De Anjum Altaf

Ca vorbitoare de urdu, am crezut întotdeauna că ar fi simplu să învăț hindi și farsi. Prima are în comun gramatica și o mare parte din vocabularul esențial, diferind doar prin scriere; cea de-a doua are în comun scrierile și un număr considerabil de cuvinte, diferind prin construcția propozițiilor și modul de a vorbi. Încercările mele de a transforma rezolvarea în rezultate au produs atât confirmări, cât și surprize și m-au învățat ceva despre învățare, despre limbi, despre lumea noastră și despre mine însumi.

Întotdeauna am crezut că Hindi ar fi mai ușor de învățat decât Farsi, dar nu cu mult. Am considerat că aș putea învăța hindi într-o lună și farsi în șase. Prietenii mei vorbitori de hindi au încercat să mă descurajeze, aruncând în mod regulat în direcția mea cuvinte străine și care sună greu. Le-am tot amintit că vorbeam fluent engleza, dar nu cunoșteam sensul multor cuvinte. Tot ceea ce însemna că aveam nevoie de un dicționar la îndemână, dacă contextul nu reușea să ofere suficiente indicii. În ceea ce privește farsi, nu aveam niciun prieten vorbitor de farsi care să mă ghideze în vreun fel.

Cum s-a dovedit, hindi nu a necesitat niciun fel de învățare. A fost pur și simplu o chestiune de stăpânire a mecanicii unei scrieri diferite, asociind o anumită formă cu un anumit sunet. Mi-a luat doar o săptămână în timp cumulat, folosind materiale disponibile gratuit pe internet, pentru a putea începe să citesc fluxul de știri în hindi de la BBC și să scriu propoziții simple fără a face greșeli flagrante. De acolo încolo a fost doar o chestiune de practică. Mulțumită progreselor tehnologiei, nu am avut nevoie nici măcar de un dicționar. Tot ce era necesar era să tai și să lipești un cuvânt hindi necunoscut în traducătorul Google; acesta nu numai că îți reda sensul, ci și ortografia cuvântul fonetic și îl verbaliza pentru a elimina orice eroare.

Pe de altă parte, Farsi a fost într-adevăr ca și cum ai învăța o nouă limbă în care metoda conta. Fără îndrumare și înșelat de asemănările superficiale, am pornit pe o cale greșită. După nouă luni încă mă chinuiam, memorând și uitând în mod repetat construcția unor propoziții simple, ca să nu mai vorbim de stăpânirea conjugărilor și a timpurilor. Asta, în ciuda faptului că am investit câteva sute de dolari în software-ul Rosetta Stone, foarte recomandat, și am lucrat cu o resursă de pe internet foarte apreciată.

Din această experiență rețin o serie de gânduri care ar putea fi de interes pentru alții.

În primul rând, experiența a confirmat natura relației mele cu civilizația indo-persană. Am împrumutat multe din Persia, dar rădăcinile mele sunt în India. Nu știu despre alții, dar pentru mine aceasta este o confirmare importantă care mă ferește de schizofrenia psihică. Negarea propriilor rădăcini, indiferent de atitudinile și realitățile prezentului, este o invitație la o criză de identitate pe care nu ne-o putem permite. Știința limbilor oferă un sprijin în maniera sa lipsită de emoții. Arborele lingvistic indo-european are o ramură indo-iraniană, care se împarte apoi în grupurile indic și iranian. Hindi și urdu se încadrează în grupul indigen, în timp ce farsi face parte din grupul iranian. Prin urmare, ar trebui să fie firesc ca un vorbitor de urdu să fie mai în armonie cu hindi decât cu farsi.

