Timp de citire: 10 minute

Imaginați-vă…

Viața într-o societate în care, într-o zi, în timp ce conduceți în siguranță și în mod rezonabil noua dvs. mașină pe stradă, sunteți tras pe dreapta și arestat doar pentru că polițistului care vă arestează nu-i place culoarea mașinii dvs. După ce sunteți eliberat din închisoare, vă vopsiți mașina într-o altă culoare și apoi sunteți tras pe dreapta și arestat din nou pentru că unui alt ofițer de poliție nu-i place noua culoare a mașinii dumneavoastră.

Imaginați-vă…

Viața într-o societate în care guvernul interzice crima, dar refuză să aresteze sau să urmărească penal un funcționar guvernamental de rang înalt care împușcă și ucide în mod intenționat o persoană nevinovată fără niciun motiv perceptibil în fața mai multor martori oculari.

Imaginați-vă…

Viața într-o societate în care, în orice moment, fără niciun avertisment și fără să urmeze o anumită procedură, guvernul ar putea să vă confiște casa, copiii sau contul bancar.

În calitate de rezidenți ai unei democrații occidentale, știm instinctiv că tipul de societate descris în oricare dintre exemplele de mai sus este inacceptabil. Există ceva în mod inerent în neregulă cu un sistem juridic care ar permite ca un cetățean să fie arestat doar în funcție de capriciul unui ofițer de poliție sau care nu ar aplica legea celor care fac legea sau care nu ar cere guvernului să urmeze proceduri previzibile și stabilite înainte de a avea un impact drastic asupra vieții cetățenilor. Așadar, necesitatea de a respinge sistemele juridice descrise în exemplele de mai sus ni se pare evidentă. Dar ce anume din exemplele de mai sus ne permite să respingem atât de repede și cu siguranță societățile descrise? Care este trăsătura comună a fiecărui exemplu care face ca societatea înfățișată să fie atât de detestabilă în mod intrinsec? Care este trăsătura esențială a societății noastre democratice care este absentă în fiecare dintre exemple? Răspunsul la toate aceste întrebări – motivul pentru care suntem instinctiv capabili și constrânși să denunțăm societățile ilustrate în exemple – este că fiecare dintre exemple descrie o societate care funcționează fără statul de drept.

Ce este statul de drept?

Definirea statului de drept este, în multe privințe, ca și cum am încerca să definim sensul vieții. La fel ca sensul vieții, statul de drept este un concept de bază, esențial și fundamental, cu care filozofii, indivizii și societățile s-au luptat timp de secole și care, în cele din urmă, poate reprezenta lucruri diferite pentru oameni diferiți. Cu toate acestea, la fel ca și în cazul sensului vieții, principala problemă cu statul de drept nu constă atât de mult în a ști ce este, ci mai degrabă în a pune în cuvinte această cunoaștere.

Mii de cărți și articole au fost scrise de persoane din diferite domenii de studiu sau întreprinderi, toate încercând să surprindă în cuvinte esența statului de drept. Cu toate acestea, unele dintre cele mai concise, cuprinzătoare și ușor de înțeles descrieri ale acestui principiu au venit de la Curtea Supremă a Canadei. Deși recunoaște că statul de drept este „o expresie cu o mare textură, care implică multe lucruri”, Curtea Supremă a Canadei a sintetizat, în general, statul de drept ca fiind „un sentiment de ordine, de supunere la normele juridice cunoscute și de responsabilitate a executivului față de autoritatea juridică” (Referință privind Rezoluția de modificare a Constituției, 1981). Curtea Supremă a afirmat, de asemenea, că „la nivelul său cel mai elementar, statul de drept garantează cetățenilor și rezidenților țării o societate stabilă, previzibilă și ordonată în care să își desfășoare afacerile. Acesta oferă un scut pentru indivizi împotriva acțiunilor arbitrare ale statului” (Referat privind secesiunea Quebecului, 1998).

