Sursa Yahwistă

Cuprins	Ecouri ulterioare
Pasaje tipice	Întrebări noi
Teme & Identificarea Trăsături	Surse
Context istoric	Note

Cuprins Identificarea tradițională a sursei Yahwiste începe cu povestea creației din Gen 2:4b și se încheie cu relatarea lui Balaam din Numeri 25, 5. Se pune accentul pe narațiunile patriarhale ale lui Avraam, Isaac, Iacov și cei doisprezece fii ai lui Iacov, precum și pe exodul din Egipt, dar relativ puțin pe legământul de la Sinai și pe tradiția cuceririi (dar aceste accente aparente pot fi rezultatul unei editări ulterioare).1

	Genesa
Creația:	2:4b-24
Căderea, răspândirea oamenilor:	3:14:26
Inundație:	6:1-8 7:1-5, 7-10, 12, 16b, 17b, 22-23 8:2b-3a, 6, 8-12, 13b, 20-22 9:18-29
Turnul Babel:	10:8-19, 21, 25-30, 32 11:1-9
Abraham și Sara:	11:28-30 12:1-4a, 6-9, 10-20 13:1-5, 7-11a, 13-18 15:1-2, 3b-4, 6-12, 17-21 16:1b-2, 4-14 18:120:1a 21:7 22:20-24 24:125:6, 11b
Isaac & Iacov:	27:1-45 28:13, 16-17 29:1-29, 3132:33 (cu E) 33:1-20 34:1-21 (cu E)
Josef (și frații săi):	37:1-36 (cu E) 38:139:23 41:145:28 (cu E) 46:148:22 (cu E și P) 49:2950:26 (cu P)
	Exodul
Sclavia:	1:8-12
Fuga lui Moise:
Fuga lui Moise:	2:11-22
Chemarea lui Moise:	3:1-4a, 5, 7-8, 16-22 4:1-16
Moses îl înfruntă pe Faraon, plăgi:	4:19-20a, 21-31 5:16:1 7:14-18; 20b, 21a, 238:4 8:8-15a 8:209:7, 13-35 10:111:8 8 12:21-23, 27b, 29-39
Exodul la Sinai:	13:20-22 14:5b-6, 13-14, 19b-20, 24-25b, 27, 30-31 15:20-25a 16:4-5. 28-31, 35b-36 17:2, 4-16
Alegământul de la Sinai:	19:2b, 11b-13, 18, 20-25 24:1-2, 9-11
Alte scene la Sinai:	33:1, 3, 12-23 34:1-35
	Numele
Chivotul legământului:
:	10:29-36
Mâncarea sălbatică:
Mâncarea sălbatică:	11:1-35
Miriam și Aaron Rebelul:	12:1-16
Scotoarcerea țării:	13:17b-20, 22-24, 27-31 14:1b, 4, 11-25, 39-45
O răzvrătire:	16:1b, 12-15, 25-34
Negocieri cu regele Edomului:	20:14-21 (cu editare E, și D?)
Bătălia cu canaaniții:	21:1-3
Serpi înflăcărați:	21:4b-9
Pasajul prin Transiordania:	21:12-35 (sau E)
Balaam:	22:22-35 23:2724:25
Apostasul de la Baal Peor:	25:1-5 (sau E?)
Stabilirea lui Gad și Ruben în Transiordania:	32:1-27, 29-42 (sau E?)

Pasaje tipice2
Frazele tipice apar în portocaliu

Geneza 12:1-3 Acum a zis Domnul către Avram: „Du-te din țara ta, din neamul tău și din casa tatălui tău în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine o națiune mare, te voi binecuvânta și voi face mare numele tău, ca să fii o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cel ce te va blestema îl voi blestema; și în tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului. „3

Geneza 18:16-19 Atunci oamenii au pornit de acolo și au privit spre Sodoma; și Avraam a mers cu ei ca să-i pună pe drum. Domnul a zis: „Să-i ascund lui Avraam ceea ce am de gând să fac, având în vedere că Avraam va deveni o națiune mare și puternică și că toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el? Nu, căci Eu l-am ales pe el, pentru ca el să poruncească copiilor săi și casei sale după el să păzească calea Domnului, făcând dreptate și justiție; astfel încât Domnul să împlinească pentru Avraam ceea ce i-a promis.”

