Întotdeauna a existat un curent subteran de anxietate care mi-a traversat viața. Chiar dacă sunt un tip destul de relaxat, îmi este greu să stau liniștit sau să fiu pur și simplu. De-a lungul timpului, m-am obișnuit cu anxietatea mea. La fel ca un frigider care funcționează în liniște în fundal, uneori abia când începe să facă zgomote îl observi.

Surfingul a fost un astfel de zgomot care mi-a amintit de anxietatea mea. Iată cum și-a arătat capul urât și cum am ținut-o la distanță…

Creșterea

În excursiile anuale ale familiei la țărmul din Jersey, de obicei călăream valurile pe o plută sau pur și simplu făceam body surfing. Întotdeauna mi-a plăcut să verific magazinele de surf de pe faleză cu toate plăcile lor strălucitoare expuse. Dar, din păcate, a intra și a ieși din ele a fost măsura surfingului meu pentru cea mai mare parte a vieții mele. Surfingul era ca un club secret în care te puteai înscrie doar dacă făceai surf, clasica captură douăzeci și doi.

Din păcate, am reușit să pun capăt acestei serii cu câțiva ani în urmă. Hotărât să fac surf, mi-am convocat câțiva prieteni și am planificat o excursie de o zi la ocean. Pe scurt, m-am ridicat cu mândrie pe o placă de surf la scurt timp după aceea! De fapt, am făcut schimb de plăci de diferite dimensiuni în acea zi, ridicându-mă pe fiecare dintre ele doar pentru a mă asigura că pot face surf cu adevărat. Prezența mea la plajă a crescut dramatic după această piatră de hotar. Și eram abia la început…

Wipe out

Toate au mers bine până la câteva ștergeri dure mai târziu. Atunci mi-am dat seama că eram depășit de situație și adesea chiar la propriu. Am subestimat forța oceanului și natura sa mereu schimbătoare.

Scenariul tipic a fost cam așa: Vâsleam din greu pentru a prinde un val, simțeam că mă ridică, încercam să mă ridic înainte de a cădea rapid din fața lui. Nasul plăcii mele de surf a prins apa, s-a oprit, în timp ce impulsul m-a aruncat apoi în față. În timp ce se întâmpla acest lucru, același val s-a prăbușit peste mine, trimițându-mi placa în direcția mea. M-am prăbușit sub apă ca și cum aș fi fost în interiorul unei mașini de spălat uriașe.

Zona de impact

Când am ieșit în sfârșit la suprafață, a fost doar suficient de mult timp pentru a-mi trage sufletul. Privind în sus, un alt val se prăbușea peste mine înainte de a se întâmpla din nou. Și din nou. Nu a ajutat când lesa care îmi lega placa și glezna a opus o rezistență puternică, ținându-mă blocat în infama zonă de impact, unde valurile se sparg continuu. Alteori, leash-ul meu era slăbit, ceea ce însemna că placa mea sălta în apropiere, amenințând să mă lovească în cap – ceea ce a și făcut o dată.

Dacă asta nu era destul de rău, apa era adesea prea adâncă pentru a sta în picioare acolo unde se întâmplau toate acestea. Pe măsură ce valurile zdrobitoare mă oboseau, frica și disperarea se instalau rapid. Aveam doar două opțiuni, să mă întorc la țărm sau să mă îndrept spre exterior, dincolo de spărtură. Niciuna dintre ele nu părea atrăgătoare. Eram la mila mării, o creatură foarte puternică, dar impersonală și mereu în mișcare.

Vigilență constantă

Am ținut întotdeauna cont de sfatul care mi-a fost dat prima dată când am făcut surfing: nu întoarceți niciodată spatele oceanului. Este important să știi unde te afli și ce se întâmplă în jurul tău în orice moment pentru a-ți asigura siguranța. Nu prea ai timp să te gândești la lucruri.

Ce am observat acum a fost că am trecut de la conștientizare la hipervigilență ori de câte ori am mers la surfing. Eram atât de atent la valuri încât nu mă puteam relaxa, fiind mereu îngrijorat de următorul val. Surfingul nu mai era lipsit de griji și grație, nu mai semăna deloc cu filmele.

Respiră

Chiar și în condiții destul de calme, mi-am dat seama că mă încordau fizic. Când am observat că nu aveam prea multe motive să fiu încordat, am luat aminte. Am început să mă asigur că totul este în regulă, că mă pot relaxa, și am făcut câteva respirații lente și deliberate pentru a-mi diminua anxietatea. Zona de impact din mintea mea era mult mai mare decât cea din ocean.

Aceasta mi-a permis să mă bucur de cât de plăcută și primitoare arăta apa albă, să simt căldura soarelui și să mă bucur de faptul că făceam surf! Când condițiile deveneau prea aspre și simțeam că mă cuprinde anxietatea, mă retrăgeam și mergeam pe valuri mai mici. Mi-am reînvățat că dețin controlul, chiar dacă prietenii urmăreau cu încredere valuri mai mari. Acest lucru era adesea tot ce aveam nevoie pentru a slăbi strânsoarea anxietății și pentru a mă bucura din nou de surfing.

În concluzie, am întrerupt valurile de emoții intense și neplăcute observându-le, calmându-mă și asigurându-mă că totul este în regulă. Acest lucru m-a deplasat într-un loc mai sigur și mai pozitiv din punct de vedere emoțional. Deși uneori încă mă mai sperii și sunt neliniștit la surfing, este ceva care nu mă domină și nu-mi strică ziua. Ca urmare, surfingul a redevenit distractiv.