Stai pe linia de plutire

Gânduri despre Sine și Samsara

Narayana Moorty

1)Mă gândesc la proverbul sanscrit „Yad bhavam tad bhavati,”, careînseamnă „Ești ceea ce crezi” sau „Devii ceea ce crezi”.” Dacă, de exemplu, crezi că ești inferior, atunci ai tendința de a fi sau de a deveni inferior.

2)Ideea acestui articol nu este atât de mult aceea că devenim ceea ce credem, cât că suntem acele credințe și gânduri, și totuși putem ieși din ele,cel puțin pentru moment, fiind conștienți de ele. Desigur, atunci când suntem conștienți de gânduri, suntem la rândul nostru un alt gând, deși este poate posibil să ieșim cu totul din sfera gândurilor, cel puțin momentan.

3)Credințele, ca toate celelalte stări mentale, sunt ele însele alcătuite din gânduri. Stările mentale în general, ca,de exemplu, speranțele, emoțiile precum frica și plăcerea de frumos, implică invariabil gânduri și sunt susținute de acestea.

4)Când mă gândesc la mine însumi, mi se pare că nu sunt altceva decât o serie de gânduri,stări de spirit și imagini, care îmi trec constant prin minte. Avem tendința de a crede că suntem ceva asemănător cu o persoană care gândește acele gânduri sau are acele stări de spirit. Dar ori de câte ori încercăm să ne întâlnim față în față cu noi înșine, sfârșim prin a avea doar alte gânduri; nu ne întâlnim niciodată cu gânditorul ca atare.

5)Încercând să fim conștienți de noi înșine, în acel moment, suntem noi înșine un alt gând sau un alt punct de vedere, pe care îl putem conștientiza, la rândul nostru, într-un alt moment de autoconștientizare. Recunoașterea a ceea ce suntem conștienți dintr-un anumit punct de vedere îi conferă nu numai acontinuitate și permanență ca stare de spirit; dar, de asemenea, ne atribuim această stare nouă înșine, de cele mai multe ori ca o stare care ne definește identitatea. Această autocunoaștere repetată ne confirmă în acea stare de spirit; în special în stările emoționale negative, avem tendința de a ne afunda din ce în ce mai mult în acele stări. Ni se poate părea că, atâta timp cât ne aflăm în acele stări, stările sunt o parte esențială a ființei noastre și că nu vor avea niciodată un sfârșit. Nu ne putem vedea ieșind din ele. (Desigur, ne întărim, de asemenea, stările pozitive prin recunoașterea și aprobarea lor.)

5.1)Să luăm, de exemplu, durerea sau depresia. Durerea sau depresia, sau orice altă emoție, implică întotdeauna gândul. (Dacă nu o face, atunci este purăenergie difuză și nu am ști dacă ne aflăm în acea stare de emoție sau în alta, sau suntem pur și simplu emoționați). Atunci când suntem conștienți de starea noastră emoțională și o recunoaștem ca fiind durere, îi dăm o continuitate și o permanență și ne confirmăm în durerea noastră, ca și cum nu am putea fi fără ea. Această recunoaștere repetată a durerii este cea care îi conferă acesteia continuitate și reînnoire. Altfel, durerea se stinge în scurt timp, dacă nu cumva o amintire legată de ea pătrunde în conștiința noastră și reînvie durerea.

5.1.1)Când tatăl meu a murit, bunica mea a fost foarte îndurerată. Nimic nu o oprea să plângă și să se dea cu capul de perete, cu excepția unui telefon de la spălătorul care venea să strângă hainele murdare. Dintr-o dată, durerea ei a încetat, s-a ocupat de treabă așa cum era nevoie și apoi și-a reluat plânsul. Avem tendința de a crede că ea era durerea din acel moment. Dar conștientizarea necesității de a se ocupa de afacerile pe care le avea la îndemână a distras-o de la durerea ei, cel puțin momentan. Și doar amintirea morții fiului ei și amintirea conexă a doliului ei recent a resuscitat durerea. Ce s-a întâmplat cu durerea ei în timpul vizitei spălătorului, dacă era atât de esențială pentru ea?

