În anii ’60 și ’70, cercetătorii au efectuat zeci de anchete în instituții psihiatrice, spitale de maximă securitate și închisori din întreaga lume. Ei căutau anomalii cromozomiale la bărbații înalți și agresivi, în speranța că ar putea lega criminalitatea violentă de o tulburare genetică rară care tocmai fusese descoperită, sindromul XYY.

Deși geneticienii au găsit procente ridicate de bărbați XYY în instituțiile penitenciare și în spitalele de maximă securitate, o mare parte din cercetările lor au fost ulterior puse sub semnul întrebării.
Mulți dintre acești bărbați XYY aveau într-adevăr un istoric de infracțiuni, dar nu erau mai violenți sau mai agresivi, așa cum au presupus cercetătorii. În unele dintre primele studii, procentele de infracțiuni violente comise de bărbații XYY au fost de fapt mai mici decât cele ale grupurilor de control cu care au fost comparați. În plus, dimensiunile eșantioanelor din grupurile observate erau prea mici pentru a îndeplini standardele oricărei cercetări științifice credibile.

Desigur, organizațiile de știri s-au agățat de aceste studii și au senzaționalizat unele dintre constatări. Multe publicații au folosit termenul „supermasculin” pentru a descrie criminalii în masă și criminalii violenți care ar fi avut acest defect genetic.

Astăzi, majoritatea oamenilor de știință, psihologilor și criminologilor nu acordă nicio valoare acestor cercetări învechite, dar mitul „supermasculinului” cu un cromozom Y în plus încă trăiește în cultura populară.

Vizionați videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a apărut mitul „supermasculinului” XYY.