Ziua Mondială a Locuinței este marcată în prima zi de luni a lunii octombrie a fiecărui an și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite pentru a reflecta asupra stării orașelor și orașelor, precum și asupra dreptului fundamental al tuturor la un adăpost adecvat. Ziua are, de asemenea, scopul de a reaminti lumii că toată lumea are puterea și responsabilitatea de a modela viitorul orașelor și al localităților. Ziua mondială a habitatului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1986 la Nairobi, Kenya, iar tema aleasă pentru acel an a fost „Adăpostul este dreptul meu”.

Assambleea Generală a Națiunilor Unite a decis ca acesta să fie un eveniment anual și a fost aleasă prima zi de luni a lunii octombrie. Această zi este sărbătorită în multe țări din întreaga lume și sunt organizate diverse activități pentru a examina problemele legate de urbanizarea rapidă și impactul acesteia asupra mediului și a sărăciei umane.

Temele anuale pentru Ziua Mondială a Locuinței au fost diverse și au inclus „Adăpost pentru cei fără adăpost”, „Vecinătatea noastră”, „Orașe mai sigure”, „Femeile în guvernarea urbană”, „Orașe fără mahalale” și „Apă și canalizare pentru orașe”.

ONU Habitat evidențiază în mod clar necesitatea de a planifica orașele pentru a evita dezvoltarea haotică a expansiunii urbane și toate problemele asociate care sunt create în urma acesteia.

Cetățile sunt motoare de creștere. Mulți oameni din zonele rurale la nivel global tânjesc să se mute în orașe pentru a-și realiza visul unei vieți mai bune. Adesea, acest vis nu se realizează, dar oamenii continuă să se îndrepte spre orașe fără niciun alt motiv decât o vagă promisiune a unui viitor mai bun și a prosperității.

Un oraș bine planificat poate aduce exact acest lucru. Orașele pot fi centre pentru activități economice și provocările urbane pot fi abordate, iar oportunitățile pot continua să fie oferite atât locuitorilor actuali, cât și celor viitori. Cei care au succes reușesc să obțină locuri de muncă sau să își deschidă propriile afaceri, ceea ce, la rândul lor, creează mai multe oportunități de angajare.

Pe de altă parte, orașele pot deveni, de asemenea, un cadru în care marginalizarea, inegalitatea și excluziunea socială pot abunda. Accesul la locuințe adecvate este un factor important pentru a se asigura că acest lucru este evitat.

O altă problemă majoră este riscul tot mai mare reprezentat de dezastrele naturale, pe măsură ce criza climatică continuă să se dezvolte. Acest risc este deosebit de semnificativ în regiunea Caraibelor și în America Centrală, unde țări precum Haiti, Nicaragua, Honduras, El Salvador și Bolivia au niveluri mai ridicate de sărăcie și unde orașele lor sunt excepțional de vulnerabile din cauza densității și diversității populației.

Nivelurile ridicate de densitate a populației, împreună cu tehnicile de construcție necorespunzătoare, au dat naștere la orașe de mahala care nu dispun de o infrastructură adecvată, de organizare comunitară sau de securitate a locuirii. În cazul unui dezastru de orice fel, o defecțiune completă poate duce la o situație haotică și la pierderi enorme de vieți omenești.

.