„Treci înaintea poporului… ia toiagul cu care ai lovit Nilul… Lovește stânca și va ieși apă din ea și poporul va bea? Și Moise a făcut cum i s-a spus. Numele locului s-a numit Meriba, pentru că era un loc în care se certau israeliții.” (Exodul 17:5-7)

Acest eveniment, la finalul parashat B’shalach din această săptămână, a avut loc în primul an din cei 40 de ani de rătăcire.

La sfârșitul celor 40 de ani, poporul s-a întors la apele din Meribah și a strigat din nou după apă dulce. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, spunând:: „Ia toiagul și adună comunitatea, tu și Aaron, fratele tău, și să vorbești stâncii sub ochii lor, iar ea își va da apa, iar tu să scoți apă pentru ei din stâncă și să dai de băut comunității și fiarelor ei”. (Numeri 20:7-8)

Moses, însă, nu a făcut așa cum îi spusese Gold. Înfuriat de plângerile poporului, Moise a lovit stânca de două ori cu toiagul său. A ieșit într-adevăr apă, dar Dumnezeu nu a fost mulțumit: „În măsura în care nu te-ai încrezut în Mine ca să Mă sfințești înaintea ochilor israeliților, așa să nu aduci această adunare în țara pe care le-am dat-o.” (Numeri 10:12)

Două incidente în același loc, Meribah, la 40 de ani distanță – prima dată, lui Moise i s-a spus să lovească stânca și a fost lăudat; a doua oară, lui Moise i s-a spus să vorbească cu stânca, a lovit-o în schimb și a fost pedepsit.

Rabinul Marc Gellman explică faptul că între aceste două evenimente a avut loc revelația de la Sinai și dăruirea Torei. Sinai era menit să schimbe poporul prin legământ și să transforme emoțiile brute în rațiune, forța fizică în lege, violența în dialog și brutalitatea în compasiune și dreptate.

Sfidarea lui Moise a 2-a oară a fost cel mai mare păcat al său, deoarece, lovind stânca, Moise a arătat poporului că Sinaiul nu a schimbat absolut nimic. Dumnezeu intenționa ca o nouă eră să înceapă atunci, dar Moise a împiedicat istoria să meargă înainte. Sinai nu era suficient de mare pentru a conta.

Trebuie să ne întrebăm – oare Moise chiar nu a înțeles porunca lui Dumnezeu de a vorbi cu stânca și semnificația ei? Rabinul Gellman crede că da și a dezvoltat acest midrash pentru a explica:

„Moise a înțeles în mod clar că Dumnezeu voia ca el să vorbească cu stânca și să inaugureze epoca mesianică de pace și liniște; cu toate acestea, Moise știa că, deși țara deșertului era în urmă, țara Canaanului era în față… Moise știa că, deși țara a fost dată de Dumnezeu, ea tot va trebui să fie luată de popor. Și știa că poporul nu putea lua pământul fără forță….că mâna puternică care i-a bătut pe egipteni va fi încă necesară pentru a-i bate pe canaaniți. Moise știa că era prea devreme ca puterea pumnului să cedeze în fața puterii cuvântului și… lovind stânca să intre în țară… cel puțin poporul ar fi putut intra în țară.

Moise i-a spus lui Dumnezeu: „Este prea devreme pentru ca puterea pumnului să cedeze în fața puterii cuvântului….”

Dumnezeu l-a întrebat pe Moise: „Când crezi că va fi timpul?”

Moise a răspuns: „Nu știu. Tot ce știu este că… Tu ai fost Cel care a sfințit puterea pumnului… poporul a învățat că pământul și pumnul merg împreună. Dacă ai fi vrut pumnul, nu trebuia să-mi dai semnele și minunile. Acum este prea târziu.”

Dumnezeu a tăcut… a spus: „De ce m-ai lăsat să fac minunile? De ce Mi-ai poruncit să lovesc stânca prima dată? …Dacă puterea pumnului trebuie să dispară, trebuie să înceapă cu Tine, El Shaddai. Împreună am eliberat poporul Tău de puterea lui Faraon doar pentru a-l înrobi din nou în puterea pumnului. O, Doamne, ajută-ne să devenim liberi pentru cuvintele Tale.”

Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Când poporul Meu va intra în țară, tu nu vei intra cu el și nici Eu nu voi intra. Voi permite doar unei părți din prezența Mea să intre. Abundența prezenței Mele o voi ține în afara țării. Partea exilată… va fi numită Shekhinah a Mea și va reaminti poporului că și Eu sunt în exil… Voi fi din nou întreg în acea zi când puterea pumnului va dispărea pentru totdeauna. Doar în acea zi voi fi Unul. Doar în acea zi Numele Meu va fi Unul. Doar în acea zi, Moise, vom intra împreună în țară. Numai în acea zi, Moise, apele din Meriba vor deveni apele dreptății și dreptatea va țâșni din muntele Meu cel sfânt.”

Atunci Dumnezeu l-a ridicat pe Moise la cer …și toiagul de păstor i-a alunecat din mână, a căzut în apele Meriba și a dispărut pentru totdeauna. Și Dumnezeu l-a sărutat pe Moise pe buze și i-a luat răsuflarea.”

Așteptăm în continuare ca puterea cuvântului să învingă puterea pumnului, ca lumea să cedeze în fața rațiunii, a legii, a dreptății, a justiției, a dialogului, a compasiunii, a dreptății și a înțelegerii.”

.