Ce este eficiența X?

Eficiența X se referă la gradul de eficiență menținut de firme în condiții de concurență imperfectă. Eficiența în acest context înseamnă că o firmă obține rezultate maxime din inputurile sale, inclusiv productivitatea angajaților și eficiența producției. Pe o piață puternic concurențială, firmele sunt obligate să fie cât mai eficiente posibil pentru a-și asigura profituri puternice și o existență continuă. Acest lucru nu este valabil în situații de concurență imperfectă, cum ar fi în cazul unui monopol sau duopol.

Înțelegerea eficienței X

Eficiența X indică acțiuni iraționale pe piață din partea firmelor. Economia neoclasică tradițională pornea de la ipoteza că firmele acționau în mod rațional, ceea ce înseamnă că ele maximizau producția la cele mai mici costuri posibile – chiar și atunci când piețele nu erau eficiente. Harvey Leibenstein, un profesor și economist de la Harvard, a contestat credința că firmele sunt întotdeauna raționale și a numit această anomalie „X” pentru eficiență necunoscută – sau x-eficiență. În absența unei concurențe reale, companiile sunt mai tolerante față de ineficiențele din cadrul operațiunilor lor. Conceptul de eficiență x este folosit pentru a estima cât de mult ar fi mai eficientă o companie într-un mediu mai competitiv.

Născut în Ucraina, Harvey Leibenstein (1922-1994) a fost profesor la Universitatea Harvard, a cărui principală contribuție – în afară de eficiența x și diversele sale aplicații la dezvoltarea economică, drepturile de proprietate, antreprenori și birocrație – a fost teoria efortului minim critic, care urmărea să găsească o soluție pentru a rupe ciclul sărăciei în țările subdezvoltate.

Când se calculează eficiența x, se selectează de obicei un punct de date care să reprezinte o industrie și apoi se modelează cu ajutorul analizei de regresie. De exemplu, o bancă poate fi evaluată prin costurile totale împărțite la activele totale pentru a obține un singur punct de date pentru o firmă. Apoi, punctele de date pentru toate băncile ar fi comparate folosind analiza de regresie pentru a identifica cele mai eficiente din punct de vedere x și unde se încadrează majoritatea. Această analiză poate fi făcută pentru o anumită țară pentru a afla cât de x-eficiente sunt anumite sectoare sau la nivel transfrontalier pentru un anumit sector pentru a vedea variațiile regionale și jurisdicționale.

Istoria eficienței X

Leibenstein a propus conceptul de eficiență x într-o lucrare din 1966 intitulată „Allocative Efficiency vs. ‘X-Efficiency'”, apărută în The American Economic Review. Eficiența alocativă este atunci când costurile marginale ale unei companii sunt egale cu prețul și poate apărea atunci când concurența este foarte mare în industria respectivă. Înainte de 1966, economiștii credeau că firmele erau eficiente, cu excepția circumstanțelor de eficiență alocativă. Leibenstein a introdus elementul uman prin care ar putea exista factori, atribuibili managementului sau lucrătorilor, care nu maximizează producția sau nu realizează cele mai mici costuri posibile în producție.

În secțiunea de rezumat a lucrării, Leibenstein a afirmat că „teoria microeconomică se concentrează pe eficiența alocativă cu excluderea altor tipuri de eficiență care sunt mult mai semnificative în multe cazuri. Mai mult, îmbunătățirea „eficienței nealocative” este un aspect important al procesului de creștere”. Leibenstein a concluzionat că teoria firmei nu depinde de minimizarea costurilor; mai degrabă, costurile unitare sunt influențate de eficiența x, care, la rândul ei, „depinde de gradul de presiune concurențială, precum și de alți factori motivaționali.”

În cazul structurii extreme a pieței – monopolul – Leibenstein a observat un efort mai mic al lucrătorilor. Cu alte cuvinte, fără concurență, există mai puțină dorință a lucrătorilor și a conducerii de a maximiza producția și de a concura. Pe de altă parte, atunci când presiunile concurențiale au fost ridicate, lucrătorii au depus mai mult efort. Leibenstein a argumentat că o firmă și căile sale de obținere a profitului au mult mai mult de câștigat prin creșterea eficienței x în loc de eficiența alocativă.

Teoria eficienței x a fost controversată atunci când a fost introdusă, deoarece intra în conflict cu ipoteza unui comportament de maximizare a utilității, o axiomă bine acceptată în teoria economică. Utilitatea este, în esență, beneficiul sau satisfacția unui comportament, cum ar fi consumul unui produs.

Înainte de Leibenstein, se credea că companiile își maximizează întotdeauna profiturile într-un mod rațional, cu excepția cazului în care exista o concurență extremă. Eficiența X a postulat că ar putea exista diferite niveluri de grade de eficiență pe care companiile le-ar putea opera. Firmele cu o motivație redusă sau fără concurență ar putea duce la ineficiență X – ceea ce înseamnă că acestea aleg să nu maximizeze profiturile deoarece există o motivație redusă pentru a obține utilitatea maximă. Cu toate acestea, unii economiști susțin că conceptul de eficiență x este doar respectarea compromisului de maximizare a utilității dintre efort și timp liber al lucrătorilor. Dovezile empirice pentru teoria eficienței x sunt mixte.

Eficiența X vs. ineficiența X

Eficiența X și ineficiența x sunt același concept economic. Eficiența X măsoară cât de aproape de eficiența optimă operează o firmă pe o anumită piață. De exemplu, o firmă poate fi 0,85 x-eficientă, ceea ce înseamnă că operează la 85% din eficiența sa optimă. Acest nivel ar fi considerat foarte ridicat pe o piață cu controale guvernamentale semnificative și cu întreprinderi de stat. Neeficiența X este aceeași măsurătoare, dar accentul este pus pe diferența dintre eficiența actuală și cea potențială. O întreprindere de stat de pe aceeași piață ca și compania anterioară ar putea avea un coeficient de eficiență x de 0,35, ceea ce înseamnă că funcționează la doar 35% din eficiența sa optimă. În acest caz, întreprinderea poate fi denumită x-ineficientă pentru a atrage atenția asupra decalajului mare, chiar dacă tot eficiența x este cea care este măsurată.