Ofelia este sfâșiată între două impulsuri concurente. Pe de o parte, ea este loială tatălui ei. Polonius nu vrea ca Ofelia să aibă nimic de-a face cu Hamlet; el crede că Hamlet nu o respectă cu adevărat și o privește doar ca pe un obiect de poftă. La fel ca majoritatea taților din epocă, Polonius își pune fiica pe un piedestal, idealizând-o ca pe o virgină pură, nepătată, a cărei onoare și integritate trebuie apărate împotriva tuturor amenințărilor. Hamlet este una dintre aceste amenințări.

În același timp, Ofelia este profund romantică și simte o dragoste autentică pentru Hamlet. Ea este ruptă în două de dictatele pietății filiale și de rațiunile inimii. Creatură naivă și instabilă, Ofeliei îi lipsesc maturitatea și tăria de caracter pentru a putea împăca aceste două imperative conflictuale. Ea s-a trezit prinsă între cerințele sociale ale lumii medievale, cu insistența sa asupra purității femeii, și conceptul renascentist în curs de dezvoltare al iubirii romantice, așa cum este exprimat în nenumărate poezii…

(Întreaga secțiune conține 2 răspunsuri și 566 de cuvinte.)