Teme & Trăsături de identificare4

• Utilizarea termenului יהוה (YHWH) singur pentru a indica numele divinului; majoritatea Bibliilor traduc termenul ca „DOMNUL”. Yahwistul va folosi alte nume pentru Dumnezeu uneori, așa că acest lucru nu este infailibil, dar dacă un verset folosește NUMAI acest nume pentru Dumnezeu, sunt șanse mari să fie vorba de Yahwist.
• Binecuvântarea divină asupra patriarhilor este mai întâi a unui copil și, prin urmare, a unui popor, mai degrabă decât a unui pământ; pământul este promis, dar nu este subiectul binecuvântării. În schimb, poporul nu numai că este binecuvântarea, dar este și sursa binecuvântării pentru alte națiuni – și anume, cele pe care David și Solomon tocmai le-au cucerit sau anexat. Binecuvântarea se realizează prin mijlocirea lui Israel în favoarea celorlalte națiuni (așa cum face Avraam pentru Sodoma și Gomora), prin înțelegeri pașnice (ca în cazul lui Isaac și al filistenilor) și prin ajutor economic (ca atunci când creșterea iscusită a lui Iacov produce oi pentru arameeni). Chiar și atunci când regele moabit îi poruncește clarvăzătorului său Balaam să îl blesteme pe Israel, Balaam nu poate și oferă în schimb o binecuvântare (Num 22).
• În contrast cu binecuvântarea este blestemul (אָרוּר) asupra celor care disprețuiesc ordinea și oamenii pe care Domnul îi stabilește, fie că este vorba de Adam, Eva și șarpele din Geneza 3, de ucigașul de frați Cain (Gen 4:11), pământul pe care trebuie să-l cultive oamenii (Gen 5, 29), Canaan, fiul lui Noe (Gen 9, 25), sau Faraon după ciuma morții primilor născuți (Exod 10, 17). Dar chiar și cei blestemați pot totuși să fie îmbrăcați (Adam și Eva), protejați (Cain, Canaan) sau să ceară iertare (Faraon) prin mijlocirea urmașului lui YHWH.
• Binecuvântarea asupra lui Israel nu este încă împlinită în narațiunea yahwistă și nu va fi până când toate națiunile nu vor fi într-adevăr binecuvântate de ea. Acesta este un îndemn adresat monarhiei și poporului său de a se strădui pentru acea binecuvântare pentru alții, și nu doar pentru ei înșiși.
• Stilul de scriere este direct și colorat. Autorii îl descriu pe Dumnezeu în termeni antropomorfi, iar relația divinului cu oamenii este apropiată și intimă.
• Există un accent mai mare pe societatea agricolă și pe structurile sociale de rudenie sau de clan și pe un Dumnezeu care este aproape de popor, spre deosebire de sensibilitatea mai urbană sau cosmopolită pe care o găsim în sursa preoțească, cu un simț foarte structurat al timpului și al societății și cu un Dumnezeu mai îndepărtat.
• Patriarhii sunt asociați cu locuri din sud – adică din Iuda (cum ar fi Hebron și Mamre cu Avraam)- mai degrabă decât din nord.
• Juda (persoana) este enumerat ca fiind primul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacov.
• Popopoarele sau națiunile menționate sunt cele anexate sau cucerite în timpul domniei lui David (moabiți, amoniți, arameeni, edomiți, amaleciți, filisteni, canaaniți), fără nicio mențiune despre Babilon sau Egipt (dușmani din secolele ulterioare).

Context istoric Sursa yahwistă este asociată în mod tradițional cu monarhia unită a lui David și Solomon, deci aproximativ între anii 1000-900 î.Hr.5. Pe măsură ce civilizația se extinde în Geneza, locurile de care auzim sunt cele asociate cu regatul sudic al lui Iuda, iar popoarele vecine care sunt menționate sunt națiuni pe care David și Solomon le-au cucerit sau anexat. Această cucerire a vecinilor din apropiere figurează în mod proeminent, dar pământul în sine este mai puțin o dovadă a binecuvântării divine decât poporul lui Israel însuși – o mare națiune prin care toate celelalte națiuni vor fi binecuvântate. Acesta este punctul de vedere oficial al monarhilor proaspăt unși. Divinitatea antropomorfă care formează creatura pământului din lut și care „se plimbă în grădină la ceas de zi cu briză” este o imagine timpurie, chiar primitivă, a Dumnezeului lui Israel. Adam are sarcina de a lucra pământul într-o grădină aflată într-un loc specific – o proiecție a unei societăți agricole care își imaginează Dumnezeul său ca fiind legat într-un mod special de un anumit pământ.Ecouri ulterioare6 Următoarele pasaje nu au fost scrise de către iahviști, dar reconstruiesc temele anterioare ale iahviștilor în contexte noi. Puteți să identificați tema iahvistă originală și să analizați modul în care aceasta este reprodusă în noua situație? Faceți clic pe imaginea cheii antice pentru a vedea o explicație.

Psalmul 47:8-9 (folosit în ritualurile Templului) Dumnezeu este rege peste națiuni; Dumnezeu șade pe tronul Său sfânt. Principii popoarelor se adună ca popor al Dumnezeului lui Avraam. Pentru că scuturile pământului sunt ale lui Dumnezeu; el este foarte înălțat.

