Evaluarea pacientului, diagnosticul și diagnosticul diferențial

Pentru un diagnostic corect, trebuie căutat un istoric al expunerii pacientului la T. cruzi, ca urmare a unei călătorii într-o zonă endemică sau a unei transfuzii de sânge. Selectarea adecvată a testelor permite un diagnostic parazitologic definitiv în majoritatea cazurilor.

În stadiul acut, examinarea microscopică directă a sângelui proaspăt anticoagulat sau a unui preparat de buffy coat pentru trypanosomi mobili este principala procedură. Paraziții trebuie confirmați într-un preparat colorat, cum ar fi peliculele groase de sânge, buffy coat și sedimentul după centrifugarea supernatantului din sângele coagulat. Sângele poate fi, de asemenea, cultivat pe mediul Nicolle-Novy-McNeal (NNM) și inoculat în șoareci sau șobolani de laborator. Biopsiile de ganglioni limfatici sau de mușchi scheletici sunt, de asemenea, luate în considerare pentru cultură sau examinare histologică. În stadiul cronic, parazitul poate fi detectat doar prin cultură sau xenodiagnostic.18,22

Xenodiagnosticul este o procedură care utilizează vectorul, acționând ca un mediu de cultură biologică, pentru detectarea infecției cu T. cruzi la om. Nimfele de triatomine crescute în laborator și neinfectate sunt plasate într-un vas cilindric, acoperite cu o bucată de tifon și aplicate pe suprafața pielii (membrul superior), susținute de o brățară. Aceste triatomine, care nu fuseseră hrănite în ultimele 3-4 săptămâni, rămân pe suprafața pielii timp de aproximativ 30 de minute, se îngurgitează și apoi sunt păstrate în condiții entomologice de laborator. După aproximativ 30 de zile, excrementele insectelor sunt examinate la microscop pentru depistarea tripomastigotului T. cruzi în mișcare. Xenodiagnoza s-a dovedit a fi utilă pentru evaluarea parazitmiei și a relației acesteia cu condițiile clinice ale bolii Chagas. De asemenea, este considerată o metodă eficientă de diagnosticare a T. cruzi în fluxul sanguin și este deosebit de utilă în cazul infecției chagasice cronice.38

În general, testarea serologică nu este necesară pentru diagnosticul bolii acute. Anticorpii din clasa IgM sunt de obicei crescuți la începutul stadiului acut, dar sunt înlocuiți de anticorpi IgG pe măsură ce boala progresează. Reacții fals-pozitive pot apărea în prezența leishmaniozei sau a T. rangeli (un parazit nepatogen întâlnit la om în America Centrală). Alte teste de laborator pot evidenția leucocitoză limfatică, viteză de sedimentare crescută sau anomalii electrocardiografice tranzitorii. În anumite regiuni din America de Sud, examenul radiologic poate arăta o mărire de volum a inimii cu anevrisme apicale caracteristice, megaesofag sau megacolon.

Diagnosticul bolii Chagas cronice este dificil, deoarece se bazează pe judecata clinică în excluderea altor cauze de afecțiuni cardiace sau gastrointestinale, precum și pe demonstrarea anticorpilor împotriva T. cruzi. Xenodiagnosticul este foarte util, dar este necesară compararea diferitelor teste serologice pentru a confirma infecția, deoarece parazitemia în acest stadiu este în mod caracteristic scăzută. Principalele teste serologice pentru infecția cu T. cruzi sunt hemaglutinarea indirectă, imunofluorescența indirectă, imunoenzimatică (ELISA), aglutinarea directă cu 2-mercaptoetanol (DA-2ME) și fixarea complementului (reacția Guerreiro-Machado). O reacție pozitivă la cel puțin două dintre testele menționate permite medicului să confirme etiologia chagazică.39

Recent, în stadiul cronic, a fost utilizată PCR pentru a detecta parazitul în probele de sânge. Western blot este o altă tehnică promițătoare pentru diagnosticul viitor al bolii Chagas.21,39

Boala Chagas acută trebuie diferențiată de alte infecții sistemice, cum ar fi febra tifoidă, leishmanioza viscerală, schistosomiaza, mononucleoza, toxoplasmoza și febra dengue. Semnul lui Romaña trebuie diferențiat de alte cauze de edem orbital unilateral, cum ar fi o reacție la o mușcătură de insectă, un traumatism sau o celulită orbitală. Infecțiile congenitale cu T. cruzi sunt foarte asemănătoare cu toxoplasmoza congenitală, boala incluziunii citomegalice și sifilisul. Miocardiopatia chagazică seamănă cu miocardiopatia postpartum, alcoolică și fibrotică. Meningoencefalita chagazică poate fi diferențiată de toxoplasmoză datorită cantității mari de paraziți din LCR. Valoarea rezultatelor serologice pozitive pentru T. cruzi în diagnosticul diferențial atât al bolii cardiace, cât și al megadistanței va depinde de prevalența anticorpilor în populația generală.

.