Dar cum anume statul de drept face ordine în societate? Care sunt componentele sau elementele statului de drept care conduc la structura și responsabilitatea descrise de Curtea Supremă a Canadei? Încă o dată, în timp ce numeroși cercetători au exprimat nenumărate opinii cu privire la conținutul exact al statului de drept, pot fi identificate unele componente de bază, general acceptate, ale statului de drept. Într-una dintre primele încercări de a articula ce anume se înțelege prin statul de drept, A.C.Dicey a spus că statul de drept conține trei elemente:

• în primul rând, că nimeni nu ar trebui să fie pedepsit de stat decât pentru o încălcare distinctă a legii stabilită prin proceduri judiciare obișnuite;
• în al doilea rând, că legea ar trebui să se aplice tuturor persoanelor în mod egal, indiferent de rangul sau condiția oricărei persoane; și
• în cele din urmă, că normele juridice trebuie să fie aplicate de către instanțe (The Law of the Constitution, 1886).

Succesând, în general, comentariilor lui Dicey, Curtea Supremă a Canadei a identificat următoarele trei elemente ca făcând parte din statul de drept:

• în primul rând, că legea „este supremă asupra actelor atât ale guvernului, cât și ale persoanelor private”;
• în al doilea rând, că trebuie creată și menținută „o ordine reală a legilor pozitive care păstrează și întruchipează principiul mai general al ordinii normative”; și
• în cele din urmă, că „relația dintre stat și individ trebuie să fie reglementată prin lege” (Reference re Secession of Quebec).

Curtea Supremă a susținut, de asemenea, că statul de drept „trebuie să însemne cel puțin două lucruri. În primul rând, că legea este supremă asupra funcționarilor guvernamentali, precum și asupra indivizilor privați și, prin urmare, preclude influența puterii arbitrare” și că „statul de drept necesită crearea și menținerea unei ordini reale de legi pozitive care să păstreze și să întruchipeze … ordinea” (Reference re Manitoba Language Rights).

În esență, descrierile Curții Supreme de Justiție cu privire la statul de drept spun că acest principiu necesită ca societatea să fie guvernată de legi perceptibile, mai degrabă decât de capricii și preferințe personale. În loc ca societatea să fie guvernată de dorințele sau interesele unei anumite persoane sau ale unui anumit grup, dorințe și interese care pot fluctua zilnic, societatea ar trebui să fie guvernată de lege. Printre altele, o societate guvernată de lege trebuie să dispună de proceduri pentru a se asigura că persoanele aflate în poziții de putere nu sunt capabile să manipuleze în mod arbitrar ordinea socială. Astfel, legile trebuie să fie create numai în conformitate cu proceduri stabilite și convenite; legile nu pot fi create în mod arbitrar și fără a avertiza publicul. Legile trebuie să fie aplicate în mod egal atât celor care fac legea, cât și cetățenilor obișnuiți.

Legile trebuie să fie aplicate în moduri previzibile și stabilite, mai degrabă decât să depindă doar de capriciile celor care fac legea sau ale celor care o aplică. Cu alte cuvinte, statul de drept solicită aplicarea unor standarde obiective în crearea și aplicarea legilor unei societăți.

Ce nu este statul de drept

Înțelegând că statul de drept este un principiu care impune obiectivitate în sistemul nostru juridic, mulți oameni susțin că acest principiu nu este respectat în țara noastră deoarece legea, de fapt, se aplică frecvent în mod diferit pentru diferite persoane. De exemplu, o persoană acuzată de crimă ar putea primi o pedeapsă complet diferită față de o altă persoană acuzată de aceeași infracțiune. În mod similar, o persoană rănită într-un accident de mașină ar putea primi o despăgubire mult mai mare decât o altă persoană care a suferit leziuni similare. Un ofițer de poliție poate emite o amendă pentru depășirea vitezei unui șofer, dar nu și unui alt șofer care a comis aceeași infracțiune.

