Extraordinar, prin deschizătura în care m-am strecurat, între zidurile medievale de laterit și pădurea densă, încă mai pot întrevedea magnificul Angkor Wat, cea mai populară atracție turistică din Cambodgia, care vede peste un milion de vizitatori pe an să se perindă pe structurile sale de gresie întinse.

M-am strecurat sub ceea ce părea, de la nivelurile cele mai înalte ale orașului-templu al Imperiului Khmer, a fi o junglă impenetrabilă. Din fericire, nu este. Nu este nevoie să-mi croiesc drum prin pădure în stilul Indiana Jones cu o macetă. Și nici nu am nevoie de o bici. În cel mai rău caz, îmi perii pânzele de păianjen din păr și, atunci când stau în același loc mai mult de un minut, trebuie să lovesc furnicile roșii care mă înțeapă la glezne.

Pe sub coronamentul de copaci – atât de dens încât doar lumina pestriță pătrunde prin el, punând în evidență petice de pământ îmbibat cu straturi de frunze putrede – podeaua pădurii este slab luminată, dar aerisită și spațioasă. Ar fi un loc de campare încântător.

De fapt, la mică distanță, într-un luminiș, mai multe prelate de plastic colorate sunt fixate pe stâlpi, oferind adăpost împotriva ploilor musonice. Pe măsură ce mă apropii, fumul unui foc care mocnește se îndreaptă spre mine. Construit pentru a descuraja țânțarii la fel de mult ca și pentru a face un grătar la prânz, calmarii uscați pe spițe așteaptă lângă el pentru a fi prăjiți.

Pe jos văd o praștie cu aspect antic și o cutie cu bile de pământ rostogolite din noroiul argilos. Descoperiri arheologice sau unelte pentru procurarea prânzului? Deocamdată, aud încă o abundență de păsări ciripind fericite în apropiere.

Aceasta nu este o zonă de campare, ci un loc de excavare – una dintre nenumăratele săpături arheologice în curs de desfășurare în zona Angkor care se află sub umbrela Proiectului Greater Angkor.

Sub una dintre prelate, Coline Cardeño, o tânără studentă la arheologie de la Universitatea din Filipine, cu un zâmbet larg, stă într-un șanț adânc, asemănător unui mormânt, mâzgălind măsurători pe un clipboard. Nu departe, la capătul unui alt șanț, arheologul american Dr. Alison Carter stă la o masă îngrămădită de hârtii și un MacBook cu o autonomie a bateriei evident mai mare decât a mea.

Cei doi arheologi, împreună cu alții pe care îi întâlnesc – doctorandul cambodgian Piphal Heng, specialistul în ceramică Rachna Chhay de la Autoritatea APSARA, care administrează Parcul Arheologic Angkor, și Dr. Miriam Stark de la Universitatea din Hawaii – fac lucrări de teren în zona înconjurată de ziduri din jurul Angkor Wat.

Arheologii au lucrat în jurul Siem Reap, în nordul Cambodgiei, încă de la scurt timp după ce naturalistul francez Henri Mouhot a „descoperit” Angkor Wat în 1860. Bineînțeles, el nu l-a descoperit deloc. Localnicii au știut întotdeauna că templele erau acolo, chiar și cele înghițite de junglă, iar Angkor Wat a fost întotdeauna locul lor de cult. Mouhot doar a adus situl în atenția restului lumii.

În timp ce nu există nicio îndoială că maiestuosul monument a fost un oraș-templu, au existat întotdeauna speculații cu privire la zona din jurul său. În ultimii ani, Dr. Damian Evans și Dr. Roland Fletcher de la Universitatea din Sydney și arheologul francez Christophe Pottier, după ce au cartografiat zona timp de mulți ani folosind imagini din satelit de modă veche, au ghicit că un mare oraș se întindea în afara zidurilor Angkor Wat.

Cu toate acestea, abia după un studiu laser aerian de înaltă tehnologie efectuat în aprilie 2012, care a reușit să pătrundă în frunzișul dens pentru a furniza date extrem de precise, a putut fi confirmată existența unei conurbații urbane monumentale. Sosirea mea în Siem Reap a coincis cu publicarea, în iunie 2013, a unui raport de analiză a cercetării.

În timp ce mă târăsc prin pădure cu Evans, arhitectul proiectului revoluționar și unul dintre autorii raportului, acesta îmi indică denivelări și depresiuni pe sol pe care altfel nu le-aș fi observat. Datorită datelor colectate, imaginile digitale ale terenului dezvăluie în mod clar, pentru prima dată, urme detaliate ale unei metropole sofisticate, foarte bine proiectate, care înconjoară Angkor Wat.

Acum depinde de tinerii arheologi din tranșee, care dezgroapă rămășițe ale civilizației – de la dale de pardoseală la cioburi de ceramică – pentru a-și da seama cine a trăit în oraș și cum a trăit. Erau preoți, angajați ai templelor, meșteșugari sau dansatori Apsara? Locuiau acolo permanent sau își făceau tabăra doar în timpul ceremoniilor și festivalurilor din temple? Și ce s-a întâmplat cu ei?

Când voi urca în cel mai înalt punct al Angkor Wat, după ce îmi voi șterge perlele de transpirație care mi se formează rapid pe frunte și voi privi peisajul, luxuriant de verde de la ploile recente, va trebui să-mi trag sufletul. Nu voi mai putea privi pământul din jurul Angkor Wat sau chiar Siem Reap în același mod. Asta e emoționant.