Este prima zi a sezonului veverițelor și nu sunt în pădure.

Este prima zi a sezonului veverițelor și nu sunt în pădure. Am lăsat ca amenințarea unei mici ploi din prognoză să mă împiedice să merg. Stau pe veranda din față a taberei cu cafeaua și privesc dimineața cenușie și încețoșată de ceață. Nu este o dimineață luminoasă și strălucitoare, cu mult soare, dar este răcoroasă și frumoasă, iar eu nu sunt foarte mulțumită de mine însămi (o boală care pare să apară din ce în ce mai des în aceste zile). Ce mare vânător de veverițe sunt, nu este nici o ploaie torențială și nici măcar o ploaie ușoară, dar am lăsat ca o prognoză să mă împiedice să fac ceva ce îmi plăcea foarte mult, ziua deschiderii sezonului de veverițe.

Am broșa mea de veverițe la centură și câteva cartușe de pușcă .410 în buzunar.

(Set the Way back machine to mid-Octombrie 1965) Mă ridic din patul meu unde sunt sigur că nu am dormit deloc. Pregătirea nu presupune mai mult decât să-mi trag pe mine niște blugi, o cămașă de flanelă și poate să iau un bol de Cheerios. Spre deosebire de muntele de echipament care pare să fie necesar în ziua de azi, am broșa mea de veveriță (făcută din îndoirea unui umeraș) la centură și câteva cartușe de pușcă .410 în buzunar. Îl urmez pe tata pe ușă, iar el pornește International Scout și pornim. Este o excursie de o zi aproape de casă, așa că în câteva minute oprește pe un drum vechi de pământ și stăm în întunericul dinainte de răsărit. Așteptarea, entuziasmul reprimat, este palpabil. Am așteptat luni de zile acest moment, iar acum este aici. Realizarea faptului că evenimentul este aici, iar acum îl trăim pare bine, aproape euforică.

Mă uit înapoi la asta acum, după atâția ani, și mă gândesc dacă tata a fost cu adevărat entuziasmat așa cum am fost eu în acele dimineți de deschidere? Sau doar se juca pentru un puști slăbănog care trăia pentru a merge la vânătoare? Este doar una dintre cele o sută de întrebări pe care aș vrea să i le pot pune.

Într-o vreme, ziua de deschidere a sezonului veverițelor era ceva important.

Multor vânători din ziua de azi le poate fi greu să creadă că, odată, ziua de deschidere a sezonului veverițelor era ceva important, adică la fel de important ca și sezonul de vânătoare a cerbilor. Nu era neobișnuit ca pădurile din jur să răsune de împușcăturile vânătorilor în ziua deschiderii. Îmi amintesc că tata spunea că se auzea ca un „război de tineri”. Pe atunci, hoarde de vânători mergeau în pădure după un rozător care locuia în copaci și care putea cântări un kilogram sau două. De ce? Probabil că sunt mai multe motive. Acum cincizeci de ani, fără îndoială, aveam mai mulți vânători. Vânătoarea era un lucru pe care mai mulți oameni îl considerau important și mai mulți tineri își urmau în mod natural tații, unchii și bunicii în pădurile de veverițe, mai mult decât astăzi. În unele zone, cum ar fi sudul Virginiei de Vest din țara mea natală, vânatul mic, cum ar fi veverițele, putea fi singurul joc din oraș. Căprioarele nu se găseau peste tot în stat și nici curcanii sălbatici nu erau la fel de abundenți.

Un alt lucru s-a întâmplat atunci când căprioarele au început să revină în număr din ce în ce mai mare. A început nebunia vânătorii cu arcul. Până la mijlocul anilor 1970, cerbii cu coadă albă au devenit mult mai populari în mare parte din sud-est și vânătoarea cu arcul a devenit la modă. Progresele în materie de echipamente și tehnologie de vânătoare cu arcul ne-au adus arcul compus, care părea să se îmbunătățească în fiecare an, iar noile tipuri de vârfuri largi au adus vânătorilor cu arcul succese pe teren.

În timp ce vânătoarea cu arcul a crescut, participarea la vânătoarea de veverițe a scăzut.

Toate acestea au fost grozave pentru vânătoarea cu arcul și poate pentru vânătoare în general, dar pe măsură ce vânătoarea cu arcul a crescut, participarea la vânătoarea de veverițe a scăzut. Pe măsură ce șansele de a prinde un cerb de 150 de kilograme au crescut, mai mulți vânători au uitat de șobolanul de copac de două kilograme. Apoi, în timp, s-a mai întâmplat ceva. Mulți sportivi de astăzi consideră că, deoarece avem o generație de vânători care a crescut fără vânătoarea de veverițe, nivelul de îndemânare al multor vânători a scăzut.

Vânătorii mai în vârstă vă pot spune că pădurile de veverițe sunt locul unde au învățat cu adevărat să vâneze. Toate abilitățile de bază ale vânătorii, cum ar fi urmărirea, învățarea de a se mișca în liniște în pădure, cum să stai nemișcat și să nu te miști, ce să asculți în timp ce vânezi și cum să urmărești și să cauți semne de vânat, pot fi învățate de la o vârstă fragedă pe veverițe.

Întoarcerea la rădăcinile noastre și la moștenirea de a fi vânător.

M-am aventurat în umbrele serii târzii și am încercat să mă strecor pe două veverițe cenușii diferite, dar ele mi-au dat papucii. Dar în acel scurt timp, totul a început să-mi revină în minte. Urmărirea intensă, încercând cât de mult poți să te deplasezi în tăcere printre frunzele uscate, oprindu-te în spatele unui stejar mare când veverița sare de pe o ramură. Topirea înapoi în rădăcinile noastre și moștenirea de a fi vânător.

Și stând acolo pe un butuc vechi de castan mi-a venit clar ca lumina zilei, tata era la fel de entuziasmat ca și mine în ziua deschiderii sezonului de veverițe.

– Larry Case w/ Guns & Cornbread. Hashtag #127 octombrie 2020. Contactați-l pe Larry Case la [email protected]. și vizitați GunsandCornbread.com

.