Statul de drept, totuși, nu cere neapărat ca toate persoanele să fie tratate în mod identic. În schimb, statul de drept cere pur și simplu ca legea să acorde aceleași considerații sau să aplice aceleași standarde persoanelor aflate în circumstanțe similare.

Rezultatul aplicării acestor considerații sau standarde poate diferi semnificativ în funcție de caz. Astfel, două persoane care au comis o crimă pot primi pedepse diferite dacă una dintre ele este un criminal în serie, iar cealaltă nu. În mod similar, o persoană rănită într-un accident de mașină poate primi o despăgubire mai mare decât o altă persoană care a suferit leziuni similare dacă prima persoană nu a avut nicio vină în accident, iar cea de-a doua persoană a contribuit cumva la accident. Un ofițer de poliție poate decide în mod corect să emită un avertisment mai degrabă decât o amendă pentru un vitezoman și să emită o amendă pentru un alt vitezoman dacă ofițerul are motive rezonabile să creadă că primul vitezoman are nevoie doar de un avertisment ca mijloc de descurajare, iar al doilea vitezoman are nevoie de o amendă pentru a-și învăța lecția. Cu toate acestea, în toate aceste circumstanțe, statul de drept rămâne în joc, deoarece diferența de tratament depinde de criterii stabilite și nu de capriciile persoanei care administrează sistemul.

De ce ar trebui să ne pese de statul de drept

Evident, statul de drept joacă un rol fundamental în structura socială a Canadei. Faptul că statul de drept este intrinsec societății noastre este demonstrat de disconfortul pe care îl simțim atunci când ne confruntăm cu sisteme juridice care funcționează fără statul de drept, ca în cazul exemplelor menționate la începutul acestui articol. Rolul central jucat de statul de drept în societatea canadiană a fost, de asemenea, recunoscut în mod expres de instanțele canadiene, în special atunci când au interpretat Constituția Canadei. Curtea Supremă a Canadei a concluzionat că, în Canada, „statutul constituțional al statului de drept este dincolo de orice îndoială” (Reference re Manitoba Language Right). și că „statul de drept este un postulat fundamental al structurii noastre constituționale” (Roncarelli v. Duplessis, 1959), ceea ce înseamnă că statul de drept face parte din legea supremă a țării noastre, obligatorie pentru toate nivelurile de guvernare și aplicabilă de către instanțe. Instanțele nu au fost nevoite să extindă interpretarea constituției noastre pentru a ajunge la această concluzie, deoarece constituția noastră descrie în mod explicit ordinea noastră constituțională ca fiind „similară, în principiu, cu cea din Regatul Unit” (Constitution Act, 1867), unde statul de drept este bine stabilit, iar constituția noastră afirmă în mod expres că „Canada este fondată pe principii care recunosc supremația lui Dumnezeu și a statului de drept”. (Legea constituțională din 1982). În afară de faptul că constituția noastră recunoaște în mod expres sau face referire la statul de drept, Curtea Supremă a Canadei a sugerat, de asemenea, că însăși existența constituției noastre demonstrează implicit respectul nostru pentru statul de drept, deoarece o constituție este, prin natura sa, menită să fie o lege supremă, obiectivă, care descrie ordinea socială așteptată și pe care atât guvernele, cât și cetățenii trebuie să o urmeze. Fondatorii acestei națiuni trebuie să fi intenționat, ca unul dintre principiile de bază ale construcției națiunii, ca Canada să fie o societate cu o ordine juridică și o structură normativă: o societate guvernată de statul de drept. Deși acest lucru nu este prevăzut într-o dispoziție specifică, principiul statului de drept este în mod clar un principiu al Constituției noastre.