5.2)Sau, să luăm frica de moarte, sau frica de boală. Aceste temeri se reînnoiesc și prin faptul că ne gândim, iar și iar, la situațiile din trecut care le-au provocat. Astfel, noi dăm fricilor noastrecontinuitate și permanență. Ai crede că nu poți decât să te afunzi mai adânc în frică,pentru că de fiecare dată când suntem conștienți de frica noastră, suntem conștienți de ea ca fiind ceva dureros și nedorit și, prin urmare, îi rezistăm. Și de fiecare dată când rezistăm, frica devine mai mare și maicomplexă, până când ne copleșește și ne paralizează complet. Nu reușim să renunțăm la ea, pentru că ni se pare că ne vom pierde însăși existența, dacă renunțăm la ea. A renunța la frica noastră pare a fi ca și cum am renunța la noi înșine.

5.3) La fel se întâmplă și cu furia noastră. Observați cum ne lucrăm pe noi înșine până la o stare de furie trecând în revistă situația care a provocat-o,justificându-ne astfel furia și confirmându-ne în ea. Dar să presupunem, pe de altă parte, că suntem forțați, prin conștientizarea, să zicem, a prezenței șefului nostru, să nu ne exprimăm furia față de această persoană. În schimb, devenim brusc tăcuți în preajma acestei persoane și ascultători față de șeful nostru. Ce s-a întâmplat cu furia, atunci? S-a ascuns? Unde? Desigur, este posibil ca atunci când furia să nu fie rezolvată, ea să se exprime într-o formă modificată sau asupra unui alt obiect, dar acest lucru se poate întâmpla deoarece cauzele fizice care stau la baza ei (de exemplu, fluxul de adrenalină) nu au fost încă rezolvate.

5.4)Ați putea spune că durerea este ceva ce ni se întâmplă. Cu toate acestea, chiar și durerea fizică, în conștientizarea ei, se transformă rapid într-o stare mentală de durere și nu ne putem gândi pur și simplu să ieșim din ea, chiar dacă teama de durere fizică încetează. Stările „negative” de depresie, gelozie, furie etc. sunt într-adevăr stări de durere; cel puțin noi le citim ca fiind dureroase în încercările noastre de a scăpa de ele. Iar durerea fizică, atunci când suntem conștienți de ea, o transformăm în teamă, autocompătimire sau depresie, pe care le considerăm ca fiind stări dureroase din punct de vedere psihologic. Mai mult, durerea fizicăînsăși este exagerată și i se dă continuitate prin aceste stări. Acest ciclu de recunoaștere, judecare șiexagerare a stărilor psihologice se repetă la nesfârșit princonștientizarea repetată a durerii sau a depresiei.

5.5)Dacă credeți că vorbesc doar de exemple negative, nu este neapărat așa. Atunci când suntem conștienți că ne simțim bine, avem într-adevăr tendința de a ne mângâia pe spate, de a ne confirma stările de plăcere și de a le da astfel continuitate. Și aceste stări, de asemenea, pot fi la fel de ușor întrerupte ca și stările negative. De exemplu, atunci când sunt profund implicat în a mă bucura de un film, deodată îmi amintesc că ar trebui să mă pregătesc pentru un test școlar a doua zi. Atunci plăcerea se evaporă brusc. Adesea trebuie să ne spunem nouă înșine să ascultăm muzica și să ne bucurăm de ea și, cu cât ne spunem mai mult, cu atât mai puțin putem asculta sau ne putem bucura de fapt. Simpla conștientizare a plăcerii noastre, în special atunci când suntem obsedați de chemarea datoriei de a fi în altă parte sau de a face altceva, ne scoate din plăcere!

6)Deși tindem să ne confirmăm în stările noastre mentale prin conștiința de sine, recunoaștere și judecăți, putem, de asemenea, să ieșim din elecomplet. De exemplu, în starea noastrăperpetuă de frică, într-unul din acele momente pur și simplu ne plictisim de frică șidecidem să nu mai rezistăm, să luptăm sau să fugim de ea. Îți spui: „Ce naiba, dacă mor sau dacă mă îmbolnăvesc de cancer, așa să fie; s-ar putea să fiu într-o durere perpetuă sau să mor”. Cedezi în fața ei, te predai în fața ei, ca să zic așa. Aici, în loc să ne reconfirmăm în frica noastră, o transcendem, cel puțin pentru moment. În mod similar, atunci când suntem furioși,să presupunem că îl iertăm pe celălalt și renunțăm la încercările noastre de a ne justifica simțindu-ne drepți sau de a schimba comportamentul celuilalt, să vedem ce se întâmplă cu furia.

