Articolele dvs. gratuite

Ați citit unul dintre cele patru articole gratuite pentru această lună.

Puteți citi patru articole gratuite pe lună. Pentru a avea acces complet la miile de articole de filozofie de pe acest site, vă rugăm

Aparență și realitate

Mikhail Epstein vede un viitor luminos pentru metafizică în era hi-tech.

„Numeroase universuri ar fi putut fi ratate și ratate de-a lungul unei eternități, înainte ca acest sistem să fie izbutit; multă muncă pierdută, multe încercări zadarnice făcute și o îmbunătățire lentă, dar continuă, desfășurată de-a lungul unor veacuri infinite în arta de a face lumi.”

David Hume, Dialoguri cu privire la religia naturală (1779)

Niciodată înainte, industria și tehnologia, sau chiar afacerile și publicitatea, nu au fost atât de încărcate de metafizică precum sunt astăzi. În timp ce mă aflam în New York City am observat următoarele panouri:

• ‘Fii stăpânul destinului tău. La fel, plătește-ți facturile.”
• ‘Visarea este bună pentru suflet. Relaxează-te un pic. Creditul vă poate ajuta.”
• (În metrou) ‘Dansează prin viață. Mergeți prin stație.’

Aceste reclame „metafizice” nu fac atât de mult apel la calități practice, cât la concepte abstracte precum „destin”, „visare” și „viață”. Altfel spus, ele fac apel la oportunitățile pe care produsele sau serviciile lor le oferă indivizilor de a-și schimba viața și de a intra într-o lume diferită.

Mai precis, metafizica poate fi definită ca fiind ramura filosofiei care se ocupă de natura și structura lumii ca întreg. Dintre toate științele umaniste, metafizica pare a fi cea mai puțin practică disciplină, deoarece abordează cele mai ample întrebări, referitoare la „ființa ca atare” sau la „cauzele prime ale lucrurilor”. Dar, în acest fel, metafizica poate servi ca un teren de testare pentru aplicațiile practice ale științelor umaniste în general: dacă metafizica poate fi folosită ca un instrument de inginerie sau ca un șantier pentru construcții practice, atunci și științele umaniste în general au potențialul de a schimba ceea ce studiază.

Cum am spus, obiectul de bază al gândirii metafizice este lumea ca întreg. Acest lucru diferențiază metafizica de disciplinele mai specifice, care discută aspecte particulare ale lumii. Pentru a fi practică, o disciplină trebuie să compare diverse manifestări ale unor legi sau proprietăți: de exemplu, diverse substanțe și elemente (chimie), organisme (biologie) sau limbi (lingvistică). Metafizica, însă, a avut la dispoziție un singur obiect de studiu: lumea în care trăim. Metafizicienii din toate timpurile au dezbătut asupra a ceea ce constituie începutul sau primele principii ale acestei lumi: Este ea compusă din apă sau din foc? (Thales, Heraclit.) Ce este preeminent – un universal (o idee) sau un individ (un lucru)? (Realism sau Nominalism.) Este lumea ideală sau materială în fundamentele sale? (Hegel sau Marx.) Aceste filosofii, oricât de strălucit ar fi fost îmbrățișate și de coerente pe plan intern, toate rămân speculative în sensul că au extras diverse calități din aceeași lume unică și le-au aruncat în aer în principii generale. Dar acum, odată cu discuția despre lumile fizice paralele (universuri) și cu proliferarea lumilor virtuale digitale, putem privi altfel obiectele și aplicațiile posibile ale metafizicii.

Virtual New Worlds

Iată unul dintre multele exemple – un experiment de creare a unei realități augmentate care șterge într-o oarecare măsură diferența dintre real și virtual:

„Numit Virtual Cocoon, dispozitivul din camera rotundă oferă o livrare mult mai realistă a experiențelor virtuale prin intermediul unei intrări senzoriale totale. Acest dispozitiv poziționează ocupantul pe un scaun în fața unui ecran de aproape 360 de grade, unde el/ea devine complet imersat(ă) nu numai într-o prezentare vizuală și audio care cuprinde aproape întreaga priveliște, ci și una în care ocupantul are senzații ale pielii, mirosuri și gusturi…”

(R. Hodgin, 2009, „Virtual reality cocoon promises full sensory experience”, din tgdaily.com.)

