Pliniu cel Bătrân
Istoria naturală
Cartea 1 a Istoriei naturale conține o lungă prefață adresată împăratului Titus, în timpul domniei căruia lucrarea a fost terminată, și un cuprins pentru celelalte cărți, împreună cu autorii consultați. Cărțile 2-6 descriu universul și suprafața pământului; cartea 7 tratează omul; cărțile 8-11 tratează animalele; cărțile 12-19, plantele; cărțile 20-27, utilizarea plantelor în medicină; cărțile 28-32 tratează medicamentele derivate din animale; iar cărțile 33-37, mineralele și utilizarea lor în arte.
Opera lui Pliny nu este în nici un caz științifică în sensul modern. Ea conține multe erori, unele ca urmare a traducerii greșite a limbii grecești, cele mai multe datorate grabei cu care a lucrat și acceptării necritice a surselor sale. Cu toate acestea, ea rămâne principala sursă de informații pe teme care variază de la opere de artă pierdute până la magie populară și include multe informații despre istorie, literatură, ritualuri și obiceiuri romane.
Pliny era amiral al flotei de la Misenum în 79, când a avut loc marea erupție a Vezuviului, la 24 august. Potrivit nepotului său, Pliniu cel Tânăr, curiozitatea sa științifică l-a împins să se apropie mai mult de vulcan pentru a inspecta norul său de fum. A fost informat că o doamnă pe care o cunoștea, a cărei casă se afla la baza vulcanului, era în pericol și nu putea scăpa pe uscat. Și-a salvat prietena cu nava și, observând că mulți alții se aflau în aceeași situație, a ordonat ca navele flotei să fie folosite pentru a-i evacua din zona periculoasă. Și-a continuat drumul până la Stabiae (4 mile la nord de Pompei), de unde fugeau toți ocupanții, descriind continuu fiecare nouă fază a erupției și ordonând ca un sclav să noteze observațiile sale exact așa cum le făcea. Când cutremurele și focul au devenit mai intense, el nu a mai putut scăpa. Trupul său a fost descoperit 2 zile mai târziu pe plaja din Stabiae, unde murise, aparent prin asfixiere.
.