Dacă am fi pus această întrebare medicilor veterinari, tehnicienilor specializați și producătorilor de porci în urmă cu câțiva ani, imensa majoritate ar fi răspuns aproape sigur că cea mai bună vârstă pentru înțărcare este la trei săptămâni. Cu toate acestea, există schimbări continue în producția de porcine și evoluția acesteia pune sub semnul întrebării această veche convingere în ceea ce privește vârsta de înțărcare. În acest articol voi încerca să explic de ce, în multe sisteme de producție, vârsta de înțărcare este readusă la 28 de zile pentru a atinge obiectivul de a produce un minim de 200 kg de greutate înțărcată pe scroafă productivă și pe an. Pentru a atinge acest obiectiv, un efectiv care se înțarcă la o medie de trei săptămâni (18 – 23 de zile) cu o greutate acceptabilă de 6,5 kg LW trebuie să înțărcească 30,76 purcei/ scroafă/an, în timp ce același efectiv care se înțarcă la 28 de zile (25 – 30 de zile) cu o greutate de 7,5 kg trebuie să înțărcească 26,66 purcei/ scroafă/an. Pentru 27 – 30 de zile (în cazul înțărcării în mai mult de o zi pe săptămână) cu 8,0 kg este necesar să înțărcați 25 purcei/străină/an.
Înțărcarea este o schimbare enormă pentru purceluș și o mare schimbare pentru scroafă. Mai întâi vom analiza schimbările pe care le suferă purceii, apoi schimbările care corespund scroafelor reproducătoare, iar la final vom face o analiză economică.
Principalul purceluș
În principiu sunt două schimbări principale:

Schimbarea regimului alimentar.
-Stresul de slăbire.

Schimbarea dietei:
Laptele este hrana ideală pentru purceii în lactație, reprezintă un aport important de nutrienți esențiali pentru creșterea purceilor, conferă purceilor o anumită imunitate și stimulează dezvoltarea fiziologică a acestora. Dacă comparăm laptele cu furajele putem observa următoarele:

-Producția de lapte atinge maximul la 21 de zile și se menține ridicată până la aproape 5 săptămâni de lactație. Înțărcarea la 25 – 30 de zile nu are loc atunci când scroafa produce deja mai puțin lapte, ci atunci când purceii sug când producția continuă să fie foarte mare (8 – 10 kg pe zi).
-Valoarea nutritivă a laptelui este superioară celei a furajelor care se furnizează în această fază (calitate/calitate mai bună a componentelor și digestibilitate mai mare).
-Când scroafa are o producție normală/bună de lapte, purcelușul nu mănâncă furaje în primele 13 – 15 zile de viață. Când înțărcarea este la 3 săptămâni, există doar o săptămână pentru ca purcelușul să se adapteze la noile furaje. Deși calitatea și digestibilitatea furajelor din prezent s-au îmbunătățit foarte mult, înțărcarea la trei săptămâni generează un stres nutrițional enorm, deoarece majoritatea purceilor nu s-au adaptat la furaje și, în consecință, ingestia lor este periculos de scăzută în primele zile de după înțărcare. Acest fapt implică o „stare catabolică” vizibilă, o creștere scăzută, rate de transformare slabe și probleme gastrointestinale (în principal diaree). Consumul de hrană atunci când înțărcarea are loc la patru săptămâni reprezintă 15% din totalul ingerat în zilele dinaintea înțărcării, în timp ce este egal sau cu 5% mai mic decât atunci când înțărcarea are loc la 3 săptămâni; cu alte cuvinte, între săptămâna 3 și săptămâna 4 consumul de hrană se triplează.
-Laptele conține anumite cantități de IgA, ceea ce îi conferă calități mai bune de protecție față de hrana pentru animale. Pe de altă parte, imunitatea activă la purceluș este mult mai eficientă la 4 săptămâni decât la 3 săptămâni. Față de aceste infecții precoce, așa-numitul „decalaj de imunitate” este inferior la 4 săptămâni.
-Activitatea enzimatică și dezvoltarea intestinală este superioară la 4 săptămâni, acesta fiind un factor important de luat în considerare în absorbția și digestia substanțelor nutritive care influențează creșterea și rata de transformare.

