Ce anume produce acel sunet de pocnitură atunci când îți pocnești încheieturile degetelor? Dacă credeți că sunt cavități de vid care se formează în lichidul sinovial al articulației, acordați-vă o stea de aur: o echipă de cercetători condusă de Facultatea de Medicină de Reabilitare a Universității din Alberta a confirmat că exact despre asta este vorba.

Cum? Prin tragerea degetelor unui subiect de test în interiorul unui aparat RMN.

„Îl numim „studiul „trage-mi degetul” – și am tras efectiv de degetul cuiva și am filmat ce se întâmplă în RMN”, a declarat autorul principal al studiului publicat în PLOS One, profesorul Greg Kawchuk de la Facultatea de Medicină de Reabilitare. „Când faceți asta, puteți vedea de fapt foarte clar ce se întâmplă în interiorul articulațiilor.”

Teoria bulelor din articulații a fost lansată pentru prima dată în 1947: Cercetătorii britanici JB Roston și R Wheeler Haines au emis ipoteza că spargerea articulațiilor a provocat formarea de bule în lichidul sinovial; acest lucru, credeau ei, a cauzat sunetul. În 1971, însă, a apărut un alt studiu care propunea că nu formarea, ci prăbușirea bulei producea efectul audibil – cu alte cuvinte, că spargerea bulei era cea care producea zgomotul.

Alte surse ipotetice ale zgomotului produs de crăparea articulațiilor au inclus întinderea ligamentelor sau ruperea aderențelor din articulații – dar ideea bulei a fost întotdeauna cea mai puternică, deoarece radiografiile făcute direct după crăparea unei articulații arată o bulă de gaz în interiorul articulației respective. Dar dacă a fost sau nu formarea sau prăbușirea bulei a fost încă un mister.

Redăm acum: Urmăriți acest lucru: Apple introduce ResearchKit medical

0:48

Ideea studiului a venit de la chiropracticianul Jerome Fryer din Nanaimo, care l-a abordat pe profesorul Kawchuk cu o teorie. În loc să bată pasul pe loc, ei au decis să arunce o privire directă cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică – cu campionul Fryer la cracare de articulații pe post de cobai.

„Fryer este atât de talentat, încât a fost ca și cum l-am avea în echipa noastră pe Wayne Gretzky al crăpării articulațiilor”, a declarat profesorul Kawchuk.

Datele lui Fryer au fost introduse, pe rând, într-un tub atașat la un cablu; acest tub a tras încet de fiecare deget până când articulația s-a crăpat. Și, în fiecare caz, absolut formarea bulei în lichidul sinovial a fost asociată cu sunetul de pocnitură, care a avut loc în 310 milisecunde.

„Este un pic ca și cum s-ar forma un vid”, a explicat profesorul Kawchuk. „Pe măsură ce suprafețele articulațiilor se separă brusc, nu mai există lichid disponibil pentru a umple volumul tot mai mare al articulației, așa că se creează o cavitate și acest eveniment este ceea ce este asociat cu sunetul.”

Soluționarea unui mister vechi de zeci de ani a fost departe de a fi singurul obiectiv al echipei, totuși – oricât de amuzant ar fi fost acesta. Echipa crede că studierea crăpării articulațiilor i-ar putea ajuta să înțeleagă mai bine sănătatea articulațiilor – cum ar fi contradicția dintre cantitatea de forță necesară pentru a crăpa o articulație (suficientă pentru a provoca daune suprafețelor dure) și faptul că nu pare să facă rău pe termen lung.

Un lucru pe care l-au găsit, de exemplu, a fost o străfulgerare de alb în RMN chiar înainte ca articulația să explodeze – ceva ce nimeni nu a mai documentat până acum. Profesorul Kawchuk crede că era apă atrasă brusc în articulație și plănuiește să folosească un RMN mai avansat pentru a studia ce se întâmplă în articulație chiar înainte și după pocnitură.

„S-ar putea ca noi să putem folosi această nouă descoperire pentru a vedea când încep problemele articulare cu mult înainte de apariția simptomelor, ceea ce ar oferi pacienților și medicilor posibilitatea de a aborda problemele articulare înainte ca acestea să înceapă”, a spus el.

Echipa din 1971 poate că a ratat ținta în ceea ce privește cauza sunetului, dar a reușit cel puțin un lucru corect.

„Datele nu reușesc să susțină dovezile conform cărora crăparea articulațiilor articulare duce la schimbări degenerative în articulațiile metacarpo-falangiene la bătrânețe”, concluzionează studiul. „Principala consecință morbidă a crăpării articulațiilor articulațiilor pare a fi efectul său enervant asupra observatorului.”

.