În acest moment al istoriei, popoarele pământului au rămas nedespărțite, cu o singură limbă și o singură cultură. De asemenea, hotărâseră să rămână unificate și să devină mari și puternice prin propriile lor forțe și abilități. Aparent, ei nu se închinau lui Dumnezeu și nici nu-L chemau în ajutor.
Atunci, Dumnezeu „s-a coborât” și a văzut cetatea mare și turnul pe care le făcuseră. Versetul folosește sintagma „să ne lăsăm” cu privire la Dumnezeu. Un limbaj similar este folosit în Geneza 1:26 și 3:22. Este posibil ca Dumnezeu să vorbească cu Sine Însuși în cadrul Trinității Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Alternativ, El poate să le poruncească îngerilor să vină și să participe.
În ambele cazuri, Dumnezeu recunoaște că, lucrând împreună, nimic nu ar fi imposibil pentru omenire. Mai precis, Dumnezeu subliniază faptul că omenirea este capabilă de un rău enorm, atunci când naturile lor păcătoase se aliniază. Dumnezeu nu încearcă să înăbușe potențialul omenirii de a realiza „ceva” bun, dar este foarte îngrijorat de potențialul lor de a realiza „ceva” rău.
Dumnezeu decide să le oprească progresul prin împărțirea oamenilor în funcție de limbă, pentru început. Oamenii care vorbesc limbi diferite au o barieră imediată în comunicare, ceea ce face mai dificilă cooperarea. Mai mult, acest lucru ar începe în mod natural să separe oamenii în grupuri, în funcție de acele limbi, și în împlinirea intenției lui Dumnezeu pentru om după potop (Geneza 9:1).

.