Trăiască spiritul Woodstock! O retrospectivă a festivalului muzical de referință din 1969
Este timpul să sărbătorim 50 de ani de Woodstock – festivalul muzical care a zguduit lumea în 1969. În ciuda faimei proaste din cauza abuzului de substanțe și a problemelor legale din ultima vreme, spiritul Woodstock-ului original rămâne ferm implantat în mintea noastră.
Era luna august a anului ’69. Și, istoria muzicii populare occidentale a văzut adăugarea unui nou capitol cu un festival desfășurat în zona White Lake din Bethel, New York, care este înconjurată de Munții Catskill.
Locul de teren care a servit ca loc de desfășurare aparținea lui Max Yasgur, un fermier harnic în vârstă de 49 de ani, care îl închiriase organizatorilor. Spectacolul s-a numit Târgul de muzică și artă Woodstock, iar în curând avea să fie cunoscut în întreaga lume sub numele de Woodstock.
A trecut o jumătate de secol de când Woodstock a zguduit lumea între 15 și 18 august, în 1969. Festivalul a fost marcat de cântece și substanță, ploaie torențială și alunecări de teren, ceva nuditate și chiar câteva nașteri raportate, în afară de cel puțin două decese – una din cauza abuzului de insulină și cealaltă din cauza unui tractor care a trecut peste un participant care dormea. Ceea ce s-a desfășurat pe parcursul celor patru zile a fost, în toate sensurile, o nebunie.
Tinerii organizatori în vârstă de 20 de ani – Michael Lang, Artie Kornfield, John P Roberts și Joel Rosenman – au avut ambiții relativ modeste atunci când au început să facă planuri. Cei aproximativ 400.000 de participanți au depășit cu mult estimările lor. Hipioții puteau fi văzuți oriunde se îndreptau privirile.
Majoritatea covârșitoare era unită de o atitudine în schimbare față de substanță și promiscuitate,
și de o furie crescândă față de războiul din Vietnam.
Trupa rock Creedence Clearwater Revival a devenit prima trupă importantă care s-a înscris la concert, urmată de alte 31 de trupe. Într-adevăr, datorită actelor care au cântat, Woodstock a devenit o sărbătoare fără egal, plină de vedete, a păcii și a muzicii.
Printre numele care au fost prezente s-au numărat Richie Havens, care a deschis evenimentul, Arlo Guthrie, Joan Baez, Ravi Shankar, Country Joe and the Fish, Santana, Canned Heat, Grateful Dead, Janis Joplin cu The Kozmic Blues Band, Sly and the Family Stone, Jefferson Airplane, The Who, Joe Cocker and The Grease Band, Ten Years After, Crosby, Stills, Nash & Young și Jimi Hendrix, a cărui prestație a încheiat festivalul.
Să privești magia suprarealistă desfășurată la locul de desfășurare a fost o călătorie în transă. Ploile au jucat un rol de răsfăț, provocând întârzieri de nedescris.
Clasicii au plouat pe scenă, cu Santana, care încă nu era cunoscut dincolo de zona golfului San Fransisco; Cocker, care era nou pentru iubitorii de muzică americani; Ten Years After, Baez și Hendrix hipnotizând publicul cu performanțele lor care le stârneau sufletul.
Participanții, care au suportat neplăceri precum lipsa mâncării și a toaletelor, nu ar fi putut cere mai mult de atât.
Multe trupe au cântat la Woodstock. Și mulți au fost dispăruți în acțiune. Actori care au furat scena, precum Bob Dylan, Led Zeppelin, The Moody Blues, Frank Zappa (care era pe atunci cu The Mothers of Invention), Joni Mitchell, The Doors și Jethro Tull au fost printre cei care nu și-au făcut apariția. Cu toate acestea, atât de multe lucruri au fost oferite, încât puțini au fost cei care le-au ratat.
Interesant este faptul că Jethro Tull a refuzat să participe deoarece solistul trupei, Ian Anderson, nu-i plăcea hippie și nu dorea să fie asociat cu un spectacol care implica nuditate, substanțe și alcool.
Mare de nebunie
Majoritatea participanților nu au fost nevoiți să scoată o plăcintă pentru a vedea Woodstock. Unii dintre ei, care au mers pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la locul de desfășurare, s-au bucurat de un festival gratuit. Totuși, nu așa trebuia să fie. Organizatorii avuseseră cheltuieli și se așteptau să facă profit din vânzarea de bilete.
Dreptul de intrare pentru o zi a costat 7 dolari, în timp ce cel pentru trei zile, care s-a întins până în a patra din cauza întârzierilor, a costat 18 dolari. Oamenii au început să apară la Bethel cu câteva zile înainte de spectacol, iar a le cere să plece nu era o opțiune practică.
Așa că organizatorii au decis să facă din acest eveniment unul gratuit pentru cei care nu cumpăraseră unul dintre cele 100.000 de bilete care fuseseră deja vândute.
Atât de mare a fost numărul de participanți și atât de mare a fost atmosfera, încât nu exista nicio garanție că zilele vor trece pașnic.
Martin Scorsese, unul dintre editorii documentarului revoluționar Woodstock, realizat de Michael Wadleigh, a notat în prefața cărții Woodstock: Three Days That Rocked The World: „Pentru unii, poate fi un mister de ce, de la început până la sfârșit, Woodstock a rămas o adunare pașnică. Adică, orice ar fi putut merge prost în orice secundă. Uneori mă uitam în urmă și mă întrebam: „Ce se întâmplă dacă ceva o ia razna? Ce se întâmplă dacă unul dintre d*ug-uri nu funcționează, sau funcționează prea bine, iar ei (participanții) decid să atace scena.”
