15 aprilie 2015 de Catherine Holdsworth în Afaceri și finanțe, Game of Thrones on Business

În lumea noastră din ce în ce mai conectată, poate fi greu să știm ce este privat și ce nu este. Recent, mulți oameni au descoperit cu groază că ceea ce ei credeau că sunt mesaje sau fotografii private au fost piratate și arătate întregii lumi. Poate că este timpul să luăm câteva lecții de circumspecție de la Game of Thrones.

Sony Pictures a învățat lecția pe pielea ei în urmă cu câteva luni, când sistemul său IT a fost piratat și e-mailurile private au fost publicate online. Multe vedete pe care le credeai îndrăgite în toată lumea au fost luate în colimator și analizate cu atenție de Amy Pascal, director executiv al Sony, și de producătorul Scott Rudin. Nu contează problemele legate de filmul The Interview, nici măcar Angelina Jolie, cea mai bine plătită actriță de la Hollywood, nu a fost scutită de a fi o victimă, fiind subiectul unui e-mail batjocoritor al lui Rudin. Cu toată puterea bancară pe care o are Angelina Jolie, ca să nu mai vorbim de influență (face parte din cuplul suprem de putere, a inspirat multe femei să își verifice sânii și are printre prietenii apropiați politicieni internaționali), cu siguranță este mai bine să o ținem de partea noastră? Dar este clar că Pascal și Rudin, poate în mod naiv, au presupus că e-mailurile lor sunt private, altfel nu ar fi avut cum să facă glume josnice la adresa președintelui Obama, glumind despre filmele „negre” care i-ar putea plăcea. S-a aflat că Amy Pascal a renunțat la locul de muncă în urma căderii. În mod clar, bunica ei nu i-a spus niciodată că dacă nu poate spune ceva drăguț este mai bine să nu spună nimic.

Nu există e-mailuri în Game of Thrones, dar asta nu înseamnă că nu există conversații cu adevărat private. Așa cum Petyr Baelish îi atrage atenția lui Ned la scurt timp după sosirea sa în Debarcaderul Regelui, există trei rețele majore de spioni care operează (și cine știe câte altele minore). Varys, Cersei și Baelish însuși conduc cu toții operațiuni sofisticate de spionaj și nimeni, oricât de nevinovat ar părea, nu este mai presus de suspiciune – el subliniază că un băiețel, un grădinar și chiar o Septa (o femeie sfântă) ascultă în numele cuiva. Dar este greu să pui la cale comploturi dacă nu poți vorbi cu nimeni de teama de a nu fi auzit și, așa cum Scott Rudin a trebuit în mod clar să-și descarce cumva frustrările față de Jolie, Ned trebuie să împărtășească cuiva reticențele sale cu privire la legitimitatea moștenirii tronului de către Joffrey. Din nefericire, Ned a ales cam cel mai prost co-conspirator pe care îl putea alege. Crezând în mod naiv că poate avea încredere în Baelish, el își împărtășește gândurile cu acesta – asta în ciuda faptului că inițial credea că nu este demn de încredere și că Baelish însuși i-a spus să nu aibă încredere în el. Dacă nu ați dormit în ultimii patru ani, veți cunoaște consecințele cu adevărat devastatoare ale secretelor împărtășite în mod nechibzuit de Ned. În timp ce directorii de la Sony și-au păstrat capul, bănuim că Scott Rudin va evita orice petrecere la care va participa doamna Jolie pentru o perioadă de timp de acum încolo.

O ultimă notă secundară aici este că, dacă știi că ești spionat, poți controla singur jocul trimițând puțină dezinformare. Tyrion demonstrează acest lucru plasând câte un zvon diferit la fiecare dintre cei câțiva oameni pe care îi suspectează că lucrează împotriva lui. Aflând dacă zvonurile călătoresc și unde ajung, el reușește să afle cine este spionul (este vorba de bătrânul și plângăciosul Grand Maester Pycelle). Așadar, dacă Rudin vrea să se întoarcă în cărțile bune ale doamnei Jolie, poate că ar putea găsi o modalitate de a face cunoscut „accidental” cât de mult o admiră pe Angelina pentru activitatea ei caritabilă – un Tweet nesupravegheat (oops, chiar am spus asta?) sau o conversație neglijentă în Chateau Marmont, poate…?