Efectul Wolff-Chaikoff, descoperit de doctorii Ene Wolff și Israel Lyon Chaikoff la Universitatea din California în 1948, este o reducere a nivelului de hormoni tiroidieni cauzată de ingerarea unei cantități mari de iod. Aceștia au demonstrat că injectarea de iod la șobolani a inhibat aproape complet organificarea (oxidarea iodului) în glanda tiroidă. Pacienții cu boala Graves sunt mai sensibili decât pacienții eutiroidieni, iar iodul a fost utilizat pentru a gestiona boala Graves.

Este un fenomen autoregulator care inhibă organificarea în glanda tiroidă, formarea de hormoni tiroidieni în cadrul foliculului tiroidian și eliberarea de hormoni tiroidieni în sânge. Acest lucru devine evident ca urmare a nivelurilor ridicate de iodură circulantă. Efectul Wolff-Chaikoff durează câteva zile, după care este urmat de un fenomen de „evadare”, care este descris prin reluarea organizării normale a iodului și a funcției normale a peroxidazei tiroidiene. Se consideră că „fenomenul de evadare” apare din cauza unei scăderi a concentrației de iod anorganic ca urmare a scăderii co-transportorului de iodură de sodiu în membrana bazolaterală a celulelor foliculare tiroidiene.