În al doilea rând, având în vedere cele de mai sus, a fost șocant să realizăm cât de mult ne-a împiedicat micimea politică să ne vindecăm identitățile și cât de mult a costat aceasta exacerbarea schizofreniei psihice. Dacă tot ce este nevoie este mai puțin de o lună de stăpânire a mecanicii pentru ca un vorbitor de urdu să devină familiarizat cu hindi (și presupun că ar fi la fel și invers), de ce am refuzat oportunitățile cetățenilor noștri de a face acest lucru? Un curs de o lună în timpul vacanțelor de vară ar fi putut face ca aproape întreaga populație studențească din Pakistan să aibă cunoștințe practice de hindi.

Ar fi făcut acest lucru o diferență? Implicarea și familiaritatea fac întotdeauna diferența. Imaginați-vă ce mentalitate ar fi avut populația noastră tânără dacă ar fi fost crescută la școală cu o dietă de Bulleh Shah în loc de înlocuitorii care erau favorizați de gardienii statului. Alegerea de a diviza sau de a uni este una politică, iar indivizii sunt pioni în această determinare dacă nu realizează natura jocului care se joacă.

În al treilea rând, limbile se învață cel mai bine la o vârstă fragedă. Până la generația bunicilor mei, mulți indivizi din India, indiferent de religie, învățau persana la școală sau la facultate fără mari dificultăți. Destul de independent de identitatea cuiva, o limbă străină poate fi învățată relativ ușor la o vârstă fragedă. Întrebarea care trebuie investigată este dacă învățarea unei limbi străine, la rândul său, modelează identitatea emergentă și, dacă da, în ce fel? Dacă noi, cei din Pakistan, am fi crescut cu toții citind și scriind hindi (sau bengali, de altfel), am fi fost ființe umane diferite într-un mod profund?

În al patrulea rând, relația dintre limbi este un subiect fascinant în sine. Soluția de care m-am împiedicat în lupta mea cu farsi m-a alertat asupra acestei dimensiuni. După ce am renunțat la încercarea mea de a învăța farsi, m-am orientat în schimb spre pashto și am făcut progrese mult mai rapide, deoarece aveam o afinitate anterioară mai mare cu această limbă. În mod surprinzător, am descoperit că învățarea pashto a început să clarifice enigmele despre farsi care mă blocaseră mai devreme.

Câteva cercetări au dezvăluit că pashto aparținea ramurii iraniene și nu celei indiciene a arborelui lingvistic indo-european. Astfel, pentru un vorbitor de urdu, era o punte ideală spre farsi. Împărtășește structurile de propoziții și conjugările fără a fi total străină pentru vorbitorul de urdu. În plus, spre deosebire de farsi, are toate sunetele retroflexe din urdu și hindi. Presupun că simplul fapt că mulți vorbitori de urdu din Pakistan au auzit în copilărie sunete și expresii în pashto face ca modelele lingvistice ale acestei limbi să fie parțial integrate și, prin urmare, mai ușor de învățat formal. Pentru mine, faptul că pashto este mult mai puțin standardizată a început, de fapt, să facă ca farsi să fie mai ușor de înțeles și de apreciat. Astfel, este posibil ca o cale mai dificilă, dar familiară, să te conducă mai repede la o destinație, ceea ce pare o perspectivă importantă asupra dinamicii învățării.

Cum mă văd pe mine însumi în mijlocul acestei călătorii? Un pakistanez vorbitor de urdu, cu rădăcinile în pământ indian, care își recuperează moștenirea persană prin intermediul unei punți care a fost întotdeauna prezentă, dar invizibilă pentru intelect; un vorbitor de urdu conștient de puterea limbii de a dizolva diferențele; și un pakistanez conștient de modul în care educația sa a fost furată și manipulată în scopuri pe care el nu le-a sprijinit sau împărtășit.

A fost o călătorie plină de învățare și de autodescoperiri pe care nu mi-aș fi putut imagina la începutul ei.

Vezi următorul pas în această călătorie: Cracking Urdu: A Guide for Those Who Know Hindi

Ca urmare a răspunsului la această postare, am demarat o inițiativă inovatoare de învățare a schimbului de limbi străine. Aruncați o privire și contribuiți cu sugestiile dumneavoastră.