Tehnologia de procesare a vorbirii, care include modelarea, sinteza, codificarea și recunoașterea vorbirii, datează de la tehnicile parametrice introduse de Homer Dudley la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940. Aceste metode sunt „parametrice” în sensul că ele construiesc un model al proprietăților acustice ale tractului vocal uman, iar apoi analizează vorbirea prin determinarea valorilor parametrilor modelului. Mai jos este o redare a modelului de bază din lucrarea lui Dudley din 1940, „The Carrier Nature of Speech”, publicată în The Bell System Technical Journal.

La Expoziția Mondială din 1939 de la New York, Bell Labs a demonstrat acest principiu cu un dispozitiv numit „Voder”, prezentat mai jos în acțiune.

Voderul este operat de tehnicieni foarte bine pregătiți (care la acea vreme erau numite „fete”). Un tehnician manipula un set de comenzi analogice (continue) care producea sunete asemănătoare vorbirii, ca în propoziția „salutări tuturor”:

Dacă ați fi putut rula applet-uri, ar fi existat unul aici.

Voderul este proiectat cu grijă pentru a potrivi limitările operatorului uman cu nevoile de modelare a vorbirii. Este prezentat în următoarea schemă:

Zece „taste de spectru” controlează câștigurile a zece filtre trece-banda (pentru că există zece degete).Acest lucru determină în mod rudimentar conținutul spectral al semnalului de vorbire (rețineți că un operator uman normal nu poate controla decât cel mult zece taste în același timp).O bară la încheietura mâinii comutăîntre o excitație periodică („energie de tip buzz”) și o excitație cu zgomot alb („energie de tip hiss”).Excitația periodică este folosită pentru a produce sunete vocalizate (cum ar fi „aaaaa”)în timp ce excitația cu zgomot alb este folosită pentru a produce sunete nevocalizate (cum ar fi „sssss”).O pedală de picior controlează frecvența excitației periodice, care poate controla astfel inflexiunea.

Ascultați demonstrația completă a Voder-ului:

Dacă ați putea rula applet-uri, ar exista unul aici.