Faptul că statul de drept ocupă un loc fundamental în ordinea juridică și socială din Canada nu garantează, totuși, că statul de drept nu va fi niciodată încălcat în această țară. Dimpotrivă, ca toate celelalte principii juridice, statul de drept este uneori încălcat – fie în mod intenționat sau neintenționat, direct sau indirect, și într-o multitudine de moduri diferite. Așadar, deși putem și ar trebui să luăm de la sine înțeles rolul important pe care statul de drept îl joacă în societatea noastră, nu putem și nu ar trebui să presupunem neapărat că statul de drept va fi întotdeauna respectat de către factorii noștri de decizie. Ca și în cazul tuturor celorlalte principii juridice, trebuie să ne adresăm instanțelor pentru a ne asigura că statul de drept este aplicat.

Până în prezent, instanțele canadiene au jucat un rol foarte activ în menținerea și aplicarea statului de drept. Instanțele s-au referit, au definit și au aplicat statul de drept în multe cazuri. Două cauze care oferă ilustrații deosebit de vii ale rolului critic al instanței în protejarea și aplicarea statului de drept sunt Roncarelli v. Duplessis și Referatul privind secesiunea provinciei Quebec.

Deși aceste decizii au fost luate la ani distanță, ambele cauze demonstrează importanța pe care instanțele canadiene o acordă statului de drept și serviciul esențial pe care instanțele îl oferă pentru a se asigura că legiuitorii noștri respectă acest stat.

În cauza Roncarelli v. Duplessis, Curtea Supremă a Canadei a analizat acțiunile premierului Duplessis din Quebec cu privire la Roncarelli, un restaurator din Quebec. Premierul Duplessis a ordonat anularea licenței de vânzare de băuturi alcoolice a lui Roncarelli, un act care, în mod evident, a avut implicații serioase asupra mijloacelor de trai ale lui Roncarelli. Premierul Duplessis a ordonat anularea licenței pentru băuturi alcoolice, nu din cauza vreunei probleme legate de restaurantul lui Roncarelli sau de serviciul de băuturi alcoolice, ci pentru că Roncarelli era un Martor al lui Iehova care plătise cauțiunea pentru alți Martori ai lui Iehova care fuseseră arestați pentru încălcarea regulamentelor municipale privind distribuirea de literatură. În esență, premierul Duplessis încerca să îl descurajeze indirect pe Roncarelli să plătească cauțiunea pentru prietenii săi.

Curtea Supremă a Canadei a constatat că acțiunile premierului Duplessis au fost nejustificate și Curtea a dispus ca premierul să plătească daune (compensații) lui Roncarelli. Curtea Supremă a considerat că anularea de către premierul Duplessis a licenței de băuturi alcoolice a lui Roncarelli a încălcat statul de drept, deoarece această acțiune a constituit un abuz al poziției puternice a premierului. Curtea a susținut că statul de drept i-a interzis lui Duplessis să se bazeze pe înalta sa funcție sau pe evaluarea sa personală a interesului public ca motiv pentru anularea licenței de vânzare de băuturi alcoolice a lui Roncarelli. Licența pentru băuturi alcoolice putea fi revocată în mod corespunzător numai dacă anularea era autorizată de un anumit statut sau lege. Statutul Quebecului care se referea la licențele pentru băuturi alcoolice dădea competența de a emite sau de a anula licențele pentru băuturi alcoolice exclusiv unui alt oficial din Quebec și nu premierului.