Cocoșul virtual oferă simțurilor noastre o lume nouă, care poate avea propria metafizică. În The Rough Guide To The Future, Jon Turney scrie: „O ultimă viziune a viitorului IT este accesul la lumi virtuale care sunt la fel de bogate sau mai bogate decât lumea de zi cu zi.” (2010, p.305) Noul domeniu metafizic cuprinde totalitatea tuturor realităților simulate și augmentate. Metafizica acestor lumi virtuale poate fi chiar mai fascinantă și mai sofisticată decât cea a lumii în care trăim. Ne putem imagina domeniul metafizicii extinzându-se imens pentru a îmbrățișa aceste lumi nou-create, fiecare înzestrată cu propriile legi.

Turney identifică trei tipuri de lumi computerizate: 1) Lumile oglindă care sunt modele ultradetaliate ale lumilor reale, cum ar fi Google Earth; 2) Realități augmentate în care informația ajunge la dumneavoastră prin intermediul unor dispozitive artificiale, cum ar fi ochelarii sau lentilele de contact cu fir; 3) Mediile virtuale imersive sau lumile virtuale complet realizate, în care puteți trimite avatarul dumneavoastră controlat de calculator. De fapt, fiecare lume virtuală este o lume în sine, de la cel mai primitiv joc de acțiune până la Second Life, lumea online „design-your-own-avatar-own-avatar”, lansată în 2003, populată de milioane de oameni care pot participa la activități individuale sau de grup, creând și comercializând obiecte de proprietate virtuală. Dar putem să ne imaginăm și chiar să construim lumi foarte diferite de acestea, lumile thaleseană și heracliteană, sau cele spinoziană și hegeliană. Aceste lumi acvatice, înflăcărate, panteiste sau panlogice ar avea fiecare propriile legi metafizice și seturi de universali.

Majoritatea lumilor virtuale pe care am putut să le observăm până acum în diverse jocuri pe calculator au fost nespectaculoase din punct de vedere metafizic, în imitarea duioasă a legilor lumii fizice. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că tehnologiile de simulare virtuală se află într-un stadiu similar cu cel al cinematografiei în primii ani de la inventarea acesteia. Primele filme arătau un cal care alerga, o grădină, o locomotivă care se apropia de o gară și alte fragmente simple din viața reală; în mod similar, lumile virtuale imersive actuale sunt extensii ale experiențelor noastre cotidiene de a ne plimba, de a cumpăra și de a ne întâlni – totul în aceste lumi se schimbă în conformitate cu legile fizice ale lumii noastre.

Dar de ce să nu ne îndreptăm gândurile spre următoarea etapă, când tehnologia virtuală va fi capabilă să producă ceva asemănător cu Tlön – lumea din povestirea lui Jorge Luis Borges „Tlön, Uqbar, Orbis Tertius” (1940), care, cu toate detaliile sale bogate, există doar într-o enciclopedie fictivă descoperită de eroul lui Borges? Pentru a descrie modul de gândire al acestei lumi uimitoare, Borges este nevoit să recurgă la argumente filozofice și să facă trimitere la gânditori din trecut:

„Hume a observat pentru totdeauna că argumentele lui Berkeley nu admiteau nici cea mai mică respingere și nici nu provocau cea mai mică convingere. Acest dicton este pe deplin corect în aplicarea sa la Pământ, dar complet fals în Tlön. Națiunile acestei planete sunt idealiste în mod congenital. Limba lor și derivatele limbii lor – religia, literele, metafizica – toate presupun idealismul. Pentru ei, lumea nu este un concursul de obiecte în spațiu; ea este o serie eterogenă de acte independente… oamenii acestei planete concep universul ca pe o serie de procese mentale care nu se dezvoltă în spațiu, ci succesiv în timp. Spinoza atribuie divinității sale inepuizabile atributele extensiei și gândirii; nimeni din Tlön nu ar înțelege juxtapunerea.”

