Cercetătorii sunt de obicei de acord că oamenii au ajuns în Americi prin Beringia – zona care cuprinde părți din Asia de Est și America de Nord de astăzi, conectate prin ceea ce a fost Podul terestru Bering. Dar oamenii de știință trebuie să se bazeze pe deducții atât din datele arheologice, cât și din cele genomice pentru a-și da seama cum și când a avut loc această migrație.

„Acestea sunt doar a doua cea mai veche rămășiță umană din Lumea Nouă în care avem această analiză genomică nucleară completă, așa că acesta este într-adevăr un fel de teritoriu nou”, explică coautorul Ben Potter, arheolog la Universitatea din Alaska Fairbanks. „În cazul arheologiei, avem bucăți de detritus lăsate în urmă. Obținem indicii pe care noi să construim argumente inferențiale într-un fel de criminalistică. Simplul fapt că avem aceste rămășițe umane ne deschide ferestre uimitoare” în viețile acestor oameni, adaugă el.

Geneticianul și coautorul Eske Willerslev de la Muzeul de Istorie Naturală din Danemarca și colegii săi au secvențiat genomul USR1, dar nu au reușit să secvențieze genomul complet al celui de-al doilea copil, Ye?kaanenh T’eede Gaay (Dawn Twilight Child-girl) sau USR2, care a fost mai tânăr decât USR1 și care probabil s-a născut mort sau prematur.

Comparațiile genomice sugerează că USR1 și USR2 au fost înrudiți – probabil verișori primari – și că genomul USR1 este cel mai apropiat de genomurile nativilor americani contemporani. Cercetătorii au dedus că USR1 face parte dintr-o populație unică pe care o numesc Ancient Beringians, care descinde din aceiași strămoși, dar care a încetat să interacționeze și să împărtășească ADN-ul cu populațiile de alți nativi americani între 18.000 și 22.000 de ani în urmă. Analiza genetică a proporțiilor de componente ale genomului USR1 împărtășite cu nativii americani, siberienii și asiaticii de est a arătat, de asemenea, că o singură populație fondatoare a tuturor nativilor americani s-a desprins treptat de strămoșii din Asia de est între aproximativ 25.000 și 36.000 de ani în urmă.

Membrii echipei de teren de arheologie privesc în timp ce profesorii Ben Potter și Josh Reuther de la University of Alaska Fairbanks fac săpături în situl de la Upward Sun River.UAF PHOTO COURTESY OF BEN POTTER

Lucrările în curs de desfășurare în cadrul grupului lui Potter se concentrează pe investigarea mai multor aspecte ale modului în care trăiau vechii beringieni, inclusiv schimbările în alimentația lor de-a lungul timpului, modul în care foloseau plantele și modul în care se organizau. „Așa că rareori avem ocazia să începem să explorăm ceea ce credeam că știm cu informații mai bune despre populații și, poate, cu unele informații despre mișcare, migrație și adaptare generală”, spune el.

Acest studiu „va începe să stabilească niște modele grozave pentru înțelegerea populațiilor fondatoare ale popoarelor primelor națiuni de aici din America de Nord”, spune Cynthia Zutter, antropolog la Universitatea MacEwan din Alberta, Canada, care nu a fost implicată în lucrare. O limitare inerentă este lipsa de eșantioane, explică ea, dar, deși aceste constatări se bazează pe doar doi indivizi, ele au totuși implicații pentru mișcarea și longevitatea mai multor grupuri de popoare native din Beringia.

„Avem nevoie de mai multe eșantioane”, este de acord arheologul Kelly Graf de la Texas A&M, care nu a participat la lucrare. „Cu toții încercăm să facem despre populații bazându-ne pe un singur individ din acea populație”, spune ea, dar „o persoană dintr-o populație nu reprezintă în niciun caz întreaga compoziție genetică a acelui grup”. Este problematic, dar există o mulțime de teritorii care trebuie explorate. Va fi nevoie de un efort real pentru a face acest lucru, dar vom continua să încercăm.”

J.V. Moreno-Mayar et al., „Terminal Pleistocene Alaskan genome reveals first founding population of Native Americans”, Nature, doi:10.1038/nature25173, 2017.

.