În Referința privind secesiunea Quebecului, guvernul canadian a cerut Curții Supreme a Canadei să se pronunțe cu privire la dreptul Quebecului de a se separa unilateral de Canada. Această problemă a apărut din cauza intenției declarate a guvernului din Quebec de a declara Quebecul ca fiind o națiune independentă, indiferent de orice obiecție din partea celorlalte provincii canadiene sau a guvernului federal, dacă cetățenii din Quebec ar fi votat în favoarea independenței în cadrul unui referendum provincial. Pentru a decide această chestiune, Curtea Supremă a Canadei a fost obligată să ia în considerare aspectele fundamentale ale ordinii constituționale a Canadei – și anume, valorile și natura de bază care stau la baza structurilor politice, juridice și sociale ale acestei țări. Curtea a inclus în mod expres statul de drept printre trăsăturile fundamentale ale societății noastre și, după cum s-a menționat deja, a definit statul de drept ca incluzând diverse trăsături, dar reprezentând în esență noțiunea că „toate acțiunile guvernamentale trebuie să fie conforme cu legea”. Curtea a afirmat că statul de drept este strâns legat de principiul constituționalității, care impune ca „toate acțiunile guvernamentale să fie conforme cu Constituția”. Astfel, Curtea a concluzionat în cele din urmă că, din cauza statului de drept și a noțiunii de constituționalitate, provincia Quebec nu poate acționa legal decât în conformitate cu Constituția. Din alte motive care sunt prea detaliate pentru a fi analizate în acest articol, Curtea a concluzionat că, în continuare, Constituția nu permite Quebecului să se separe de Canada fără a negocia termenii acestei secesiuni cu celelalte provincii canadiene și cu guvernul federal.

Cazul Roncarelli și cauza Quebec Secession Reference sunt utile pentru a evidenția o serie de fapte privind semnificația statului de drept:

În primul rând, circumstanțele care au adus fiecare dintre aceste cauze în fața Curții demonstrează că, deși cetățenii canadieni și guvernele federal și provincial ar putea recunoaște și recunoaște instinctiv componentele statului de drept ca fiind fundamentale pentru societatea noastră democratică, uneori indivizii sau guvernele iau măsuri care, fie intenționat, fie neintenționat, pot încălca statul de drept. În încercarea de a atinge alte obiective, este deosebit de ușor pentru oficialii aleși sau pentru guverne să treacă cu vederea sau să interpreteze greșit obligațiile care le revin în temeiul statului de drept. În consecință, nu putem fi mulțumiți și să presupunem pur și simplu că, deoarece cetățenii și guvernele canadiene apreciază statul de drept, acesta va fi în mod necesar respectat fără implicarea instanțelor de judecată în aplicarea sa.

În al doilea rând, aceste cauze reflectă constatarea clară și repetată a Curții Supreme a Canadei că statul de drept este fundamental pentru funcționarea sistemului juridic canadian și că acest stat de drept trebuie respectat și pus în aplicare în practică. De o importanță deosebită este recunoașterea de către Curte a faptului că statul de drept este încorporat în Constituția canadiană – legea supremă care stabilește structurile și puterile guvernului nostru și care delimitează relația dintre diferitele ordine de guvernare și poporul canadian. Cu alte cuvinte, aceste cauze ne spun că statul de drept este mai mult decât o valoare de bază a sistemului nostru juridic, ci este un drept legal fundamental și aplicabil.

În cele din urmă, demonstrând dorința instanțelor de a utiliza statul de drept pentru a limita acțiunile guvernului, aceste cazuri captează esența statului de drept – noțiunea că toți participanții din societatea noastră, inclusiv guvernele, trebuie să adere la legile și procedurile asupra cărora am convenit.

Concluzie

În viața noastră de zi cu zi, ne plângem adesea de faptul că trebuie să respectăm reguli. Considerăm frecvent că legile societății sunt prea restrictive și rigide, nefiind suficient de flexibile pentru a ține cont de nevoile și circumstanțele noastre individuale. Cu toate acestea, înțelegând ideea de stat de drept, observăm că regulile, deși frecvent incomode, ne salvează, de fapt, de neplăcerile intolerabile pe care le-ar oferi în mod inevitabil o ordine socială fără reguli obiective. Acest lucru nu înseamnă că toate legile sau regulile noastre actuale sunt perfecte, dar existența acestor reguli obiective ne protejează în cele din urmă libertatea. În timp ce mulți oameni din lume încă luptă împotriva opresiunii unui conducător tiranic, noi suntem liberi de opresiune cel puțin în parte pentru că suntem conduși de lege.

.