Cine a fost Sigmund Freud?

Sigmund Freud a fost un neurolog austriac care a dezvoltat psihanaliza, o metodă prin care un analist despachetează conflictele inconștiente pe baza asociațiilor libere, a viselor și fanteziilor pacientului. Teoriile sale privind sexualitatea copilului, libidoul și ego-ul, printre alte subiecte, au fost unele dintre cele mai influente concepte academice ale secolului al XX-lea.

Viața timpurie, educația și cariera

Freud s-a născut în orașul austriac Freiberg, cunoscut în prezent sub numele de Republica Cehă, la 6 mai 1856. Când avea patru ani, familia lui Freud s-a mutat la Viena, oraș în care avea să trăiască și să lucreze pentru cea mai mare parte a restului vieții sale. Și-a primit diploma de medic în 1881. Ca student la medicină și tânăr cercetător, cercetările lui Freud s-au axat pe neurobiologie, explorând biologia creierului și a țesutului nervos al oamenilor și animalelor.

După absolvire, Freud și-a înființat rapid un cabinet privat și a început să trateze diverse tulburări psihologice. Considerându-se în primul rând un om de știință, mai degrabă decât un medic, el s-a străduit să înțeleagă parcursul cunoașterii și experienței umane.

La începutul carierei sale, Freud a fost foarte influențat de activitatea prietenului și colegului său vienez, Josef Breuer, care descoperise că, atunci când încuraja un pacient isteric să vorbească fără inhibiții despre primele apariții ale simptomelor, acestea se atenuează uneori treptat.

După multă muncă împreună, Breuer a pus capăt relației, considerând că Freud punea prea mult accent pe originile sexuale ale nevrozelor unui pacient și nu era deloc dispus să ia în considerare alte puncte de vedere. Între timp, Freud a continuat să își rafineze propria argumentație.

Teorii

Teoria psihanalitică a lui Freud, inspirată de colegul său Josef Breuer, postulează că nevrozele își au originea în experiențe profund traumatice care au avut loc în trecutul pacientului. El credea că evenimentele inițiale fuseseră uitate și ascunse de conștiință. Tratamentul său era de a le da pacienților săi posibilitatea de a-și aminti experiența și de a o aduce în conștiință și, astfel, de a se confrunta cu ea atât din punct de vedere intelectual, cât și emoțional. El credea că astfel se poate descărca și se poate scăpa de simptomele nevrotice. Unele dintre cele mai discutate teorii ale lui Freud au inclus:

• Id, ego și superego: Acestea sunt cele trei părți esențiale ale personalității umane. Id-ul este inconștientul primitiv, impulsiv și irațional, care operează numai în funcție de rezultatul plăcerii sau al durerii și este responsabil pentru instinctele de sex și agresiune. Ego-ul este acel „eu” pe care oamenii îl percep și care evaluează lumea fizică și socială exterioară și face planuri în consecință. Iar superego-ul este vocea morală și conștiința care ghidează ego-ul; încălcarea acestuia duce la sentimente de vinovăție și anxietate. Freud credea că superego-ul se formează în cea mai mare parte în primii cinci ani de viață, pe baza standardelor morale ale părinților unei persoane; acesta a continuat să fie influențat în adolescență de alte modele de rol.
• Energie psihică: Freud a postulat că id-ul era sursa de bază a energiei psihice sau forța care conduce toate procesele mentale. În special, el credea că libidoul, sau impulsurile sexuale, era o energie psihică care conduce toate acțiunile umane; libidoul era contracarat de Thanatos, instinctul de moarte care conduce comportamentul distructiv.
• Complexul lui Oedip: Între trei și cinci ani, Freud a sugerat că, ca parte normală a procesului de dezvoltare, toți copiii sunt atrași sexual de părintele de sex opus și în competiție cu părintele de același sex. Teoria este numită după legenda greacă a lui Oedip, care și-a ucis tatăl pentru a se putea căsători cu mama sa.
• Analiza viselor: În cartea sa Interpretarea viselor, Freud credea că oamenii visează cu un motiv: pentru a face față problemelor cu care mintea se luptă în subconștient și pe care nu le poate rezolva în mod conștient. Visele erau alimentate de dorințele unei persoane. Freud credea că, analizându-ne visele și amintirile, le putem înțelege, ceea ce poate influența în mod subconștient comportamentul și sentimentele noastre actuale.

