1.2 Directiva privind informațiile din sectorul public

Implementarea e-Guvernării a dus la o creștere a informațiilor și în special a informațiilor născute în mod digital, ceea ce impune noi cerințe privind practicile de gestionare a informațiilor și a documentelor (The International Records Management Trust, 2004). Un element central pentru o guvernare transparentă este accesul la informații de către publicul larg și mass-media (Bohlin, 2010; Regeringskansliet, 2009). În Ghidul european privind accesul la documentele oficiale se susține că: „Principiul de bază este că un drept larg de acces la documentele oficiale ar trebui să fie acordat pe bază de egalitate și în aplicarea unor norme clare, în timp ce refuzul accesului ar trebui să fie o excepție și trebuie să fie justificat în mod corespunzător. Nu este vorba de a recunoaște doar libertatea publicului de a avea acces la informațiile pe care autoritățile doresc să le ofere, ci mai degrabă de a asigura un adevărat „drept la cunoaștere” pentru public. Statele trebuie să se asigure, cu respectarea anumitor reguli, că oricine poate avea acces, la cerere, la documentele deținute de autoritățile publice” (Direcția Generală a Drepturilor Omului, 2004, p. 6). Prin urmare, unul dintre cele mai importante instrumente de control al cetățenilor asupra autorităților publice este principiul accesului public la informațiile guvernamentale.

Pe măsură ce instituțiile guvernamentale se angajează în dezvoltarea e-Guvernării și, prin urmare, utilizează tehnologia informației, acestea generează o mulțime de informații denumite în continuare informații ale sectorului public (ISP). Oficiul pentru informații din sectorul public din Regatul Unit a declarat că: „Informațiile, în special PSI, se află în fruntea relației cetățeanului cu guvernul și sectorul public” (Office of Public Sector Information, 2009, p. 18). Informațiile guvernamentale sunt privite în prezent ca o „mină de aur” care ar trebui explorată de diverse părți interesate pentru a stimula dezvoltarea națională prin crearea de servicii electronice. ISP este reglementată de Directiva europeană ISP privind reutilizarea informațiilor publice, care a fost promulgată în decembrie 2003 și urma să fie pusă în aplicare în statele membre până în iulie 2005. Directiva se concentrează pe aspectele economice ale reutilizării informațiilor publice (Uniunea Europeană, 2003). De exemplu, Fornefeld, Boele-Keimer, Recher și Fanning (2009) au susținut că, în majoritatea administrațiilor publice europene, punerea la dispoziția sectorului privat a informațiilor este un indiciu al unei schimbări culturale. Aceștia au mai argumentat că, anterior, sectorul privat a trebuit să achiziționeze informații guvernamentale. Potrivit unui raport publicat de Comisia Europeană (Comisia Europeană, s.n.), ISP este esențială pentru buna funcționare a pieței interne, pentru libera circulație a bunurilor, serviciilor și persoanelor.

Aceste noi date care sunt denumite „date deschise” și „big data” sunt caracterizate de volum, viteză și varietate (Ballad et al., 2014). Puterea sa inovatoare și transformațională depinde de calitatea sa, care poate fi obținută numai prin guvernanța informației. Lundqvist (2013a) a fost de părere că piețele la nivel european derivate din ISP au fost estimate la o cifră de afaceri de 30 de miliarde de euro pe an. ISP poate fi definit „ca fiind orice tip de informație care este produsă și/sau colectată de un organism public și care face parte din rolul mandatat al instituției” (Dragoș & Neamțu, 2009, p. 4). ISP, de exemplu, constituie datele din sistemele de informații geografice, registrul cadastral, serviciile meteorologice publice și alte tipuri de informații care sunt create de administrațiile publice. Directiva se referă chiar și la texte scrise, baze de date, fișiere audio și fragmente de filme (Uniunea Europeană, 2003). Accesul la ISP este menit să stimuleze dezvoltarea piețelor de informații și să îmbunătățească calitatea serviciilor de e-Guvernare. Cu toate acestea, aceste date nu oferă doar oportunități, ci prezintă și riscuri pentru organizații, deoarece sunt colectate din diferite surse, ceea ce poate complica depistarea provenienței lor. În plus, volumul lor este mare și circulă cu o viteză care face dificilă supunerea lor la o analiză umană. De asemenea, oferă o oportunitate de corelare cu alte seturi de date, ceea ce înseamnă că poate fi utilizată în diferite scopuri și chiar în scopuri infracționale, ceea ce ar putea fi în detrimentul organizațiilor (Ballad et al., 2014).

Raportul delegației suedeze pentru guvernare electronică, de exemplu, a subliniat gestionarea eficientă a informațiilor în dezvoltarea celei de-a treia generații de guvernare electronică. A treia generație de e-Guvernare urmărește să dezvolte o e-Guvernare axată pe cerere care să ia în considerare și societatea din jurul său, adică cetățenii și companiile private. Aceștia sunt considerați co-dezvoltatori capabili de e-Guvernare, având capacitatea de a utiliza informațiile guvernamentale pentru a dezvolta noi servicii și, prin urmare, de a crește potențialul de inovare și dezvoltare al societății în general. Prin urmare, gestionarea informațiilor ar trebui să fie coordonată pentru a reduce sarcina administrativă și pentru a le face ușor accesibile în vederea facilitării tranzacțiilor comerciale (Finansdepartmenetet, 2009:86). Cu toate acestea, cercetările efectuate în două municipalități suedeze au confirmat faptul că, în timp ce proiectele de dezvoltare a e-Guvernării sunt întreprinse pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii, gestionarea informațiilor nu se află, de obicei, în centrul acestor proiecte. Acest lucru este paradoxal, deoarece procesele eficiente au nevoie de informații de bună calitate, iar reutilizarea informațiilor necesită ca organizațiile guvernamentale să pună în aplicare strategii de conservare pe termen lung pentru a garanta accesul la resursele lor de informații pentru utilizatorii actuali și viitori (Svärd, 2010, 2014). Pluralizarea resurselor informaționale guvernamentale va necesita o abordare holistică care presupune gestionarea continuumului informațional dacă se dorește ca informațiile să fie reutilizate. ISP este un bun exemplu al modului în care informațiile create pentru desfășurarea activității guvernamentale pot fi puse la dispoziția altor actori pentru a dezvolta noi servicii

.