicieni pro-britanici în Egipt, Allenby a făcut presiuni asupra guvernului său pentru a promite independența fără a asigura în prealabil interesele britanice printr-un tratat. Declarația de independență (28 februarie 1922) a pus capăt protectoratului, dar, în așteptarea negocierilor, a rezervat patru chestiuni la discreția guvernului britanic: securitatea comunicațiilor imperiale, apărarea, protecția intereselor străine și a minorităților și Sudanul. La 15 martie sultanul a devenit regele Fuʾād I (a domnit între 1922-36) al Egiptului.

.