Anais Nin spune: „Noi nu vedem lucrurile așa cum sunt, le vedem așa cum suntem noi!”. Acesta este un fapt, care se face evident în viața de zi cu zi. Vedem că oameni diferiți au interpretări diferite ale aceluiași subiect; vedem că oameni diferiți gândesc diferit și, mai important, vedem că oameni diferiți văd diferit! Vă intrigă acest lucru? Imaginați-vă că soarele, răsare în est și apune în vest. Nu vi se pare că a traversat cerul, când de fapt nu a făcut-o? Oglinzile dintr-o cameră fac ca aceasta să pară mai mare decât este. Acest lucru se datorează reflectării luminii așa cum este percepută de ochii noștri. Ochiul uman este, de fapt, un mecanism optic minunat. Lumina care cade pe un obiect se reflectă pentru a forma o imagine inversată pe retina ochiului uman. Creierul interpretează imaginea și noi percepem obiectul. De fapt, iluzia este singura realitate, deoarece tot ceea ce vedem, credem că este real și nu tot ceea ce vedem este o realitate! Iluziile sunt rezultatul unei judecăți greșite sau al unei viziuni eronate. Eroarea în modul de a vedea lucrurile duce la iluzii optice. Modul în care percepem lucrurile este cel care contează. Modul în care ochii noștri percep și creierul interpretează este cel care ne afectează înțelegerea lucrurilor din jurul nostru.

Designul complicat și totuși interesant al mecanismului optic din ochii noștri este una dintre cauzele de bază ale iluziilor optice. Ochiul uman este astfel construit încât cele două tipuri de celule nervoase, și anume, conurile și bastonașele, sunt plasate distinct pe și în jurul retinei noastre. Celulele conice detectează culorile, iar cele cu bastonașe detectează contrastele de lumină slabă, iar cele două tipuri de celule nervoase convertesc împreună lumina în semnale neuronale. Nervul optic transportă semnalele către creier. Pe marginile retinei, există mai puține conuri și mai multe bastonașe, în timp ce centrul retinei are numai conuri. Astfel, vederea lucrurilor din colțul ochilor se poate dovedi înșelătoare. Pentru o imagine clară, trebuie să întoarcem ochiul, deoarece imaginile cele mai clare se formează în centrul retinei.

O expunere excesivă la modele alternante, luminozitate, înclinare sau la o anumită culoare poate afecta percepția de către ochii noștri. Stimularea continuă a unor regiuni specifice ale creierului poate duce la un dezechilibru psihologic, afectând astfel percepțiile vizuale ulterioare. Expunerea repetată la o anumită culoare de o anumită cantitate de luminozitate ne obosește ochii, din cauza căreia putem percepe lucrurile în mod diferit. Astfel, oboseala ochilor în urma unei expuneri excesive la un anumit tip de vizual, poate provoca iluzii optice.

Câțiva artiști încorporează un efect iluzoriu în picturile lor. Lucrările lor poartă o ambiguitate intenționată cu privire la ceea ce este descris în imagine. Distorsiunile în ceea ce privește dimensiunea, forma și curbura pot afecta percepția vizuală. Uneori, obiecte, care nu au cum să existe, sunt făcute să apară în anumite tablouri. Aici, îndemânarea artistului de a aduce o aparență iluzorie în tablourile sale influențează percepțiile ochiului uman.

Iluziile pot fi cauzate de anumite sindroame medicale, cum ar fi schizofrenia. Cei afectați de anumite boli neuropsihologice pot experimenta iluzii în majoritatea lucrurilor pe care le văd în jurul lor. Din cauza tulburării lor cerebrale, aceștia confundă obiectele; ei percep obiectele în mod diferit față de ceea ce sunt în realitate. În mod similar, defectele lentilelor duc la iluzii optice. Aberațiile sferice sau cromatice sau anomalii precum astigmatismul și excentricitatea pot duce la iluzii optice. Iluziile optice cum ar fi culorile care „avansează” și „se retrag” sunt rezultatul aberațiilor cromatice care rezultă din diferențele dintre unghiurile de refracție și de reflexie ale diferitelor culori.

Diferențele de nuanțe ale unei culori pot da profunzime unor suprafețe plane. Efortul pe care îl presupune ridicarea ochilor este mai mare decât cel pe care îl presupune întoarcerea lor în plan orizontal. Datorită acestei diferențe de efort, ochii noștri percep distanțele verticale ca fiind mai mari decât cele orizontale de aceeași mărime. Atunci când pleoapele noastre sunt aproape închise, mișcarea lor face ca obiectele să pară că sunt în mișcare. Concentrarea obiectelor plasate într-o anumită zonă din spațiu, influențează percepția distanței și a dimensiunilor obiectelor. Imaginați-vă un cub plasat printre alte cuburi de dimensiuni mai mari și un cub identic plasat printre cuburi de dimensiuni relativ mai mici. Primul va părea mai mic decât al doilea, deși ambele cuburi sunt identice ca mărime.

La urma urmei, nu știm întotdeauna ceea ce vedem, dar avem tendința de a vedea ceea ce știm. Pe scurt, comportamentul luminii, percepția luminii de către ochi și interpretarea ei de către creier sunt principalele cauze ale iluziilor optice.