Teoriile lui Freud au fost, fără îndoială, influențate de alte descoperiri științifice din vremea sa. Înțelegerea lui Charles Darwin despre omenire ca element progresiv al regnului animal a influențat cu siguranță investigarea comportamentului uman de către Freud. În plus, formularea unui nou principiu de către omul de știință Hermann von Helmholtz, care afirma că energia în orice sistem fizic dat este întotdeauna constantă, a informat investigațiile științifice ale lui Freud asupra minții umane. Munca lui Freud a fost atât lăudată cu entuziasm, cât și criticată cu înverșunare, dar nimeni nu a influențat știința psihologiei atât de intens ca Sigmund Freud.

Marea reverență care a fost acordată mai târziu teoriilor lui Freud nu a fost evidentă timp de câțiva ani. Cei mai mulți dintre contemporanii săi au considerat că accentul pus de el pe sexualitate era fie scandalos, fie exagerat. În 1909, a fost invitat să țină o serie de conferințe în Statele Unite; abia după publicarea ulterioară a cărții Cinci conferințe despre psihanaliză (1916), faima sa a crescut exponențial.

Cărți

Freud a publicat o serie de lucrări importante despre psihanaliză. Printre cele mai influente se numără:

„Studii despre isterie” (1895)

Freud și Breuer și-au publicat teoriile și descoperirile în această carte, în care au discutat teoriile lor conform cărora, prin confruntarea cu traumele din trecutul unui pacient, un psihanalist îl poate ajuta pe pacient să scape de nevroze.

„Interpretarea viselor” (1900)

În 1900, după o perioadă serioasă de autoanaliză, Freud a publicat ceea ce a devenit cea mai importantă și definitorie lucrare a sa, care postulează că analiza viselor poate oferi o perspectivă asupra funcționării minții inconștiente. Cartea a fost și rămâne controversată, producând subiecte precum complexul lui Oedip. Mulți psihologi spun că această lucrare a dat naștere gândirii științifice moderne despre minte și la domeniile psihologiei, psihiatriei și psihanalizei.

„Psihopatologia vieții cotidiene” (1901)

Această carte a dat naștere așa-numitului „lapsus freudian” – semnificația psihologică din spatele folosirii greșite a cuvintelor în scrisul și vorbirea de zi cu zi și a uitării de nume și cuvinte. Aceste lapsusuri, a explicat el printr-o serie de exemple, dezvăluiau dorințele, anxietățile și fanteziile noastre interioare.

‘Three Essays on the Theory of Sexuality’ (1905)

În timp ce nicio persoană nu va muri fără sex, întreaga omenire ar muri fără el – astfel încât sexul conduce instinctele umane, credea Freud. În această lucrare, el explorează dezvoltarea sexuală și relația dintre sex și comportamentul social, fără a aplica controversatul său complex Oedip.

Soție și copii

În 1882, Freud s-a logodit cu Martha Bernays. Cuplul a avut șase copii – dintre care cea mai tânără, Anna Freud, a ajuns ea însăși să devină un distins psihanalist.

Moarte

Freud a fugit din Austria pentru a scăpa de naziști în 1938 și a murit în Anglia, la 23 septembrie 1939, la vârsta de 83 de ani, prin sinucidere. El ceruse medicului său o doză letală de morfină, în urma unei lungi și dureroase lupte cu cancerul bucal.

Vezi „Sigmund Freud: Analiza unei minți” pe HISTORY Vault

.