Stresul la înțărcare:
Descrierea a ceea ce trece purcelușul la înțărcare este un indiciu clar al stresului enorm pe care îl implică. Următoarele sunt schimbările pe care le experimentează purcelușul:

-Pierderea protecției materne.
-Schimbarea spațiului de locuit și a mediului.
-Mixturarea cu grupuri de purcei de dimensiuni mai mari (în mod normal, din diferite fătări)
-Schimbarea dietei și a comportamentului nutrițional:

– Trecerea de la o dietă lichidă caldă la una în mod normal solidă și uscată.
– Există o schimbare substanțială a calității și compoziției nutritive (în general contact brusc cu proteina vegetală).
– Nu există comunicare colectivă la hrănire.
– Purcelușul încetează să mai sugă la fiecare 40 – 60 de minute.

– Purcelușul încetează să mai primească apărarea din laptele matern.

În concluzie: purcelușul trebuie să învețe să „aibă grijă de el însuși”. Stresul este un factor suplimentar care îngreunează continuarea creșterii și absorbția alimentelor în primele 3 – 5 zile de la înțărcare.
Despărțirea de scroafă este însoțită de strigăte caracteristice și puternice (mârâituri / strigăte) ale purcelușului care sunt produse imediat după înțărcare. Frecvența și tonul acestor „strigăte” au fost folosite ca metodă de evaluare a nivelului de stres suferit de purceluș la înțărcare. Purceii care sunt mai răciți și care se hrănesc mai prost plâng mai tare și mai frecvent. Frecvența strigătelor este mai mare la începutul înțărcării, cu toate acestea, purceii care se înțărcă la 3 săptămâni fac mai multe „strigăte” (3,6 c/m) decât cei înțărcați la 4 – 5 săptămâni (2,3 – 2,9 c/m).
Toate aceste argumente ne fac să credem că în ceea ce privește purceii pare rezonabil ca înțărcarea la o medie de 28 de zile să fie mai bună decât la 21 de zile. În primul rând, diferența de greutate la purceii înțărcați între 3 și 4 săptămâni este de 0,5 – 0,9 kg pe purcel în favoarea celor înțărcați la 28 de zile. Datele productive ale purceilor înțărcați la 4 săptămâni sunt mai bune pentru performanțele productive viitoare ale acestora în fazele ulterioare. Această eficiență în faza de înțărcare (înțărcare – 20 kg LW) se exprimă printr-o creștere îmbunătățită de 5 – 10%, o rată de transformare îmbunătățită de 1 – 5% și o rată de mortalitate îmbunătățită de 20 – 60%. În perioada de îngrășare, în testele de teren ale sistemelor de producție industrială cu multe animale, am văzut că o îmbunătățire a greutății la înțărcare de 0,5 kg duce la o îmbunătățire de 1,5 – 2,5 kg la aceeași vârstă la sfârșitul îngrășării, când greutatea la sacrificare este de 100 kg LW. Toate acestea ne determină să concluzionăm că o greutate la înțărcare adecvată pentru o performanță optimă în fazele de creștere și de îngrășare ar trebui să fie în medie de minimum 7,5-8,0 kg, cu cel mult 10% din animale cântărind mai puțin de 6 kg de greutate corporală. Acest obiectiv poate fi atins prin înțărcarea la 28 de zile și este foarte dificil dacă înțărcarea are loc la 21 de zile.
Nota autorului: Doresc să-mi exprim recunoștința față de PigChamp Pro- Europa și față de Servicio Técnico de Cefusa pentru furnizarea datelor de teren fără de care ar fi fost dificil de adus argumentele exprimate în acest articol.