Cei mai mulți dintre noi am trăit această experiență de câteva ori – să privim pe cineva de lângă noi căscând și să simțim brusc un impuls aproape irezistibil de a face același lucru. Este ușor să presupunem că bâsâitul se reduce pur și simplu la somnolență, dar mulți dintre noi am experimentat acest fenomen chiar și atunci când nu ne simțim obosiți. Este atât de comun încât mulți se opresc și se întreabă: „Stai puțin… este căscatul contagios? Pot să „prind” un căscat?”

În mod surprinzător, răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu. Cascatul nu este o răceală comună și nu este „contagios” în sensul tradițional al cuvântului – dar există o cauză fiziologică fascinantă pentru care cascatul unei persoane îl declanșează adesea pe cel al altora (și nu are aproape nimic de-a face cu ațipitul).

Să explorăm exact ce se întâmplă în spatele acestui fenomen ciudat care ne face să ne arătăm molarii, indiferent dacă ne gândim sau nu la un pui de somn.

De ce bâiguiem

Pentru a înțelege ce se întâmplă cu bâiguiala „contagioasă”, trebuie să înțelegem de ce bâiguiem și cum joacă acest lucru în fiziologia noastră generală. Cu toate acestea, chiar și pentru cercetători, funcția căscatului este încă oarecum un mister – și majoritatea oamenilor de știință nu pot decât să teoretizeze de ce avem nevoia de a căsca.

Prima și cea mai cunoscută teorie pentru motivul pentru care căscăm (ați ghicit) este senzația de somn sau plictiseală. Când suntem obosiți, nu tragem aer în plămâni cu aceeași forță sau consecvență ca atunci când suntem pe deplin în alertă – așa că bâsâitul ar putea fi modul corpului nostru de a reface nivelul de oxigen.

Cea de-a doua este că bâsâitul ajută de fapt la „răcirea” creierului. Oamenii de știință teoretizează că această întindere puternică a maxilarului crește dramatic fluxul de sânge către fața, capul și gâtul nostru – iar atunci când este cuplată cu aspirarea de aer rece, căscatul ajută la răcirea sângelui și a lichidului spinal care coboară din creier. Unii experți sugerează că acesta este motivul pentru care avem tendința de a căsca mai mult atunci când este frig afară.

Dar mulți cercetători au descoperit că ar putea exista o cauză și mai neașteptată pentru căscat – una care este mai mult psihologică decât fiziologică. Potrivit cercetătorului Dr. Adrian G. Gussisberg de la Universitatea din Geneva, căscatul ar putea avea, de fapt, anumite beneficii sociale – și ar putea fi un mod inconștient prin care comunicăm altora starea noastră mentală sau fizică.

Dintr-un motiv similar, mulți oameni de știință cred că lătratul pare a fi „contagios” – și de ce unii dintre acești cercetători cred că lătratul ar putea fi legat de o trăsătură umană importantă: empatia.

I Yawn I, You Yawn, We All Yawn

Câțiva cercetători care studiază fenomenul lătratului contagios cred că acest impuls aparent inofensiv ar putea indica nivelul de empatie al unei persoane. Este o teorie susținută de o serie de studii care descoperă că persoanele cu o competență socială mai mare sunt mai predispuse să aibă parte de bâlbâială contagioasă.

De fapt, se estimează că 60-70% dintre oameni simt nevoia să bâiguiască atunci când văd pe cineva căscând în viața reală, când privesc o fotografie cu cineva care bâiguie sau chiar și doar citind despre asta (ați bâiguit deja?).

Dar nu toată lumea este predispusă la un bâiguială contagioasă. Oamenii care sunt clasificați ca sociopați sau psihopați sunt mult mai puțin predispuși să se angajeze în bâlbâială contagioasă. Deoarece una dintre trăsăturile psihologice distinctive ale personalităților psihopatice și sociopatice este incapacitatea de a recunoaște și de a înțelege emoțiile celorlalți, acest lucru este în concordanță cu teoria conform căreia căscatul este un răspuns empatic.

Yawning Across the Animal Kingdom

Nu doar oamenii experimentează căscatul contagios. De fapt, oamenii de știință au observat căscatul contagios la maimuțe, câini, pisici, un număr mic de păsări și chiar la unele tipuri de reptile! Este deosebit de comun la speciile care trăiesc în grupuri sociale, unde trăsături precum empatia ar putea juca un rol în supraviețuire.

În timp ce majoritatea speciilor de animale se vor angaja în bâlbâială contagioasă doar cu alți membri ai aceleiași specii, unele animale vor răspunde de fapt și la bâlbâiala oamenilor – și anume câinii domesticiți. Unii cercetători cred că acest lucru provine din legătura de lungă durată a câinilor cu ființele umane. Deoarece câinii au evoluat în imediata apropiere a oamenilor, probabil că au o mai mare empatie pentru emoțiile și sentimentele noastre.

Nu mă credeți? Iată un experiment amuzant pentru părinții animalelor de companie: bocește în văzul câinelui tău și urmărește să vezi dacă animalul tău de companie îți întoarce favoarea (spoiler: de obicei o face).