Din cauza potențialului de reproducere al lupului și a nișei pe care o ocupă în mediul înconjurător, abundența acestuia în zona sa de răspândire circumboreală este scăzută în raport cu carnivorele de dimensiuni similare. În consecință, densitățile populației, sau numărul de ghiocei pe unitatea de suprafață, sunt, de asemenea, în general scăzute. Un mod obișnuit de raportare a densității care permite o comparație ușoară este numărul de animale la 1000 de kilometri pătrați (sau km2). Într-o milă pătrată există 2,6 km2.

Stimările privind densitatea ghioceilor au variat foarte mult. Magoun (1985) în Alaska arctică și Copeland (1996) în Idaho au calculat densități, pe baza potențialului de reproducere și a dimensiunii domeniului vital, de 7-21/1000 km2 și, respectiv, 9-11/1000/1000 km2. Hornocker și Hash (1981) și Quick (1953) au raportat estimări ale densității populației, pe baza datelor de captură și de urmărire a zăpezii, de 15/1000 km2 în nord-vestul statului Montana și, respectiv, de 4,8/1000 km2 în Columbia Britanică. Banci (1987) a estimat densitatea ghioceilor din Yukon, pe baza datelor de capturare, la 5,6/1000 km2. Estimatorii domeniului de domiciliu pot injecta distorsiuni într-o estimare a densității din cauza variabilității dimensiunii eșantionului și a tehnicii de estimare a domeniului de domiciliu, ceea ce poate împiedica comparația cu alte regiuni.

Stimările bazate pe eșantionarea probabilă a urmelor în zăpadă au produs valori care țin cont de variabilitatea din jurul estimării. Eșantionarea probabilă folosind transecte de linii în partea central-sudică a Alaskăi a dus la estimări de 4,7-5,2 wolverini/1000 km2 (Becker et al. 2004). Cele care au folosit eșantionarea prin metoda quadrat în partea central-sudică a Alaskăi și în nordul Yukonului au dus la estimări de 3,0-9,7 wolverini/1000 km2 (Golden et al. 2007, Becker și Golden 2008). Estimările bazate pe urmărirea în zăpadă permit eșantionarea pe suprafețe mari și oferă o imagine instantanee a densității ghioceilor, dar necesită condiții bune de zăpadă, de zbor și de vizibilitate care pot limita aplicabilitatea.

Alte estimări bazate pe marcarea-recapturarea ghioceilor marcați și pe tehnici de capturare-recapturare spațială au produs, de asemenea, estimări ale densității care conțin estimări ale variației. Lofroth și Krebs (2007) au folosit capturarea-recapturarea ghioceilor prinși cu capcane vii și marcarea-revizualizare a ghioceilor cu ajutorul unor camere de luat vederi de la distanță în British Columbia. Pornind de la estimările lor de 5,1-7,8 ghiocei/1000 km2 pentru două zone de studiu, ei au folosit evaluări ale habitatului ghioceilor pentru a dezvolta un interval de estimări ale densității pentru întreaga provincie de 0,3-6,2 ghiocei/1000 km2. Magoun et al. (2010) au folosit o rețea de camere de luat vederi de la distanță și un model spațial de capturare-recapturare pentru a estima 9,7 (5,9-15,0) ghiocei/1000 km2 în sud-estul Alaskăi.

În Scandinavia, densitatea ghioceilor bazată pe numărul mediu de vizuini active (Landa et al. 1998) a fost estimată la 10-14 ghiocei/1000 km2 (Persson et al. 2006). Alte estimări pentru această regiune, bazate pe capturarea-recapturarea ADN-ului fecal al ghioceilor, au indicat densități ale populației care au fost cu aproximativ 35% mai mari decât cele derivate din numărarea siturilor de vizuină (Flagstad et al. 2004).

Nu toate metodele de estimare a densității sunt adecvate pentru toate regiunile din aria de răspândire a ghioceilor. Sunt necesare teste suplimentare și eșantioane repetate pentru a determina acuratețea și precizia tuturor metodelor utilizate pentru a estima densitatea ghiocelului.

<< Înapoi la Species Account Overview
______________________________________

Literatura citată:

Banci, V. 1987. Ecologia și comportamentul ghiocelului în Yukon. Teză de doctorat, Simon Fraser University, Burnaby, British Columbia, Canada.

Becker, E. F., H. N. Golden, și C. L. Gardner. 2004. Using probability sampling of animal tracks in snow to estimate population size. Paginile 248-270 în W. L.

Thompson, editor. Sampling rare or elusive species: concepts and techniques for estimating population parameters (Eșantionarea speciilor rare sau evazive: concepte și tehnici pentru estimarea parametrilor populației). Island Press, Washington, D. C., SUA.

Becker, E. F., și H. N. Golden. 2008. Results of recent wolverine survey of GMU 14C. Alaska Department of Fish and Game, Anchorage, Alaska, SUA. 10 pagini.

Copeland, J. P. 1996. Biologia ghiocelului din Idaho central. Teză de doctorat, University of Idaho, Moscow, Idaho, SUA.

Flagstad, Ø., E. Hedmark, A. Landa, H. Broseth, J. Persson, R. Andersen, P. Segerström, și H. Ellegren. 2004. Istoricul colonizării și monitorizarea neinvazivă a unei populații de ghiocei restabilite. Conservation Biology 18:676-688.

Golden, H. N., J. D. Henry, E. F. Becker, M. I. Goldstein, J. M. Morton, D. Frost, Sr., și A. J. Poe. 2007. Estimarea mărimii populației de ghiocei Gulo gulo folosind eșantionarea cu pătrate a urmelor în zăpadă. Wildlife Biology 13 (Suppl. 2):52-61.

Hornocker, M. G., and H. S. Hash. 1981. Ecologia ghiocelului din nord-vestul statului Montana. Canadian Journal of Zoology 59:1286-1301.

Landa, A., J. Tufto, R. Franzen, T. Bo, M. Linden, and J. E. Swenson. 1998. Vizuini active de ghiocei Gulo gulo ca estimator minim al populației în Scandinavia. Wildlife Biology 4:159-168.

Lofroth, E. C., și J. Krebs. 2007. The abundance and distribution of wolverines in British Columbia, Canada. Journal of Wildlife Management 71:2159-2169.

Magoun, A. J. 1985. Caracteristicile populației, ecologia și gestionarea ghioceilor din nord-vestul Alaskăi. Disertație, University of Alaska, Fairbanks, Alaska, SUA.

Magoun, A. J., P. Valkenburg, R. E. Lowell, C. D. Long, și J. Long. 2010. Asociațiile și modelele de mișcare ale femelelor de ghiocei reproducători (Gulo gulo luscuc) pe partea continentală din sud-estul Alaskăi. The Wolverine Foundation, Kuna, Idaho, SUA. 181 pagini.

Persson, J., A. Landa, R. Andersen, and P. Segerström. 2006. Caracteristicile de reproducere ale femelelor de ghiocei (Gulo gulo) din Scandinavia. Journal of Mammalogy 87:75-79.

Quick, H. F. 1953. Wolverine, fisher, and marten studies in a wilderness region. Transactions of the North American Wildlife Conference 18:513-532.

.