Să presupunem că aplicăm această discuție la toate stările noastre de spirit.

7)Din câte știu, nu există o singură stare de spirit sau emoție din care să nu putem ieși. Trebuie doar să fim conștienți de ea în întreaga ei structură (mă refer la motivele și presupunerile care stau la baza ei,precum și la atașamentele și rezistențele care stau la baza ei) și să luăm o decizie conștientă de a nu fi în ea, prinzându-ne de fiecare dată când cădem în acea stare de spirit. O condiție necesară pentru aceasta este să fim capabili să renunțăm, să acceptăm, să acceptăm, să renunțăm sau să ne detașăm de obiectul emoției noastre, indiferent ce este adecvat în cazul respectiv, pentru a ne desprinde de obiectul emoției noastre. (Amintiți-vă, definiția tradițională a atașamentului este aceea de a vă spune: „Nu mă pot lipsi de acest lucru.”)

8)Dacă poți transcende o stare de spirit printr-un gând sau o stare de spirit, și dacă o stare de spirit în sine nu este altceva decât o serie continuă de gânduri, și dacă noi nu suntem altceva decât acea stare de spirit, ce ne poate scoate dintr-o stare de spirit,cu excepția unei alte stări sau a unui alt gând? Este ca și cum un alt gând pur și simplu se mută și ne acaparează ca un organism. Noi devenim acel gând, sau acea stare, pentru o clipă, și ieșim din cealaltă stare.

9)Dacă, pe de altă parte, suntem orice gând sau stare de spirit doar pentru o clipă,și putem ieși din ea printr-un act de conștiință de sine, care este, într-adevăr, adevăratul nostru sine? Dacă trebuie să folosesc un alt gând pentru a transcende un gând sau o stare de spirit,atunci nu sunt și eu acel gând sau acea stare de spirit pentru moment?

10)Poate că da. Dar se pare că aș putea nu numai să ies din gânduri sau stări de spirit din când în când, ci, la un moment dat, să aleg să transcend (să mă ridic deasupra) toate apele tulburi (sau calme),și să fiu fără nici un gând – o „stare bidimensională”, ca să zic așa – în care nu există nici un sentiment de separare între mine și lume. Acest lucru presupune ca cineva să se elibereze de oricepreocupare pentru sine, inclusiv de preocuparea de a trăi și de a muri. Dacă detașarea este completă, atunci,poate că nu mai este nevoie să transcenzi nici un gând sau stare de spirit (pentru că ești detașat de ea!). Totulpoate fi exact ceea ce este în acel moment și nu este nevoie să schimbi nimic! Și nu judeci starea ca fiind bună sau rea, dezirabilă sau nedorită,plăcută sau dureroasă. Pur și simplu nu ești implicat. Uneori ești gândurile tale; alteori, nu ești nimic.

11)Există, totuși, o problemă aici. Chiar și în această stare (de transcendere) am conștiința a ceea ce se întâmplă; deci se pare că trebuie să fie prezentă o anumită activitate mentală (sau gând). Dacă nu există deloc gândire, atunci nu aș ști că o astfel de stare există (căci cunoașterea nu poate exista decât ca gândire). Atunci, în ceea ce mă privește, nici măcar nu aș exista, ca atunci când sunt profund adormit.

12)Shamkara, marele filozof Vedanta, a crezut că faptul că poți să-ți amintești că te afli într-un somn profund este o dovadă suficientă că în somnul profund este prezentă conștiința. Nu sunt de acord. Faptul că îmi amintesc că am fost în somn adânc arată doar că am fost conștient de o stare de amorțeală după ce m-am trezit, sau de mine însumi abia adormit, dar de nimic între ele, adică nimic despre starea de spirit din timpul somnului. Pur și simplu pun cap la cap starea de dinainte și starea de după somnul profund, le dau continuitate și apoi interpun somnul meu profund între ele.

13)Dacă nu gândesc, dacă nu sunt conștient, atunci nu exist?! Ori starea bidimensională pe care am menționat-o mai sus este adevăratul meu sine (să o numim o stare de conștiință pură fără obiect?), ori acel ceva care există atunci când nici măcar nu știu că exist este adevăratul meu sine. Să-l numimAtman sau Sinele sau unitatea Ființei, ceea ce suntem atunci când ne scoatem și ne ridicăm deasupra lumii gândurilor (samsara noastră!) și rămânem pe linia de plutire?

.