La fel cum se vorbește despre Woodstock în contextul d*ug-urilor, al băuturii și al muzicii, se face referire și la Woodstock ca la un mega-eveniment care nu a fost pătat de violență.
Cântece simple de libertate
Mulți comentatori și-au împărtășit reflecțiile despre spectacol în mass-media. Poate că cele mai înțelepte cuvinte au venit din partea lui Yasgur, care își închiriase terenul pentru această ocazie.
Direcționându-se către public în a treia zi, el a spus:
Direcționându-se către public în a treia zi: „…Ați dovedit ceva lumii… lucrul important pe care l-ați dovedit lumii este că o jumătate de milion de copii, și vă numesc copii pentru că am copii care sunt mai mari decât voi, o jumătate de milion de tineri se pot aduna și pot avea trei zile de distracție și muzică și nu au nimic altceva decât distracție și muzică și Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru asta.”
Nu toată lumea a apreciat Woodstock pentru ceea ce a fost. Vorbind despre consecințele organizării festivalului, un editorial dintr-un cotidian important din SUA aspira la obiectivitate pe un ton cinic: „Ce fel de cultură este aceea care poate produce un dezastru atât de colosal? Un tânăr mort și cel puțin alți trei în spitale din cauza unor supradoze de d*ugs; un altul mort în urma unui accident în timp ce dormea pe un câmp deschis. Autostrăzile pe o rază de douăzeci de mile în jur devenite complet impracticabile, nu numai pentru tinerii înnebuniți, ci și pentru locuitorii din zonă și pentru călătorii obișnuiți.”
Editorialul în cauză, precum și alte câteva articole din presa tradițională au fost critice, ceea ce este posibil să fie de înțeles, din moment ce nu doreau să aprobe d*ugs și hippies, ambele sinonime cu Woodstock.
Jurnalistul și autorul de muzică rock Barney Hoskyns a vizionat documentarul lui Wadleigh și a observat în cartea sa Small Town Talk: „Woodstock a fost locul în care retorica supraîncălzită și tulburarea psihoactivă a anilor ’60 a atins masa critică. Urmărind Woodstock, marele documentar al lui Michael Wadleigh, este ca și cum ai urmări imagini dintr-o zonă de război: elicoptere și corturi medicale, tineri amețiți și confuzi, haos noroios.” Hoskyns nu a avut resentimente față de muzică, dar nu i-a plăcut ceea ce a văzut.
Ziua de naștere a soarelui
Woodstock s-a bucurat de adulație. A primit și critici. Festivalurile de comemorare a aniversărilor acestui show spectaculos au fost probabil inevitabile. Woodstock ’79 a avut loc la Madison Square Garden, New York, cu ocazia celei de-a zecea aniversări a festivalului.
Spectacolul a avut jam sessions cu Richie Havens, Country Joe and the Fish, Taj Mahal și Canned Heat, printre alții.
Woodstock ’89 a avut loc pe locul original al festivalului. Chiar și muzicieni amatori fără abilități deosebite au fost invitați să cânte în această celebrare spontană a celei de-a 20-a aniversări.
Concertul, din motive evidente, este cunoscut și sub numele de The Forgotten Woodstock.
Promovat ca „încă 2 zile de pace și muzică”, Woodstock ’94, desfășurat la Winston Farm din Saugerties, New York, a comemorat cea de-a 25-a aniversare.
Deși au fost vândute 164.000 de bilete, au venit aproximativ 550.000 de oameni. Printre cei care au cântat s-au numărat Del Amitri, Collective Soul, Joe Cocker, Blind Melon, Melissa Etheridge, Nine Inch Nails, The Cranberries, Metallica, Aerosmith, Country Joe McDonald, Spin Doctors, Green Day și Santana featuring Eric Gales.
Woodstock ’99, cunoscut și sub numele de Woodstock 1999, a fost o încercare de a crea o experiență care să egaleze originalul. Printre numerele văzute în spectacol s-au numărat Creed, Red Hot Chilli Papers și Korn.
Nicio trupă din Woodstock-ul original nu a participat la spectacol, deși Mickey Hart, toboșarul de la The Grateful Dead, a cântat cu trupa sa Planet Drum.
La fel, John Entwistle de la The Who a cântat un set solo. Evenimentul a fost marcat de violență, iar poliția a investigat acuzațiile de viol din timpul concertului. Woodstock-ul original promisese pace și a fost respectat.
Woodstock 50, care va comemora cea de-a 50-a aniversare, este programat să aibă loc în perioada 16-18 august la Merriweather Post Pavilion, un teren de 40 de acri din Columbia, Maryland.
A avut numeroase probleme, Jay Z, John Fogerty și Dead & Company retrăgându-se de la eveniment. A pierdut un partener financiar, a trebuit să se confrunte și cu refuzuri de autorizații, iar biletele încă nu au fost puse în vânzare, cu câteva zile înainte de concert.
Woodstock 50 ar putea totuși să ajungă să fie un concert extraordinar dacă totul va fi bine de acum înainte. Totuși, dacă vorbiți cu vreun iubitor de muzică, să nu fiți surprinși dacă vi se va spune că acele patru zile din august 1969 nu se vor mai repeta niciodată. Ne-au oferit muzică strălucitoare, cu legende care și-au dezvăluit darurile pentru cei care au fost acolo, dar și pentru cei care nu au fost.
Nimeni în timpurile moderne nu o poate face mai bine decât cei mai buni, pe care i-am ascultat deja.