Joko Widodo a fost ales președinte al Indoneziei în iulie 2014, într-o victorie care a marcat o schimbare radicală în politica țării.

Provenind dintr-un mediu umil, el se află în contrast puternic cu liderii anteriori ai țării, care proveneau din elita politică și militară.

În 2014, dl Widodo – mai cunoscut sub numele de Jokowi – a candidat pe o platformă anticorupție de „om al poporului”, promițând să combată sărăcia și să elimine nepotismul și intoleranța. El a câștigat în mod decisiv.

Dar cursa nu s-a încheiat. Dl Widodo va candida din nou la alegerile din acest an împotriva rivalului său de lungă durată, Prabowo Subianto.

La cinci ani de la ultima campanie, imaginea sa de unicat și-a pierdut o parte din strălucire.

Creșterea spre vârf

Născut în 1961 în Solo, un oraș din centrul insulei Java, dl Widodo este fiul unui vânzător de lemne.

Fabricantul de mobilă și-a început cariera politică în cadrul Partidului Democrat Indonezian de Luptă (PDIP), când a fost ales primar al orașului Solo în 2005.

Domnul Widodo a candidat apoi la funcția de guvernator al Jakartei, obținând o victorie răsunătoare în 2012.

A fost văzut ca empatizând cu cei săraci și a crescut în popularitate prin măsuri precum relocarea locuitorilor din mahalale și stimularea micilor întreprinderi.

A început campania pentru președinție pe o platformă de eradicare a corupției, nepotismului și intoleranței – și a făcut presiuni pentru investiții în educație, meritocrație și utilizarea sporită a tehnologiei în guvernare.

La învestirea domnului Widodo, în octombrie 2014, acesta a făcut apel la un spirit de unitate și de muncă asiduă și a promis să restabilească mândria națională, precum și să construiască o prezență maritimă mai puternică.

Religie și rezistență

Administrația domnului Widodo a avut un început oarecum șubred.

Criticii au avertizat că îi lipsește experiența în politica națională și în relațiile internaționale.

Guvernul său s-a grăbit să adopte unele politici, cum ar fi interzicerea vânzării de alcool în magazinele mici și impunerea obligativității cunoașterii limbii indoneziene în rândul lucrătorilor străini, pentru ca mai târziu să revină asupra lor din cauza impopularității sau a nefezabilității lor.

Prima controversă internațională a dlui Widodo a avut loc în aprilie 2015, când s-a confruntat cu presiuni la nivel mondial pentru a grația doi membri australieni ai rețelei de trafic de droguri Bali Nine, care riscau pedeapsa cu moartea.

A refuzat, spunând că o poziție dură împotriva drogurilor era necesară pentru a proteja Indonezia.

În ultimii ani, dl Widodo a făcut presiuni pentru a avansa infrastructura Indoneziei – construind drumuri, baraje și căi ferate.

• De ce următorul lider al Indoneziei va avea nevoie de China

Dar, pentru a face acest lucru, el a salutat investițiile chinezești și a acceptat împrumuturi și parteneriate cu companii străine.

Rivalul său, dl Prabowo, l-a acuzat că a vândut țara străinilor, iar parlamentarii opoziției susțin că Indonezia se confruntă cu un aflux de muncitori chinezi.

O istorie lungă și ocazional violentă a sentimentelor antichineze înseamnă că acestea sunt probleme controversate, în special într-un an electoral.

Indonezia a văzut în ultimii ani grupuri religioase conservatoare din ce în ce mai vocale.

Fostul guvernator al Jakartei și aliat al dlui Widodo, Basuki Tjahaja Purnama, cunoscut mai mult sub numele de Ahok, a fost acuzat de blasfemie pentru comentariile pe care le-a făcut în timpul unui discurs preelectoral în septembrie 2016.

După mitinguri masive în stradă, el a fost încarcerat timp de doi ani – văzut ca un regres pentru toleranța religioasă.

Domnul Widodo a arătat că este în mod clar conștient de această tendință în creștere și a depus eforturi susținute pentru a-și etala acreditările islamice.

Deși el însuși s-a dovedit a fi un moderat religios, el i-a surprins pe mulți alegându-l pe Ma’ruf Amin drept contracandidat pentru alegerile din 2019.

Este un cleric puternic care a jucat un rol-cheie în protestele care au dus la căderea lui Ahok.

Mutarea a fost văzută ca o încercare de a influența alegătorii musulmani mai conservatori în favoarea sa, dar este posibil să fi pierdut ceva sprijin în rândul alegătorilor mai tineri și liberali.

.