Vezi cât de utile sunt ideile lui Hume, Berkeley și Spinoza atunci când ne gândim la ceea ce i-ar face pe locuitorii din Tlön diferiți de pământeni. Exemplul arată, de asemenea, modul în care anumite ipoteze metafizice – în acest caz idealismul subiectiv sau berkeleianismul – ar putea fi încorporate în construcția lumilor posibile.

Inventatorii de jocuri pe calculator trebuie mai întâi de toate să stabilească parametrii metafizici pentru lumea virtuală în care se va desfășura acțiunea. Trebuie abordate următoarele tipuri de întrebări: „Cum funcționează cauza și efectul?”, „Care sunt relațiile dintre subiect și obiect?”, „Cum sunt definite condițiile pentru moartea sau dispariția din joc a fiecărui avatar?” și chiar „Câte dimensiuni conține lumea?” sau „Care este natura timpului și a spațiului în ea și constituie ele un continuum?” Acest lucru arată, de asemenea, modul în care ipotezele metafizice pot avea un impact asupra producției de lumi virtuale.

Toate acestea scot în evidență o nouă relație între filosofie și tehnologiile avansate. În trecut, îngrijindu-se de nevoile umane concrete, cum ar fi hrana, adăpostul și transportul, tehnologia era preocupată de particularitățile materiale. Filosofia, la rândul ei, era preocupată de ideile mari, de primele principii, de esențe și de universali. Tehnologia obișnuia să fie utilitară, în timp ce filosofia era speculativă. Astăzi, prin contrast, tehnologia și filosofia se apropie tot mai mult: puterea tehnologiei se extinde asupra proprietăților fundamentale ale lumii, în timp ce filosofia continuă să definească aceste proprietăți. Lumile virtuale devin din ce în ce mai filozofice în mod intrinsec, pe măsură ce tehnologiile informaționale devin tot mai avansate și își extind domeniul de aplicare de la detalii materiale la natura lumii. Oamenii devin din ce în ce mai pricepuți și reușesc din ce în ce mai bine în arta de a crea lumi; ca urmare, tehnologia se îndreaptă acum spre metafizică, nu se îndepărtează de ea. Cele două se întâlnesc chiar în miezul ființei, unde se găsesc principiile și universalele considerate în mod tradițional apanajul studiului filosofic. Am putea numi această nouă sinteză a filosofiei și tehnologiei „technosophia” – filosofie înarmată tehnic sau tehnologie orientată filosofic. Technosophia stabilește primele principii ale formelor alternative ale materiei, vieții și minții, în gândirea teoretică și în acțiunea practică.

Eu numesc tehnologiile avansate ‘onto-tehnologii’, deoarece ele schimbă modul în care experimentăm ființa și structura existenței. Onto-tehnologiile au puterea de a crea un nou continuum spațio-temporal – un nou mediu senzorial și moduri de percepție a acestuia (ca în cazul Coconului virtual), sau noi tipuri de organisme și noi forme de inteligență. Nanotehnologiile ar putea, în cele din urmă, să ofere chiar și mijloacele de producere a oricărui obiect din fundamentele cuantice ale materiei. Acest lucru ne permite să prevedem apariția unei metafizici cuantice care să însoțească fizica cuantică.

Construirea lumilor

Cu recentele descoperiri în domeniul fizicii, cosmologiei, geneticii și tehnologiilor informatice, lumea singulară care face obiectul metafizicii tradiționale este acum extinsă într-un multivers cu forme și ramuri multiple. Odată cu apariția acestui multivers, metafizica încetează să mai speculeze asupra fundamentelor unei singure lumi. În schimb, ea devine o disciplină practică pentru construirea de lumi cu diverse proprietăți, legi și constante universale. De fapt, în construcția unei lumi virtuale, programatorii și designerii ar trebui să calce cu toții pe urmele filosofului, care, ca un demiurg, formulează legile sale fundamentale. Dacă filosofii se retrag din acest act fundamental de creare a lumii, atunci inginerii de software sau proiectanții de jocuri vor trebui să își asume rolul de filosof, deoarece chiar și în cadrul unui joc primitiv o lume nu poate exista fără o filosofie care să stea la baza sistemului său de legi. Dar, bineînțeles, designerii de jocuri nu sunt, în general, filosofi, motiv pentru care lumile produse în atelierele lor sunt atât de simple din punct de vedere metafizic. Cei care sunt filosofi prin vocație și educație trebuie să ocupe nișa uriașă formată de procesele accelerate de creare a lumii în atât de multe ocupații. Unele departamente universitare de informatică și IT au început recent să colaboreze cu departamentele de istorie pentru a produce jocuri cu conținut istoric, plasate în epoca elisabetană sau în cel de-al Doilea Război Mondial etc. Se poate prevedea ca departamentele de filosofie să urmeze acest exemplu și să se implice în decizii strategice în crearea de lumi virtuale.

