Cu câțiva ani în urmă, am ținut o scurtă prelegere despre Psihologia fricii & Suspansul în film, care a fost o sarcină plăcută care a îmbinat pasiunile mele pentru psihologie și film. Având în vedere că ne apropiem de Halloween, m-am gândit că ar fi interesant să adaptez o postare bazată pe acea prelegere și să încerc să ne ajut să intrăm amândoi în spiritul Halloween-ului (joc de cuvinte) și să ne gândim în mod critic la motivul pentru care ne supunem de bunăvoie fricii și suspansului, precum și la motivul pentru care ne face atâta plăcere.

Gândiți-vă la asta: bătăi puternice ale inimii… respirație grea… transpirație rece… fluturi în stomac… Acestea nu sună ca experiențe deosebit de plăcute, dar le îndurăm, atunci când simțim frică. Dar de ce le place atât de multor oameni să fie speriați – cu alte cuvinte, să simtă frică?

Pentru a înțelege mai bine întrebarea, este important să ne gândim mai întâi la ce se înțelege prin frică. Frica se referă la o emoție sau un sentiment indus de un pericol perceput sau de amenințarea unui pericol, care produce o schimbare fiziologică care, ulterior, evocă un răspuns comportamental (de exemplu, lupta, fuga sau înghețarea). Din nou, nimic din această descriere nu implică distracție sau plăcere, dar ne conduce spre o serie de explicații posibile pentru această aparentă contradicție:

1. Rețeaua de siguranță

În concordanță cu descrierea de mai sus, atunci când ne speriem, corpurile noastre vor intra în modul de luptă, fugă sau înghețare; dar, chiar dacă suntem leneși din punct de vedere cognitiv (așa cum am menționat de numeroase ori pe parcursul acestui blog), creierele noastre sunt bune la ceea ce fac – astfel, dacă ne aflăm într-un cadru în care avem parte de o sperietură „sigură” (de ex.ex. vizionând un film de groază, vizitând o casă bântuită sau jucând un joc video înfricoșător), creierul nostru va evalua rapid situația și ne va spune că suntem lipsiți de riscuri. Corpurile noastre se calmează și mulți dintre noi se bucură ulterior de această experiență. Astfel, mulți dintre noi caută, de fapt, frica și suspansul „controlate”, deoarece știm că suntem în siguranță.

2. Potopul

Când ne speriem, experimentăm un val de adrenalină și o eliberare de endorfine și dopamină. Graba biochimică poate avea ca rezultat o senzație de euforie plină de plăcere, asemănătoare cu cea a opioidelor. Împreună cu aceasta, atunci când ni se amintește de siguranța noastră (adică de plasa de siguranță), experiența fricii se atenuează, iar noi rămânem cu un sentiment satisfăcător de ușurare și bunăstare ulterioară.

3. Satisfacția de sine

Unor oameni le place să „împingă plicul”, să caute senzații tari și să vadă cât de multă frică poate fi tolerată. Dacă reușesc să îndure barajul de anxietate, suspans și frică, deseori este experimentat un mare sentiment de satisfacție de sine. Nu voi uita niciodată că am fost speriat de moarte la vizionarea filmului The Shining când aveam 12 ani, dar și că am fost destul de mândru de mine însumi pentru că am reușit să trec prin tot filmul fără să întorc capul în altă parte!”

4. Apropierea de ceilalți

Un sfat comun de întâlnire pentru tinerii bărbați cu ani în urmă era să își ducă partenera la un film de groază. Sfatul se baza pe ideea că, atunci când partenera lor se speria, se ghemuia pentru „protecție”; astfel, se întărea o legătură între cei doi (aceasta este versiunea G-Rated a raționamentului). Deși sfatul este cu siguranță învechit, există un oarecare adevăr în el – care se aplică ambelor persoane de la întâlnire. Având în vedere că a fi speriat eliberează o avalanșă biochimică ce poate produce un rezultat plăcut, deseori atribuim greșit această excitație (adică rezultatele plăcute ale fricii) individului cu care petrecem acel timp; adică, cele două persoane de la întâlnire se plac mai mult acum datorită senzației plăcute experimentate în timpul timpului petrecut împreună la cinema – nu neapărat din cauza companiei celuilalt, ci datorită rezultatelor fricii.

5. Curiozitatea

Mulți oameni sunt curioși în legătură cu „partea întunecată”. Teama de necunoscut este una dintre cele mai naturale și instinctive temeri pe care le avem – și este, de asemenea, una dintre cele mai vechi curiozități. Cu toate acestea, o altă noțiune pe care am menționat-o de nenumărate ori în postările anterioare este aceea că oamenilor le place ca lumile lor să aibă sens – le plac lucrurile împachetate în pachețele frumoase și îngrijite. Lumea noastră este mai ușor de abordat atunci când lucrurile au sens pentru noi; și astfel, unii pot alege să se angajeze mai departe cu „necunoscutul” pentru a da un sens mai bun situației.

O altă modalitate de a privi această perspectivă asupra „curiozității părții întunecate” este prin luarea în considerare a lui thanatos. Deși nu am fost niciodată un mare fan al „teoriilor” lui Freud, ar fi nedrept să respingem perspectiva sa asupra pulsiunii de moarte (și contrară gândirii critice) ca o posibilă explicație pentru motivul pentru care atât de multora le place să fie speriați.

Potrivit lui Freud, oamenii se angajează în acte potențial autodistructive din cauza unui instinct de moarte intrinsec – o preocupare cu moartea, dacă vreți. Desigur, există puține dovezi care să susțină această afirmație și substanțial mai multe care să indice că oamenii se străduiesc să se autoconserveze; cu toate acestea, acest lucru nu explică, în mod explicit, de ce mulți indivizi se angajează în astfel de comportamente autodistructive – deși alte corpuri de cercetare sugerează că multe comportamente autodistructive sunt desfășurate din cauza prejudecăților către plăcerea (imediată) (de exemplu, consumul de droguri) sau a analizelor cost-beneficiu ale riscului (de exemplu, 5 la sută șanse de a muri versus 95 la sută șanse de a părea cool). Cred că acest din urmă punct este deosebit de interesant, având în vedere accentul pus pe plăcere și discuția noastră despre inundație, precum și pe risc și discuția noastră despre plasa de siguranță.

În acest sezon de Halloween, dacă vă uitați la un film înfricoșător, vizitați o casă bântuită sau chiar jucați un joc video înfricoșător, gândiți-vă la ceea ce simțiți și la ceea ce se întâmplă cu corpul dumneavoastră în acel moment. Vă simțiți mai bine după? Simțiți plăcere? Sunteți ușurat că s-a terminat? Ești mulțumit de tine însuți sau, poate, te simți mai aproape de persoana cu care ai trăit-o? Reflectați asupra experienței și gândiți-vă la ea în mod critic – gândiți-vă de ce v-ar putea plăcea să vă speriați!

.