Contribuții la literatura și cultura neozeelandezăEdit

Cele mai multe dintre lucrările lui Ihimaera constau în povestiri scurte sau romane. A scris un număr considerabil de povestiri, cele mai notabile fiind lucrări precum Yellow Brick Road, Tangi, Pounamu, Pounamu, Pounamu și The Whale Rider, care a devenit un film cu același nume. Poveștile sale portretizează, în general, cultura Māori din Noua Zeelandă modernă. Lucrările sale se concentrează adesea asupra problemelor din cadrul societății Māori contemporane.

În 1995, Ihimaera a publicat Nights in the Gardens of Spain, o lucrare semi-autobiografică despre un tată căsătorit cu două fiice care iese de sub control. Personajul principal al cărții era Pākehā (european), modul lui Ihimaera de a-și ține oarecum ascunse experiențele personale. El și-a făcut coming out în 1984 și a început lucrarea, dar, din sensibilitate față de fiicele sale, nu a terminat-o și nici nu a publicat-o atunci. Nights in the Gardens of Spain (Nopți în grădinile Spaniei) a fost filmată în 2010 (regizor: KatieI Wolfe – durata 76 de minute, cu Calvin Tuteao în rolul central al lui „Kawa”), cu modificări ale cărții, făcând personajul central mai degrabă Māori decât Pākehā, pentru a reflecta mai bine viața lui Ihimaera. Într-un articol din The Sunday Star Times, Ihimaera a fost citat spunând că schimbarea „a fost un adevărat șoc pentru mine, pentru că întotdeauna am încercat să mă ascund, să spun că aceasta este o carte care ar putea fi despre ‘everyman’, nu este o poveste specifică. Așa că (filmul) este de fapt mai aproape de adevăr decât aș vrea să recunosc.”

Ihimaera este, de asemenea, un poet ocazional. Poemul său „O numi tutelar” a fost recitat cu o ocazie deosebită, și anume, deschiderea în zori a mult așteptatei expoziții „Maori” a British Museum. Ihimaera face aluzie la acest lucru în epigraful în italic al poemului: „La British Museum, Londra, 25 iunie 1998”. În timp ce poemul abordează complicitatea Muzeului Britanic în cadrul sferei coloniale a proiectului de imperiu al Albionului, Ihimaera proclamă în cele din urmă virtuțile muzeului ca mijloc de schimb și revitalizare culturală: „Noi suntem magi, aducând daruri / și zorii noștri se apropie”. Subtextul poemului face aluzie la lupta naratorului de a se împăca cu homosexualitatea sa. Reziduul colonialismului este implicat în aceasta, „Britannia” fiind reconfigurată ca „Victoria Imperatrix”, ceea ce implică o moștenire a dominației imperiale. Această utilizare dexteră a limbajului, evidențiată de-a lungul întregului poem, este evidentă și în titlu. „O numi tutelar” face o aluzie la „O nume tutelar”, o arie din opera La vestale a lui Spontini. ‘Nume’ înseamnă „(un) zeu” în italiană, iar „numi” este forma de plural a cuvântului. De aici și invocarea din finalul poemului „Luați aminte, o, zei ai tuturor celorlalte lumi, numi tutelar”. ‘Numi’ este, de asemenea, un cuvânt Māori, care se traduce prin ‘îndoire’ sau ‘pliu’. Aici italiana și Māori se întâlnesc, Ihimaera punând în aplicare pluralitatea limbii, îndoind-o pentru scopul său. Ultimul cuvânt din titlul poemului, Tutelar, din latinescul tutelaris, se referă la un gardian sau protector. Poemul continuă să demonstreze că limba, folosită în mod corespunzător, poate fi indispensabilă într-un rol tutelar.

Cercetătorul literar și profesor emerit la Universitatea din Otago Alistair Fox în The Ship of Dreams: Masculinity in Contemporary New Zealand Fiction (2008) dedică patru din cele unsprezece capitole ale cărții scrierilor lui Ihimaera, indicând importanța acestuia în contextul literaturii neozeelandeze. Fox descrie romanul său epic The Matriarch (Matriarhul) ca fiind „unul dintre „monumentele” majore și cele mai grăitoare ale istoriei culturale a Noii Zeelande de la sfârșitul secolului al XX-lea în ceea ce privește situația Māori în această societate postcolonială”, menționând că Ihimaera „a rămas în fruntea artelor și literelor Māori într-o măsură fără precedent, cu o producție impresionantă într-o gamă largă de genuri”.”

Acuzații de plagiatEdit

În 2009, criticul de carte Jolisa Gracewood a detectat scurte pasaje din alți scriitori, în special din surse istorice, folosite fără recunoaștere în romanul istoric al lui Ihimaera, The Trowenna Sea, o lucrare despre istoria timpurie a Tasmaniei. Confruntat de revista The Listener cu aceste dovezi, Ihimaera și-a cerut scuze pentru că nu a recunoscut pasajele, susținând că a fost o inadvertență și o neglijență și arătând numeroase pagini de alte surse pe care le-a recunoscut. Universitatea din Auckland a investigat incidentul și a decis că acțiunile lui Ihimaera nu constituie o conduită necorespunzătoare în cercetare, deoarece acțiunile nu păreau a fi deliberate, iar Ihimaera și-a cerut scuze. Ihimaera a retras cartea din vânzarea publică, achiziționând el însuși stocul rămas. O ediție revizuită, cu mulțumiri mai complete, planificată inițial pentru 2010, a fost între timp anulată.

.