Și apoi l-au întrebat – chiar și după atâția ani, de ce așteaptă? Pentru ce mai stă pe aici? De ce continuă să se agațe de acest fir subțire al speranței de a fi cu ea, când tot ce are de la ea este o promisiune încălcată după alta? De ce mai crede în această minciună? În această ficțiune? În rahatul ăsta? Aceeași poveste repetată la nesfârșit. Când el este considerat nimic altceva decât un gunoi.

Atunci de ce împletește el aceste vise fanteziste în care ea îl iubește, îl adoră, are grijă de el, rămâne cu el, pentru acum și pentru totdeauna? Și în aceste vise, se cufundă atât de adânc în acest ocean de speranță falsă încât uită că, în ciuda a tot ceea ce simte – acesta este și va rămâne doar un vis, unul naiv, care este departe, foarte departe de realitate.

Atunci de ce își lasă viața să se ruineze în aceste așteptări zadarnice, când el poate face atât de multe și atât de bine în viața lui? De ce uită că mai sunt și alte lucruri în viață care sunt importante, care au un sens pentru el, pentru ei și pentru toți cei care sunt atașați de el într-un fel sau altul?

… mai ales, mai ales când nu există nicio speranță ca el să ajungă să fie împreună cu ea. Nici o speranță. Niciuna. Punct.

Și atunci, de ce mai ține la ea? De ce îi mai bate inima pentru ea? De ce renunță la tot doar pentru a se plimba liniștit alături de ea? De ce aleargă la ea la cel mai mic sunet al ei? În așa-zisele ei momente de nevoie? De ce renunță la tot ce are pentru ea? Ea – care e ca o briză de vară care dă doar promisiunea ploii. Doar o promisiune pentru câteva clipe. Și apoi lasă în urmă zile sterile. Nopți uscate.

Și de ce uită că interesul ei pentru el va fi de moment. La fel ca viața acelei molii care se naște și moare în aceeași zi. Și că ea va trece peste el din nou și din nou. Îi va frânge inima cu fiecare ocazie pe care o va avea și nu-i va mai păsa de el zile și săptămâni și chiar luni de zile – revenind doar când va avea nevoie de un umăr pe care să plângă…..

„Pentru că…” o voce a răsărit din interiorul lui… „pentru că, viața ar fi o greșeală fără ea.”

.