Isaia 19:23-25 (c.720 î.Hr. în timp ce Asiria amenința Ierusalimul) În ziua aceea va fi un drum din Egipt până în Asiria, și Asirianul va intra în Egipt, iar Egipteanul în Asiria, și Egiptenii se vor închina împreună cu Asirianii. În ziua aceea, Israel va fi al treilea cu Egiptul și Asiria, o binecuvântare în mijlocul pământului, pe care Domnul oștirilor l-a binecuvântat, spunând: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea”.

Ieremia 4:1-2 (c.587 î.Hr. când Babilonul amenința Ierusalimul) Dacă te întorci, Israele, zice Domnul, dacă te întorci la Mine, dacă îndepărtezi urâciunile tale de la fața Mea, și nu te clatini, și dacă juri: „Viu este Domnul!” în adevăr, în dreptate și în verticalitate, atunci națiunile vor fi binecuvântate de el, și prin el se vor lăuda.

Zaharia 8:13 (c.520 î.Hr. când perșii au permis exilaților să se întoarcă) Așa cum ați fost o blestemăție printre națiuni, casă a lui Iuda și casă a lui Israel, așa vă voi mântui și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci mâinile voastre să fie puternice.

Zaharia 8:23 (c.520 î.Hr. când perșii au permis exilaților să se întoarcă) Așa vorbește Domnul oștirilor: În zilele acelea, zece bărbați din neamuri de orice limbă vor apuca un iudeu, apucându-i haina și spunând: „Lasă-ne să mergem cu tine, căci am auzit că Dumnezeu este cu tine”.

Noi întrebări În ultimii patruzeci de ani a existat un oarecare scepticism cu privire la faptul că sursele timpurii, cum ar fi Yahwistul și Elohistul, pot fi identificate atât de clar; unii cercetători au sugerat chiar că aceste surse nu există. „Minimaliștii” (cum sunt numiți scepticii) se simt mai confortabil să atribuie compunerea Torei perioadei post-exilice – adică după 539 î.Hr. – decât monarhiei presupuse a lui Davic sau Solomon, pentru care nu există aproape nicio dovadă arheologică.Surse Clifford, Richard J. „Exodus”. În The New Jerome Biblical Commentary (ed. Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer și Roland E. Murphy; Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall, 1990) 44-60. Clifford, Richard J. și Roland E. Murphy. „Genesis”. În NJBC, 8-43. L’Heureux, Conrad E. „Numbers”. În NJBC, 80-93. Metzger, Bruce M. et alii, eds. The Holy Bible (NRSV). Washington, D.C.: Consiliul Național al Bisericilor lui Hristos din SUA, 1989. Online, http://biblia.com/books/nrsv/, accesat la 29 noiembrie 2016. Wolff, Hans Walter. „The Kerygma of the Yahwist”, trad.: Kerygma of the Yahwist. Wilbur A. Benware. În The Vitality of Old Testament Traditions (The Vitality of Old Testament Traditions) (Walter Brueggemann și Hans Walter Wolff, 2d ed.; Atlanta: John Knox, 1982; original, 1975) 41-66.
1 Rezumatul conținutului sursei yahwiste este preluat din Hans Walter Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”, trad.: Hans Walter Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”. Wilbur A. Benware, în The Vitality of Old Testament Traditions (The Vitality of Old Testament Traditions) (Walter Brueggemann și Hans Walter Wolff, ed. a 2-a; Atlanta: John Knox, 1982; original, 1975) 42-3. Tabloul care urmează cu privire la conținutul sursei Yahwiste a fost alcătuit din următoarele eseuri: Richard J. Clifford și Roland E. Murphy, „Geneza”, Clifford, „Exodul”, și Conrad E. L’Heureux, „Numeri”, în The New Jerome Biblical Commentary (ed. Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer și Roland E. Murphy; Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall, 1990) 8-60 și 80-93. 2 Aceste pasaje sunt discutate de Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”, 46-55. 3 Bruce M. Metzger et alii, eds., The Holy Bible (NRSV) (Washington, D.C.: Consiliul Național al Bisericilor lui Hristos din SUA, 1989), online, http://biblia.com/books/nrsv/Ge12.1, accesat la 29 noiembrie 2016. 4 Temele sunt rezumate din Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”, 46-63, 148-54, și din Douglas A. Knight și Amy-Jill Levine, The Meaning of the Bible: What the Jewish Scriptures and Christian Old Testament Can Teach Us (New York: HarperCollins, 2011) 70, 199. 5 Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”, 42-5. 6 Wolff, „The Kerygma of the Yahwist”, 63-5.