Dacă murdăria, așa cum spunea William James, este materia deplasată, atunci cea mai murdară murdărie dintre toate este cea pe care o pui acolo unde nu trebuie neapărat să o pui: în gură. Îi învățăm pe copii să nu mănânce mizerie chiar înainte de a ști să vorbească; invers, a spune cuiva să mănânce mizerie este o expresie puternică de dispreț, un mod de a-l retrograda din om în animal. Cu toate acestea, după cum explică Sera L. Young în cartea sa plină de informații excentrice „Craving Earth: Understanding Pica”, mâncatul pământului – în special anumite tipuri de argilă uscată și sfărâmicioasă, precum și alte substanțe nealimentare, cum ar fi amidonul necopt, creta și gheața – este o practică umană foarte răspândită, și a fost întotdeauna. Pica, așa cum este cunoscut acest comportament – numele provine din cuvântul latin pentru „pasăre” – este deosebit de frecventă în rândul femeilor însărcinate.

Acest lucru a fost recunoscut încă din cele mai vechi timpuri: Hipocrate, medicul grec din secolul al V-lea î.Hr. a observat că femeile însărcinate aveau adesea poftă de pământ sau de cărbune, iar un poem clasic indian descrie o regină însărcinată care „și-a pus inima pe argilă cu prioritate față de toate celelalte obiecte de gust”. Astăzi, relatează Young, americanii cu pica cumpără cutii de cretă de la Walmart, sau pungi de gheață (cuburile de la lanțul de fast-food Sonic par a fi deosebit de populare), sau chiar comandă pământ de primă clasă din Georgia pe internet.

Cu toate acestea, stigmatul legat de consumul de pământ este atât de puternic încât puțini oameni vor recunoaște cu ușurință acest lucru. Unul dintre cele mai fascinante capitole ale lui Young, „Respingere și damnare”, arată că oamenii de știință europeni care au observat pica la popoarele africane sau asiatice au descris-o ca fiind un viciu degenerat. Un explorator amazonian care a observat această practică în rândul „băștinașilor” a citat-o ca pe o dovadă că aceștia „par a fi scufundați într-un abis de murdărie și depravare morală din care nu-i poate salva decât un val puternic de imigrație europeană”. Printre ilustrațiile din „Craving Earth” se numără imagini înfiorătoare ale măștilor de fier pe care proprietarii de sclavi americani le foloseau pentru a-i împiedica pe sclavii lor să mănânce murdărie; în Jamaica, sclavii despre care se presupune că au murit de pica aveau cadavrele decapitate ca avertisment pentru ceilalți.

Acest stigmat depinde de ideea că pica este atât nenaturală, cât și nesănătoasă. Dar este oare așa? Aceasta este întrebarea la care Young, doctor în medicină, își propune să răspundă în „Craving Earth”, trecând în revistă literatura științifică despre pica. Pornind de la ipoteza că un comportament nu ar putea fi atât de răspândit și aparent instinctiv decât dacă ar fi adaptiv într-un anumit fel, Young ia în considerare două ipoteze. Prima este că pica este o modalitate prin care oamenii obțin nutrienți care lipsesc din dieta lor, în special fier. Această idee pare să fie susținută de corelația observată între mâncatul murdar și anemie: De fapt, un scriitor roman a menționat legătura dintre „tenul palid” și „un apetit morbid pentru pământ” în urmă cu aproximativ 2.000 de ani.

Totuși, Young continuă să arate că această corelație este ambiguă: adăugarea de fier în dieta unei persoane cu pica nu pare să elimine pofta de mâncare și nici consumul de pământ nu pare să adauge fier în sânge. Dimpotrivă, un studiu arată că mâncatul pământului reduce capacitatea organismului de a absorbi fierul, ridicând posibilitatea ca pica să provoace de fapt anemie, în loc să o vindece.

Mai plauzibilă, deși nu este încă definitiv dovedită, este ideea că mâncatul de pământ ajută la protejarea organismului de toxine și agenți patogeni. Argila, explică Young, este un filtru natural perfect, legând otrăvurile și bacteriile de suprafața sa poroasă; într-adevăr, argila este folosită în mod obișnuit în filtrele de apă, cum ar fi Brita, și în multe medicamente antidiareice. (Kaopectate este numit după caolin, un tip de argilă care a fost ingredientul său activ). Este sugestiv, așadar, faptul că majoritatea oamenilor care se angajează în geofagie – de la grecescul „a mânca pământ” – preferă solurile argiloase. Mai mult, populațiile care par a fi cele mai predispuse la pica – femeile însărcinate și persoanele din regiunile tropicale – sunt, de asemenea, cele mai vulnerabile la otrăvuri și paraziți. Fără mai multe studii, concluzionează Young, încă nu putem spune cu exactitate ce înseamnă pica sau ce rău poate face. Între timp, „Craving Earth” oferă cea mai bună relatare pe care o avem despre acest subiect ciudat de fascinant.

.