În trecut, filosoful pronunța ultimul cuvânt despre lume, consumând-o în gândire. De aceea, Hegel a comparat filosofia cu bufnița Minervei, care își desfăcea aripile doar odată cu căderea amurgului. În lumea de mâine, filosoful se va asemăna mai mult cu o ciocârlie sau chiar cu un cocoș, proclamând primul cuvânt despre ceva ce nu a existat niciodată până acum, dar care ar putea ajunge să existe. Prin urmare, filosofia nu mai este o simplă speculație despre primele principii, ci un experiment de producere a unor lumi multiple, fie că este vorba de crearea unui joc pe calculator sau a unei experiențe de realitate virtuală complet imersive. Astfel, progresul tehnologic îi pregătește filosofului un nou rol de inginer metafizic sau de designer de lumi. „Virtualismul”, teoria și practica construirii de lumi și ființe virtuale, pare a fi mai congruent cu tehnologiile avansate de astăzi decât orice „ism” filosofic din trecut. Un alt termen posibil pentru această nouă vocație a metafizicii ar fi ‘constructivismul multiversal’.

Metafizica viitorului

Secolul XX a fost o epocă a experimentelor fizice grandioase. Secolul XXI ar putea deveni, în schimb, o epocă a experimentelor metafizice, legate, de exemplu, de problemele legate de liberul arbitru, de rolul șansei și de diverse paradoxuri de identitate legate de gemeni, dubluri și clone. Michio Kaku, de exemplu, consideră că problema dublurilor noastre („clonele”) din lumile cuantice paralele reprezintă o mare preocupare etică și metafizică:

„Suntem noi responsabili pentru acțiunile clonei noastre? Într-un univers cuantic, am avea un număr infinit de clone cuantice. Din moment ce unele dintre clonele noastre cuantice ar putea efectua acte de rău, suntem atunci responsabili pentru ele? Sufletul nostru suferă pentru fărădelegile clonelor noastre cuantice?” (Parallel Worlds: The science of alternative universes and our future in the cosmos, 2006, p.353.)

Probleme similare pot apărea în ceea ce privește avatarurile noastre digitale, clonele biologice sau ca urmare a interfețelor creier-computer. De exemplu, sunt eu responsabil pentru acțiunile unui individ care este genetic identic cu mine și care a fost clonat la comanda mea? Sau, odată cu crearea de legături fără fir între creierele umane și electronicele externe, cum vor influența gândurile mele lumea înconjurătoare? Dacă sunt îmbunătățit cu ajutorul unor proteze care transmit intențiile din semnalele mele neuronale direct către mașinării puternice, acest lucru mărește enorm responsabilitatea mea pentru conținutul gândirii mele, în comparație cu momentul în care gândirea mea era închisă în craniu și constrânsă în mod impenetrabil de puterile corpului meu mai puțin puternic.

Astăzi, principiile fundamentale ale existenței, considerate altădată imuabile, sunt puse sub semnul întrebării și transformate în modele de realități încărcate metafizic. Nici măcar un singur aspect al moștenirii noastre filosofice nu trebuie pierdut sau neglijat pentru acest nou domeniu tehnosofic. Toate cunoștințele care provin din sistemele sau școlile de gândire din trecut pot fi utilizate cu înțelepciune în proiectarea conceptuală a unor lumi alternative. Metafizica aplicată la arta creării lumii este doar un exemplu al modului în care științele umaniste își pot găsi noi vocații în epoca tehnologiilor avansate.

.