Undele electromagnetice sunt un fenomen fizic care rezultă din interacțiunea câmpurilor electrice și magnetice. Ele există pretutindeni, nu numai sub formă de unde radio, care servesc drept mediu pentru comunicațiile fără fir, ci și sub formă de microunde, infraroșu, lumină, radiații ultraviolete, raze X și raze Gamma. Deoarece niciun organ uman nu este capabil să perceapă în mod direct undele electromagnetice, acestea trebuie să fie convertite sau traduse într-o altă formă dacă vrem să știm ceva despre ele. Utilizarea chiar și a unei zone minuscule din spectrul electromagnetic pentru transmiterea de informații necesită operațiuni tehnice suplimentare, cum ar fi modulația și demodulația. Aceste operații funcționează pe o porțiune a spectrului electromagnetic cu frecvențe cuprinse între cca. 3 Hz și 3.000 GHz, cunoscută în mod obișnuit sub numele de „spectrul radio.”

În timp ce populara pictogramă wireless înfățișează o singură stație, rețelele wireless constau, de obicei, din mai multe stații care pot fi conectate între ele în multe moduri diferite. În timp ce structura unei rețele cu fir corespunde formei cablului utilizat pentru a crea conexiuni de rețea, conexiunile dintr-o rețea fără fir trebuie întotdeauna să fie create – nu „din eter”, ci din realitatea fizică a undelor electromagnetice care străbat pământul.

Forma stilizată de conexiune utilizată în populara pictogramă wireless este doar vârful icebergului atunci când vine vorba de opțiunile de configurare a rețelelor wireless.

Indicatori de putere a semnalului

În plus față de semnificațiile sale simbolice, populara pictogramă wireless îndeplinește și o funcție reală. Pe interfețele digitale, pictograma oferă informații despre calitatea unei conexiuni de rețea sub forma unei scale. Pictograma a moștenit această funcție de la o familie înrudită de pictograme care servesc ca indicatori ai intensității semnalului, cunoscute în mod obișnuit sub numele de „bare de semnal”

Figura 4: Barele de semnal digital reprezintă o vizualizare aproximativă a calității conexiunilor de rețea. Pentru a vizualiza o valoare mai exactă a intensității semnalului, puteți comuta telefonul în modul de testare pe teren. (Pe iPhone, formați *3001#12345#* și numerele vor înlocui barele de semnal. Pentru a încheia modul de testare, apăsați butonul Home). Cu cât numărul este mai mic, cu atât recepția este mai bună, deoarece valoarea este un număr negativ.

În această formă exactă, populara pictogramă wireless este încă relativ nouă. Probabil că a apărut pentru prima dată între 2001 și 2002 (la scurt timp după dezvoltarea primelor protocoale Wi-Fi), figurând în interfețele sistemelor de operare pentru Windows XP și Mac OS X. Cu toate acestea, barele de semnal fuseseră deja introduse odată cu prima generație de telefoane mobile produse în masă în anii 1980, iar indicatori de semnal similari pot fi găsiți pe receptoarele radio din anii 1930. În ciuda diferențelor semnificative dintre aceste generații diferite de tehnologie fără fir, barele de semnal au rămas un semn relativ stabil.

Barele de semnal afișează intensitatea unui semnal recepționat – iar în terminologia tehnică, pictograma este cunoscută sub numele de „Indicator de intensitate a semnalului recepționat” (RSSI). Unitatea de măsură pentru RSSI este decibelul, o măsură logaritmică a puterii semnalului. Această valoare variază foarte mult în funcție de prezența altor semnale, de reflexii și de alte perturbații, dar este rotunjită prin intermediul unor operații matematice și este reprezentată pe o scală. În mod surprinzător, nu există încă o normă pentru barele de semnal: chiar dacă un număr mai mare de bare tinde să corespundă unei recepții mai bune, semnificația exactă a 1 bară, 2 bare etc. este întotdeauna o chestiune de interpretare. În ciuda acestei variabilități, scara utilizează aproape întotdeauna 5 bare, o practică care poate fi urmărită până la o generație mai veche de interfețe pe dispozitive fără fir.

La radiourile și televizoarele electronice, puterea semnalului este adesea afișată sub forma unui model luminos. Pentru a crea acest afișaj, tensiunea receptorului trebuie să fie transformată direct într-un indicator vizual. Cel mai cunoscut dintre acești indicatori este probabil „ochiul de pisică”. Un alt indicator comun este ‘S Meter’ (contorul de intensitate a semnalului), întâlnit în special în dispozitivele de radioamatorism. Cifrele utilizate într-un S-Metru sunt derivate din sistemul RST pentru radioamatori, care – la fel ca și codul SINPO pentru radio pe unde scurte sau codul Q pentru telegrafia fără fir – oferă o normă pentru evaluarea calității semnalului.

Figura 5: Forme ale „ochiului de pisică”, un tub cu vid care servește ca indicator al intensității relative a semnalului (sus); și ale „S-metrului” sau „contorului de intensitate a semnalului”, o formă de microampermetru (jos).

Înainte de dezvoltarea dispozitivelor fără fir cu indicatori integrați, aceste sisteme de norme ajutau la evaluarea calității unui semnal pe baza unor rapoarte subiective. Operatorii de radio puteau să se întrebe unii pe alții despre intensitatea unui semnal, pe de o parte, și despre claritatea acestuia, pe de altă parte – de unde și expresia „(I read you) loud and clear”. Aceste rapoarte privind intensitatea și claritatea semnalului erau date în funcție de o scară de la 1 (foarte slab) la 5 (foarte bun) – de aici, reprezentarea convențională a celor 5 bare de semnal de pe interfețele wireless.

Lumea wireless

Logo-ul Palais des Beaux Art combină pictograma populară a wireless-ului cu decorațiuni art nouveau pentru a crea un nou tip de glob. Procedând astfel, logo-ul actualizează „georama” lui Charles-Antoine Delanglard pentru o lume fără fir. În mijlocul globului, trei linii curbe sunt așezate deasupra unui mic punct, aproape ca și cum un mesaj fără fir ar fi trimis în întreaga lume.

Atunci, ori de câte ori vedem populara pictogramă wireless, gândurile noastre nu ar trebui să se ducă imediat la întrebări legate de zonele de acoperire wireless în sensul de radiodifuziune. Ne-am putea gândi la noile posibilități de creare a unei audiențe și a unei sfere publice inerente în configurația rețelelor locale fără fir – să ne gândim nu doar la distanțe nesfârșite, ci și la apropiere, la proximitate, la imediatețea undelor electromagnetice care servesc drept mediu pentru transmisiunile noastre fără fir.

Erik Born este doctorand la Universitatea din California, Berkeley, unde își scrie teza de doctorat despre istoria pre- și timpurie a radioului și televiziunii. El este în prezent bursier Fulbright-IFK Junior Fellow la Internationales Forschungszentrum Kulturwissenschaften din Viena.

.